Home / Interviu / IOAN CRISTESCU: „Scriitorul român contemporan și-a pierdut locul de prim plan în societatea românească”

IOAN CRISTESCU: „Scriitorul român contemporan și-a pierdut locul de prim plan în societatea românească”

Zoom

Scriitor, critic de teatru și conferențiar universitar, Ioan Cristescu e directorul Muzeului Literaturii Române din Capitală, funcție în care a trecut prin multe, ca și muzeul pe care-l conduce.

Cristian Teodorescu: Cum a fost cînd te-ai trezit că Muzeul Literaturii Române a rămas fără sediu?

Ioan Cristescu: A fost cel puțin interesant pentru că, în momentul în care m-am înscris la concursul pentru postul de manager, știam că există un litigiu în instanță cu privire la clădire și nu că aceasta fusese pierdută definitiv în 2007, adică cu șapte ani în urmă. De aceea, chiar în ziua în care am semnat contractul de management, venind de la Primăria Capitalei, am avut surpriza, dacă o pot numi așa, de a constata că proprietarul a tăiat gazele. A urmat apa și trebuia să urmeze lumina, dacă nu ne-am fi mutat. Atunci am numit haiducie această operațiune a proprietarului.

C.T.: Acum unde aveți sediul și ce faceți acolo?

I.C.: Sîntem de doi ani și ceva în corpul A4 al Casei Presei, la etajul 2. În iarna aceasta ne vom muta într-un spațiu mai bun. Pînă acum ne-am ocupat de inventarul patrimoniului, de conservare și restaurare. Mai exact, am despachetat și am încercat să facem un inventar de la A la Z, cum nu a fost făcut în ultimele două decenii. Tot o activitate specifică, chiar dacă nu spectaculoasă.

C.T.: Care sînt cele mai prețioase manuscrise ale muzeului?

I.C.: Pentru mine, toate cele peste 300.000 de manuscrise sînt prețioase. Sigur că există unele mai vechi, mai rare, unicate. Există cărți rare și vechi, obiecte care au aparținut scriitorilor români, scrisori foarte frumoase, colecții deosebite. Pentru că mi-ai cerut exemple dau cîteva: Cazania sau Carte românească de învățătură, Iași 1643, a Mitropolitului Varlaam, Biblia de la București sau Biblia lui Șerban Cantacuzino, România viitoare, număr unic scos de Nicolae Bălcescu în exil, la Paris, în septembrie-octombrie 1850, și multe altele.

C.T.: Șobolanii din Casa Scînteii ce părere au despre manuscrisele muzeului?

I.C.: Faptul că la Casa Presei există șobolani pare a fi un adevăr, dar nu în spațiile unde a fost depozitat muzeul. Ne-am luat măsuri de precauție. În 2014, cînd ne-am mutat aici, s-a vehiculat în spațiul public această poveste cu șobolanii. Eu nu am întîlnit pînă acum asemenea personaje. Aici mi-a fost frică mai mult de structura clădirii și de urîțenia ei. În rest, am trăit tristețea de a conduce o instituție depozitată, fără sediu, a cărei misiune este să valorifice patrimoniul pentru public.

C.T.: Ca unul care te ocupi și cu istoria literaturii, dar și cu literatura română care se scrie azi, cum ți se pare atenția de care se bucură scriitorul român contemporan?

I.C.: Am spus și mă repet: scriitorul român contemporan și-a pierdut locul de prim plan în societatea românească. E recunoscut doar de confrați sau de grupuri literare sau nu. Nu avem o valorizare reală, la zi, a literaturii care se scrie acum. Nu cred că e normal să avem cu legitimație peste 2.600 de scriitori, în condițiile în care în fiecare lună sau an cărțile importante le numeri pe degete. Din centrul societății, scriitorul a trecut la periferia ei ca atenție și rol major în civilizația unui popor. Spun popor, deși mai drag îmi e cuvîntul națiune.

C.T.: Printre atîtea edituri cîte sînt în România, de ce mai e nevoie și de editura MLR? Te întreb asta fiindcă ai condus și Editura Tracus Arte.

I.C.: Nu se pot compara cele două. Tracus Arte a apărut tocmai pentru a susține literatura română contemporană. Și prin scriitorii lansați acolo, prin premiile obținute, cred că își îndeplinește acest rol. Editura Muzeului are o cu totul altă misiune: de a valorifica patrimoniul literar, de a edita lucrări fundamentale precum Dicționarul General al Literaturii Române ediția a doua, completată, din care au apărut literele A, B, C în două volume, lucrare realizată de Institutul „G. Călinescu”, Cronologia vieții literare, sau monografii, studii critice, restituiri literare, ediții critice. Ne ocupăm deci cu trecutul, un trecut din care avem prea puține ediții critice și care ne interesează, din păcate, din ce în ce mai puțin.

C.T.: De curînd te-ai încontrat cu fostul ministru al Culturii, Corina Șuteu. De unde vi s-a tras?

I.C.: Nu m-am încontrat propriu-zis. A fost mai mult o replică la o afirmație neadevărată. Mi s-a părut anormal ca instituția pe care o conduc să fie inclusă în afirmații electorale. În condițiile în care, de cîteva luni, muzeul avea un sediu, prin implicarea Primăriei Capitalei și a Consiliului General, a afirma contrariul fie denotă neactualizarea informației, fie o inserție nepotrivită.

C.T.: Ce așteaptă Muzeul Literaturii de la noul ministru al Culturii?

I.C.: În condițiile în care MNLR este sub tutela Primăriei Capitalei și a Consiliului General, așteptările față de Ministerul Culturii nu sînt chiar directe. Aștept și am mare încredere că noul ministru va insista pe patrimoniu. Dincolo de tot felul de probleme, una dintre cele mai fragilizate zone, în ultimii ani, e cea a patrimoniului mobil. E o problemă de securitate identitară și, implicit, națională.

C.T.: Prima oară cînd am fost la MLR eram în clasa a VI-a și ne-a adus profesoara de română. Mi s-a tăiat răsuflarea de emoție. Mai știu profesorii de română adresa muzeului?

I.C.: Profesorii de română nu cred că mai știu acum adresa Muzeului Național al Literaturii Române. Cred că așteaptă redeschiderea lui și vor veni cu plăcere și interes.

C.T.: De ce să vizitezi Muzeul Literaturii Române?

I.C.: Pentru că, indiferent unde te poartă pașii vieții, întotdeauna te întorci sau dorești să te întorci acasă. Poți veni din interes documentar, din nostalgie, dar poți veni și pentru că limba în care comunici a fost făurită de această literatură. Și dacă vii la muzeu vei ști că în manuscrise, în cărți nu e doar istorie literară, este propria ta formare. Vii la muzeu ca să afli că ești român și ești cineva. De asemenea, afli – și acest lucru e foarte important – că ești european chiar înainte de integrare.

C.T.: Fiecare muzeu, zice-se, are fantomele sale. Pe la MLR ce scriitori clasici bîntuie?

I.C.: Nu știu dacă bîntuie fantome, dar ceva din spiritul a ceea ce conțin manuscrisele și ceva din viața trecută a obiectelor se simte. Un parfum de epocă și, de ce nu, și o anumită prezență mustrătoare la adresa prezentului a marilor scriitori. Totuși, bîntuie niște exponate în viu precum prozatorul Ioan Groșan sau poetul Paul Vinicius sau prozatoarea Ștefania Coșovei. Uneori tinerii cercetători și muzeografi care s-au adăugat echipei în ultimii ani se mai aud vorbind singuri în fața cîte unui manuscris de parcă ar vorbi cu cel care l-a scris.Eu întotdeauna am crezut că lucrez la o instituție vie. Literatura nu moare. Dimpotrivă, renaște cu fiecare cititor și cu fiecare vizitator. Așa că aici am și eu fantomele și viii mei. Ca fiecare.

(1195 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Pācat, mare pācat, trāim vremuri literare grele.

  2. Deci, inteleg ca daca iti da Firea un sediu pentru institutie trebuie sa-l refuzi ca sa nu fie o chestie electorala ! Ehehe,daca era Busoi primar jeneral , alta fumam.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.