Home / Șut şi ţară / Iarna e ca varza

Iarna e ca varza

Zoom

La mulți ani cu sănătate, hapciu, hăi-hăi! Ne-am distrat și relaxat, dar, iată, mai vine și momentul dureros al întoarcerii la treabă. Cînd stai în casă, la căldurică, și, cu gene ostenite de inevitabile excese, mai arunci un ochi pe Premier League sau La Liga, păi totul e OK (vis de iarnă a fost golul lui Giroud pentru Arsenal, la fel ca și ăla al lui Messi pentru Barcelona!). Parc-am zăbovi încă un picuț lîngă calorifer, să nu înfruntăm chiar direct realitatea, adică ghețușul și cancerul de frig de la noi, din Liga 1. Brrr, te ia cu dîrdîială! Nicăieri nu-i mai bine decît acăsică, alături de cel mai bun prieten al poporului român, televizorul.

Amicii europeni nu ne susțin, așa cum ne-am dori, din păcate. Eurosport-Eurosport, înțelegem, da’ nici chiar așa – zi și noapte tot pe schiuri. Biatlon, schi fond, schi alpin, sărituri de la trambulină cu schiurile – schi și iar schi. Chiar nu se gîndesc la traumele noastre din vremea comunismului? Nouă, cînd auzim de schi, ne vine să punem mîna pe armă.

Așa ne-au instruit, ca militari în termen, acum fix 30 de ani, cam pe vremea asta, într-o tabără de instrucție la munte. Mai multe nu putem divulga, înțelegeți. Făceam parte dintr-un batalion de cercetare. Antrenați să ucidem, firește. Ei, și-acum îi invităm pe eurosportivi să revadă filmul de epocă. Cum se canonesc performerii să suie pînă-n vîrful pistei, în foarfecă sau în plug, cu schiuri de lemn, legături metalice, prinse direct de bocancii cazoni. Cum, în ascensiune, o iau la vale cu curu’ înainte. Cum, după un amuzant efort sisific, merituoșii ajunși în vîrf se dau de-a berbeleacul înaintea liniei de sosire. Minus 12-13 grade în atmosferă, 38-39 grade plus în personaje – asta nu se mai vede pe înregistrare. Ceaiul fierbinte și romul (aia cu bromura e o legendă) picau tare bine, într-un tîrziu, ce-i drept. Cam de atunci nu le mai avem cu sporturile de iarnă. Să fie show la ei, pe Eurosport, că-și permit. Noi, mai țărani, preferăm să depănăm povești la gura sobei.

Apropo, că tot e trendy să-ți exhibi traumele precoce, voi o știți pe-aia cu trimestrul II de la școală? Era cel mai nașpa. Ni se confiscau terenul din curte și bășica rotundă. Horror! Profii/profele de sport ne băgau în sală și ne supuneau la cazne. Au existat și beneficii colaterale, de ce n-am recunoaște. Atunci, pe moment, am simțit de aproape mireasma dulce a colegelor de clasă. Și am realizat cu cît chin se obțin marile performanțe în gimnastică. Cu toate astea, stimați iubitori ai sporturilor hibernale, tot nu ne convingeți. V-am explicat. Iarna nu-i ca vara. Iarna te face varză, frate! D-aia nici Liga 1 nu-i ca La Liga, Premier League sau Serie A. Îi mai înțelegi și pe compatrioții care au luat calea diasporei, prin Spania, Anglia sau Italia.

Noroc că noi, de aici, din frig și ger, știm. Orice ar fi, prin femartie, iarna se va îmblînzi. De sub peticele de nea va răsări iarăși colțul gazonului pe stadioanele patriei. Așteptăm nerăbdători, cum e vorba din bătrîni: Dați-ne o minge și un picior de sprijin, și vă ridicăm universul fotbalului autohton!

(265 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.