Home / Ghidul călătoriilor de iarnă / Împielați la Pacific

Împielați la Pacific

Zoom

Le-aş fi zis „împieliţaţi“, cum se zice în mod obişnuit (şi acceptat), dar pentru că acea chestie care-i îmbrăca nu era câtuşi de puţin „pieliţă“, ci piele toată ziua, le zic împielaţi şi aşa să le rămână numele, în vecii vecilor, amin!

Am ajuns în Cambria uzi, flămânzi şi îngheţaţi, pe (deja) celebra Highway 1, cea care merge de-a lungul Californiei, lipită de Pacific (frumoasă şosea, cred c-a costat al naibii de scump). Ne prinsese noaptea pe drum, nu mai aveam nimic de mâncare în afară de apă plată, d-aia care face broaşte-n burtă, iar următoarea aşezare omenească era la câteva sute de kilometri (pe direcţia „înainte“). Ce era să facem?! Am oprit în Cambria, deşi fuseserăm avertizaţi că e staţiune de snobi, cu preţuri snoabe rău de tot. Dar decât să murim de inaniţie…!

Orăşelul e de-a dreptul caraghios, cu o stradă lungă şi proastă, plină cu magazinaşe care vând fleacuri, la preţuri astronomice („artizanat local“); desigur, la ora aia toate erau închise, luminile din case erau stinse, întuneric ca-ntr-un suflet de păgân. Ne-am sucit, ne-am învârtit (semafoarele funcţionau), pân’ la urmă am dat de-un poliţist cu suflet milostiv, care ne-a văzut prăpădiţi şi zgribuliţi şi ne-a îndrumat spre Moonstone Beach Drive, acolo unde, zicea el, o să fim salvaţi de la pieire.

Am fost, într-adevăr. Primul stabiliment deschis se chema Little Sur Inn, arăta semi-prăpădit (cam ca partea de fiţe din Jupiter, de la noi, la începutul anilor ’80), dar avea locuri libere! Ce mai conta că o ca­meră era 100 de dolari pe noap­te?! Daţi-o-ncoa, tanti, o luăm noi! Da’ căldură aveţi? Bun, suntem salvaţi!

Am lăsat la recepţie şi-o garanţie deloc neglijabilă („incidentals“, cum zic ei – alţi dolari, altă distracţie, dar îi iei înapoi a doua zi, dacă nu te ţii de vandalisme), am urcat nişte trepte, am mers pe un culoar sinistru şi am găsit: numărul 25. Am descuiat cu chiu, cu vai (încuietoarea era antică şi de demult) şi am intrat… în cea mai mişto cameră de hotel văzută de mine vreodată. Nu m-apuc s-o povestesc, că mă bufneşte plânsul (scriu de la mine de-acasă, unde n-am mai renovat din ’97), tot ce spun e c-am băut rapid o sticlă de vin în faţa şemineului, am făcut un duş fierbinte şi-am ieşit să mâncăm. Prevedeam ce va urma, dar nu ne mai păsa: vinul îşi făcuse treaba pentru care fusese inventat.

Am intrat în prima cârciumă care ne-a ieşit în cale, şi care pe dinafară nu părea să fie cine ştie ce pericol: Oyster Bar îi zicea, deşi ăsta nu e un nume, e o categorie. Poate cârciuma avea şi nume propriu, dar nu l-am aflat niciodată – aşa cum arăta, turtită şi fără etaj, făcută din talaş presat şi fără muzică, părea un local modest. Cât de români am putut fi, să credem una ca asta! Adevărul e că, şi dacă ne dumiream mai repede, tot nu era nimic de făcut, din moment ce toate bodegile Cambriei sunt la fel.

Explicaţia e simplă. Staţiunea nu are nimic, afară de valuri bune pentru surfing. Iată motivul pentru care turiştii care vin aici nu sunt turişti, sunt surferi fanatici, oameni capabili să rabde tot anul de foame pentru un sejur de surfing la Mecca lor, adică la Cambria; dar majoritatea pasionaţilor sunt totuşi oameni cu dare de mână, şi de-asta orăşelul există şi prosperă. Având în vedere preţurile pe care aceşti aficionados sunt dispuşi să le plătească, nici nu-i de mirare.

Chelneriţa care s-a ocupat de noi (un exemplar de excepţie, în treacăt fie spus) ne-a adus o porţie de peşte-spadă la grătar şi una de midii în sos alb, 75 de dolari, ­respectiv 60. Mai socotim şi cele trei beri locale (proaste, mult prea aromate) pe care le-am băut eu, că peştele voia să-noate, plus bacşişul, şi iese o notă de plată foarte dolofană, ca să se-nveţe minte nişte lumpeni ca noi să se bage unde nu le fierbe oala, adică-n ciorba surferilor.

    

Am vrut să ne răzbunăm a doua zi, să facem prăpăd în micul dejun inclus în preţul camerei de hotel, dar nu ne-a ieşit: am mâncat pe terasă, în frig, că înăuntru era totul ocupat, şi ori de câte ori intram să ne mai încălzim, pe masă ateriza o cioară care ciugulea din farfurii, c-o poftă de zile mari; când am văzut-o că-şi bagă pliscul şi-n cana cu cafea cu lapte, ni s-a făcut greaţă definitiv, am lăsat şi mic dejun şi tot, am plecat să-i vedem pe surferi la treabă.

Grea treabă şi surfing-ul ăsta. Mai întâi se canoneau să se vâre în costumul ăla al lor negru, în „pielea“ artificială care să-i ferească de frig, pe urmă se flendureau zeci de minute în şir prin apa rece ca gheaţa şi plină de stânci ucigaşe, doar-doar or prinde un val mai acătării. Când îl prindeau, se suiau în picioare pe placă şi reuşeau un „zbor“ de 20-30 de metri, nu mai mult, după care iar pleoscăiau în Pacific. Stăteam pe mal cu domnul Matt, surfer veteran, care intrase în vorbă cu noi fără nici o jenă („Hi, guys! How are you today? Nice waves, what do you say?“), de parcă ne cunoşteam de când lumea, şi care s-a muncit vreo jumătate de oră să ne explice cum e cu surfin­g-ul ăsta. Spre ghinionul lui, după ce că vorbea repede şi cu gura închisă, ca toţi americanii, mai folosea şi-o grămadă de termeni tehnici, din care pricepeam oha. Mai mult de „Oh, yes, indeed“ n-a scos bietul om de la noi; tare tâmpiţi trebuie să-i fi părut europenii!

Totuşi, nu surferii au fost ultimii împielaţi pe care i-am văzut. După Cambria am mai oprit la Piedras Blancas, care nu-i aşezare omenească, e aşezare elefănţească: acolo vin elefanţii de mare şi zac întinşi pe nisip, graşi, enormi şi plictisiţi, îmbrăcaţi în pieile lor căptuşite cu slănină („blubber“), care-i apără de cel mai al naibii frig al Pacificului. Spre deosebire de întâlnirea cu surferii, cea cu elefanţii e gratis, dar mult mai scurtă: put. Când bate vântul dinspre uscat, mai e cum mai e, dar când bate dinspre mare, put de-ţi mută nasul din loc, deşi nu-nţeleg de ce: ei nu se spală?!

 

(214 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.