Home / Ghidul călătoriilor de iarnă / Iarna, la Veneția

Iarna, la Veneția

Zoom

Dacă nu-ți place frigul iernii, dar nici nu vrei să-l dai pe niște călduri de să te treacă apele, încearcă o vacanță scurtă la Veneția. Nu-ți face iluzia că, dacă e iarnă, ar fi extrasezon. Acolo e sezon tot timpul și o iarnă venețiană seamănă cu un sfîrșit friguros de toamnă de la noi. Atunci, totuși, riști în mai mică măsură să te ciocnești de vreun japonez, în timp ce faceți amîndoi poze din mers. Și nici nu mergi pe stradă în coloană, ca în timpul carnavalului, cînd poli­țiștii dirijează circulația pietonilor, un șuvoi lent pe stînga, iar celălalt pe dreapta.

Iarna, canalele cu apă mai stătută n-au damful pe care-l adulmecă vara personajul lui Thomas Mann, cel care a murit la Veneția, și cum turiștii sînt mai puțini, străzile par mai largi, și poți intra în Piața San Marco mergînd normal, nu în pasul de cortegiu lent din timpul carnavalului. Dacă te nimerești la Veneția în preajma Crăciunului e și atunci lume multă, dar nu cît să te ia vreo criză de agorafobie.

Nu mă apuc aici să concurez ghidurile turistice și să vă spun ce nu trebuie să ratați dacă mergeți la Veneția. Dacă ești deprins cu arta mersului vioi pe jos, îi dai ocol într-o zi și jumătate. Dar asta înseamnă să vezi orașul ăsta miraculos doar pe dinafară, adică să te uiți la zidurile clădirilor fără să pătrunzi pe străduțele înguste care parcă respiră în timp ce le străbați.

Dacă începi să intri în biserici și prin muzee și vrei să le vezi pe îndelete sau te apuci să caști gura la ele, fie și pe dinafară, îi înțelegi pe cei care au venit la Veneția pentru o vacanță și au sfîrșit prin a deveni locuitori ai orașului.

Iarna, lumina palidă a soarelui dă apelor canalelor reflexe verzi-albăstrii cum marea nu le are decît acolo. Iar cînd ajungi la vre­unul dintre capetele orașului de unde începe marea, te simți în Veneția ca pe un vapor imens ca­re se tot pregătește să iasă în larg.

  

Gondolele, toate negre, cu perne stacojii, trec lent și aproape ireal pe lîngă tine, ca niște ambarcațiuni ale timpului în care vezi tineri îndrăgostiți care își închipuie că pentru ei timpul s-a oprit, cupluri de bătrîni care își trăiesc, în sfîrșit, visul vieții și familii cu copii mici care par a călători într-un landou de Disneyland.

Cam pe la sfîrșitul celei de-a doua zile de ședere acolo, începi să descoperi și vilele cu ferestre bătute în cuie și caști ochii și la rufele întinse la uscat ale localnicilor. Dacă ieși din hotel de dimineață, vezi șalupele care aprovizionează orașul, iar dacă ai ghinion poți da cu ochii, mai pe la mijlocul zilei, și de o șalupă-dric, urmată de un vaporaș închiriat, sau de bărci cu motor ducînd pe ultimul drum vreun venețian, petrecut de rude și prieteni îndoliați.

Plecarea spre uscat a cortegiului are loc cu discreție, ca și cum locuitorii orașului s-ar teme că pînă și moartea unuia dintre ei ar putea deveni prilej de instantanee pentru turiști. Oricum, turiștii care se nimeresc acolo le fac poze și îi înregistrează cu camerele video de parcă și asta ar face parte din spectacolul Veneției: o ocazie pe care n-o poți rata, ca și cum, pentru o clipă, carnavalul s-ar întrerupe, pentru o scenă irepetabilă.

Poate și din cauză că au ajuns să trăiască de pe urma turiștilor care le invadează orașul, venețienii, acești urmași ai navigatorilor care au îmbogățit orașul, nu sînt expansivi și nu le place să se amestece cu turiștii. Își închid magazinele pe la 8 seara și localurile la 11 noaptea. Chiar și în timpul carnavalului, turiștii care umblă în grup după ora închiderii, trecîndu-și din mînă în mînă sticle de vin, se retrag prin cele cîteva parcuri sau prin camerele de hotel.

Pe la 12 noaptea nu mai auzi decît motoarele șalupelor Poliției, care-și fac rondul, și miorlăitul agresiv al cotoilor în călduri. Localnicii își trag aproape ostentativ obloanele la ferestre, pentru a-i convinge pe întîrziați că Veneția e un oraș al turismului cultural, nu al incursiunilor bahice sau sexuale. Așa că, dacă ești noctambul, vezi clădiri întunecate, străzi pustii și îți auzi zgomotul pașilor.

După ce răsare soarele însă, întreg miracolul orașului se trezește și chiar dacă te dor picioarele după primele două zile de expediție, cînd ieși din hotel, chiar dacă e un frig de toamnă tîrzie, simți cum dorința de a explora acest oraș pe care e posibil să nu-l mai vezi a doua oară îți pune picioarele la treabă.

 

(1296 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.