Home / Bibliomania / Irod Antipa, un tip cumsecade care a picat prost

Irod Antipa, un tip cumsecade care a picat prost

Zoom

Nu știu mare lucru despre finlandezul Asko Sahlberg. Am aflat că a scris primul lui roman în anul 2000, cînd avea 36 de ani, că a luat un premiu literar la el în țară, că de peste zece ani trăiește în Suedia și că romanele lui au fost traduse în cîteva țări europene. Cred că Irod e prima lui carte tradusă în România. Am început să citesc romanul ăsta dintr-o curiozitate vag răutăcioasă. De unde a scos finlandezul aproape 650 de pagini despre un mic rege iudeu care a rămas în istorie fiindcă i-a oferit la propriu pe tavă fiicei sale vitrege, Salomeea, capul lui Ioan Botezătorul, dar mai ales pentru că în timpul domniei sale a fost crucificat un anumit predicator, Iisus din Nazaret?

În ceea ce privește crucificarea lui Iisus, aici Irod Antipa n-a avut nici o contribuție. Asta s-a întîmplat din ordinul celui de-al cincilea procurator al Iudeii, cavalerul Pilat din Pont, stîrnit de marele preot, Iosif Caiafa. Irod nu le-a dat bătaie de cap romanilor – era un rege-marionetă, cum se zice azi. Pe vremea lui n-au avut loc mari revolte la el în regat, care era, de fapt, o provincie romană unde, la o adică, reprezentanții Romei aveau cuvîntul hotărîtor – cu binișorul sau cu ajutorul legiunilor pe care le comandau.

Se spune că, pentru această carte, Asko Sahlberg s-ar fi documentat mai mult de zece ani. N-am idee ce surse a cercetat, fiindcă romancierul n-a adăugat obișnuitele și adeseori plictisitoarele mulțumiri și trimiteri la documente ale autorilor, după ultima pagină a opului său.

Dacă romanul n-ar fi început abrupt, fără nici un soi de preparative epice care să justifice calitatea de povestitor a regelui Irod Antipa, mă tem că m-aș fi oprit din lectură după primele rînduri. Dar finlandezul are o, cum să-i zic, obrăznicie ficțională de mare ventriloc tradiționalist. Își ține păpușa în brațe și vrea să te facă să crezi că ea e cea care-ți vorbește, deși știi că asta e peste poate. Și totuși îl crezi, la fel cum îi crezi pe toți marii romancieri care îți spun minciuni, ce par adevărate. Irod al lui povestește la „prezentul istoric”, dar nu ca istoricii care au inventat acest soi de prezent, ci ca pe o afacere personală care mai întîi îl nedumerește, apoi îl îngrijorează și în cele din urmă îl duce după ea, ca pe un povestitor oarecare, ce simte treptat că are o soartă, pe deasupra orgoliilor sale.

Îmi plac tot mai mult aceste așa-zise naivități auctoriale în care scriitorul mizează pe vechile convenții romanești cu cititorul, în loc să-i propună tot soiul de șarade epice, cu care să-l „convingă” de autenticitatea cărții sale.

În comparație cu marile romane despre antichitatea biblică ale experților genului, Sahlberg e mai degrabă un realist inventiv decît un vizionar al trecutului, cum a fost, de pildă, Stefan Heym în Relatare despre regele David. Dar, ca și englezul Robert Graves în Eu, Claudius împărat, autorul lui Irod construiește o lume și un personaj de neuitat în care ficțiunea la firul ierbii se dovedește mai convingătoare decît istoria. Fiindcă atunci cînd ni se spun povești cu regi, profeți și împărați, sîntem suficient de naivi încît să le credem, chiar dacă altceva știam despre ei din cărțile venerabile scrise odinioară.

Asko Sahlberg, Irod, traducere și note de Sigrid Crasnean și Andreea Niță, Editura Polirom, 2017.

(1264 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.