Home / Interviu / IOANA CRĂCIUNESCU: “Cei ce iau salariu… ca să creeze se numesc salariați… Cei ce își oferă libertatea de a crea în orice țară sau condiție… creează”

IOANA CRĂCIUNESCU: “Cei ce iau salariu… ca să creeze se numesc salariați… Cei ce își oferă libertatea de a crea în orice țară sau condiție… creează”

Zoom

Curajoasă și energică, delicată și dedicată, Ioana Crăciunescu a jucat, joacă în teatru și în filme, regizează spectacole de teatru și scrie poezie încă din adolescență. Mulți ani a fost actriță la Teatrul “Nottara”, unde a interpretat peste cincizeci de roluri. Memorabilă în fiecare apariție pe scenă, în București, la Paris ori la Sibiu. În Franța a jucat mult și cu succes. A făcut roluri mari în filme. De neuitat în Ana din Ion: Blestemul Pămîntului, blestemul iubirii. Face naveta de la București la Paris, via Bulbucata, județul Giurgiu. Fără să facă din asta un caz sau un motiv de autopublicitate, Ioana Crăciunescu a reparat pe cheltuiala ei case și monumente istorice abandonate. Membră în UNITER și în UCIN, Ioana Crăciunescu a fost exclusă cu doi ani în urmă din Uniunea Scriitorilor.

 Cristian Teodorescu: Unde ești mai în largul tău, pe scenă sau la filmări?

Ioana Crăciunescu: Eu? În Oceanul Indian sau în Neajlovul Bulbucatei!? De fapt, sînt un model vechi de fîntînă cu cumpănă. Mă ridic… mă adîncesc, ies cu găleata plină… alteori, pe vreme de secetă, cu ea goală…

Am început cu Teatrul. Primul iubit nu se uită niciodată, pe scenă sau în gînd voi rămîne mereu cu el! Dar Filmul a apărut ca cel de-al Doilea – dragoste năvalnică… dar El vine și pleacă. Când ești cu El trăiești intens, fără plasă, fără colac de salvare – mergi pe o sîrmă fină – și orice detaliu poate să te facă să cazi. Tu joci poate cu ochii și rămîne doar zbaterea tîmplei. Să faci montajul unui film mi se pare o minuțioasă operă de artă, dar tu, „carnea” care a jucat, deseori ți se pare că ești mutilată. Secunda filmării este irepetabilă.

În Teatru te dăruiești în prezent, nu te vezi îmbătrînind, receptarea celor care te privesc te încarcă – uneori chiar publicul este cel care te provoacă să te depășești pe tine. Am început cu roluri mari în Film și merg către roluri din ce în ce mai mici, ca într-o vișinată veche… vișinele poartă arome tari, dar s-au cam scofîlcit.

În Teatru am început cu roluri mici și am ajuns să joc roluri din ce în ce mai mari. Frații Karamazov i-am jucat mai mult de zece ani la Teatrul “Nottara”, într-o distribuție de neuitat. Ecaterina Ivanovna a mea s-a maturizat odată cu mine, cu Alex. Repan, cu George Constantin, cu Dimitri al lui Ștefan Sileanu, cu Alioșa lui Dragoș Pâslaru, cu Grușenka Danei Dogaru… În Franța am jucat într-o limbă străină la teatre de prestigiu. Monologuri – roluri foarte importante… al căror număr l-aș uita dacă nu ar fi rămas afișe și fotografii. Am înțeles că pe o banchiză cu pinguini tot teatru am să joc!

C.T.: Din 1990 trăiești și joci cînd în Franța, cînd aici. Nu te întreb unde te simți mai bine, ci unde te acomodezi mai greu, după mai multe luni – sau ani – de absență.

I.C.: Absența o simt cei care încă mai așteaptă de la mine ceva… „Dar nimeni nu își pune întrebarea cam cît aștept și eu” de la copii și adulți! Fiecare absență, precum hîrtia fotografică, îți developează altfel prezența. Deseori îndepărtările ne apropie.

C.T.: Actorul e o bucată de plastilină vie la dispoziția regizorului sau regizorul e cel care trebuie să se adapteze la persoana actorului?

I.C.:. Cunosc mari regizori, dar ori sînt prea mare sau prea mică… pentru bagheta lor. Ofer: poftă și experiență – posibil și talent.

C.T.: Care dintre regizorii cu care ai lucrat te-a(u) făcut să descoperi în tine lucruri de care nu știai?

I.C.: Lucian Pintilie, Iulian Vișa, Dan Micu, Mircea Daneliuc, Mircea Mureșan, Andrei Blaier, Silviu Purcărete, Mihai Constantin Ranin, Virgil Tănase, Olivier Comte, Françoise Zebrad, Mircea Veroiu. Și, pentru vîrsta descoperirilor, Cristi Puiu.

C.T.: Ce-ar trebui să știe neapărat o adolescentă care vrea să devină actriță, ca să n-o dea în bară?

I.C.: Să facă exerciții la bară! La paralele inegale – drumul e lung și cu multe probe –, între răbdare, orgoliu, umilință, muncă, dăruire – atenție, sînt atîtea nuanțe cîte intră într-un curcubeu.

C.T.: Una dintre prostiile pe care le tot aud despre femei: cu cît sînt mai inteligente, cu atît sînt mai vulnerabile și mai predispuse la întristare. Te simți vulnerabilă și tristă?

I.C.: Mă simt deja în cîmpiile de dincolo de pajiștile voastre! Pasc tristețile cu plăcere și sînt mulțumită că mi-am păstrat vulnerabilitatea pînă acum, din ea scriu, din ea simt, din ea fac tot ce fac, inclusiv ea mă îndepărtează de prostie, mitocănie, vulgaritate, profitabila incompetență, nu mă bagă, spre norocul meu, în politică.

C.T.: Cînd erai mică și doar o persoană din public, te-ai îndrăgostit fără speranță de vreun actor?

I.C.: Am avut speranțe și mi le-am realizat de mică. De cînd sînt mare ca vîrstă mă întorc cu tandrețe spre prietenie.

C.T.: Cum te-ai luat mai întîi în serios, ca actriță sau ca poetă?

I.C.: Ca om care este om și știe ce face… mult mai mult decît știu să mimeze ceilalți! Cred că sînt scriitor, nu neapărat poetă – și că mai ales cu asta am început și cu asta voi termina. Mă iau în serios în tot ceea ce fac chiar dacă glumesc mult și multă lume mă crede „neserioasă”.

C.T.: Există o concurență între cele două, actrița și poeta, sau te împart pe rînd fără să se împiedice una de alta?

I.C.: Este o partuză cu dragoste! Cu fidelitate și inevitabile gelozii.

C.T.: Ce ți-a trebuit să te iei în bețe cu trupa lui Nicolae Manolescu, de ai fost dată afară din Uniunea Scriitorilor, cea condusă de ei?

I.C.: Ei conduc ce în timpul vieții lor pot să conducă… Eu îmi conduc destinul. E un fel diferit de a privi lucrurile, nu este un meci de box pe echipe, cred că opiniile pot fi diferite și trebuie să ni le exprimăm, dar dacă arbitrii vor să ne împartă într-un război ca la Posada, cu bolovani și pietre, trebuie să știm că pe acolo este o „trecătoare”. Să fii dat afară pentru diferențe este ca o plăcere finală. Poate acum 50 de ani, cînd am publicat primele poeme în România literară, fiind tînără, am intrat unde nu trebuia. Dacă aș plăti cotizație la Pompieri crezi că aș deveni pompier peste noapte?

C.T.: Dintre toate întrebările pe care ți le-aș mai pune: ce rol joci azi în viața de toate zilele?

I.C.: Servitoare! Dar o servitoare uluitoare în tot și nimic. Mă mir cît duc, cît rabd, cît zîmbet mai port în suflet și pe chip.

(1277 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.