O fi cultura Cenușăreasa guvernării și instituțiilor, da’ mai are prin sobă și cîțiva biștari. Altfel nu se explică de ce, după ce e România prăduită temeinic și gospodărește, taman la cultură e bătaia peștelui (sau a melcului). De ce? – o să mă întrebați. Artiștii sînt săraci. Deși se hrănesc cu ambrozie și nectar, cînd se trage linie, tot trebuie să plătească întreținerea. Dacă nu curge, pică. Altfel nu se explică de ce partidul are grijă de cultură ca de agricultură.
Așa s-a întîmplat și cu președinția ICR. Nu era mare scofală. Comparînd cu autostrăzile (ah, ce mîndru sună acest cuvînt!), cu deconcentratele, cu inspectoratele sau directoratele, postulețele mici dau venituri mici. Dar nu-s plecări, sînt venituri. De aia, propunerea făcută de USR a căzut glorios și nimeni nu s-a uitat nici cu fundul la ea. Ce proiecte, stimabililor? Păi, ce, cultura e muncă sau inspirație? Atît ar mai lipsi! Cultura e avion, delegație, hotel, shopping. Nu-s bani, nu-i distracție.
Așa s-a întîmplat și cu logo-ul bucureștean. Ditamai juriul, ditamai somitățile habar n-aveau că, atunci cînd vezi o drăcie, o fandacsie, o extravaganță a doamnei Firea, te pui și cauți pe net. Ce mi-e Baba Rada, ce mi-e Rada Baba. Nu a inaugurat Elena Udrea sezonul la frunze? N-a fost frunza cu bucluc, deși a costat un milion? Ba da! Păi, asta nu era frunză, deci era bună și, în definitiv, a costat de douăzeci de ori mai puțin. Să ne trăiască, hai să ieșim la cîrciumă, că destul am obosit pentru două fire, trei prostii. Na, că i-au ieșit juriului trifoii pe nas. Publicul, simțind sînge proaspăt, a licitat și cu al doilea logo (simpatic, dar mult prea complicat și alambicat) și au apărut imediat o sumedenie de fake-uri, ba cu un manual de inginerie, ba cu unul de arhitectură. În fine, totul e bine cînd se termină cu bine.
Cum a fost, bunăoară, chestia cu noile mari premii literare inventate de USR (nu partidul, ci breasla). Pe bune. Cuprinsă de o frenezie a premiilor îmbelșugate, conducerea breslei a inventat noi premii. Am vorbit de Premiul național de poezie “Lucian Blaga”, oferit de Alba Iulia. Bănesc, e mai mare decît Premiul “Eminescu”. Așteptăm cu sufletul la gură, deși bănuim că e deja dat. Exact cum s-a întîmplat cu Premiul de critică literară „Titu Maiorescu”, acordat, la prima ediție (se putea altfel?), lui Nicolae Manolescu. Nu că nu l-ar merita, îl merită. Dar divinul critic e și șeful Uniunii, astfel încît premiul pălește, încă de la debut. Însă și mai haios e Premiul de proză „Ion Creangă”, acordat și el (spun oficialitățile) în unanimitate, de un juriu prestigios, scriitorului, dramaturgului și scenaristului Dumitru Radu Popescu. Valoare? 5.000 de euro. Sponsor? Consiliul Județean Neamț. Ei, copii, aici e aici: în unanimitate se ascunde diavolul. Pentru că premiantul a fost Nicolae Breban. Cînd a auzit, Nicolae Manolescu a făcut un scandal monstru. Și, uite, l-a schimbat. Că așa vrea mușchii lui. Doamne, ce mușchi de criță!
