Home / Șut şi ţară / Las’, că Mergea și așa!

Las’, că Mergea și așa!

Zoom

Hai că ne-am scos, fetelor și stimați compatrioți! Am învins pe rînd marile puteri: SUA, Rusia și ditamai China, în finală. Noi sîntem România, nu Djibouti sau Tuvalu! Performanța excepțională a gagicilor de la scrimă (săru’ mănușa voastră de spadasine!) a mai dres busuiocul, ne menține pe harta olimpismului de vîrf. La fel, și argintul lui Tecău/Mergea, bronzul lui Sîncrăian la haltere și ăla al canotoarelor din legendarul echipaj de 8+1. Conform obiceiului din străbuni, după un debut catastrofal, pîn’ la urmă o mai dregem, o scoatem la vopsea. Noroc că, parcă împotriva sistemului, mai avem (încă) performere/performeri și antrenori care se încăpățînează să cîștige medalii la Olimpiadă. Deși anunțata conferință de presă COSR + MTS a fost anulată la Rio, totuși se impune o reflecție serioasă, măcar la București, la întoarcerea acasă. Strălucirea cîtorva medalii nu poate lumina clarobscurul unei crize sistemice. Românii e deștepți. Statul a prăduit bani pentru o mie de săli la sate și orașe. Cam ciudat, ce să vezi? N-avem nici sport de masă, nici centre de excelență.

Pînă mai alaltăieri, știam o chestie. Aveam patru-cinci-șase medalii arvunite la gimnastică (pe echipe, individual și pe aparate). Cam tot atîtea la bărci (caiac-canoe + canotaj). Total: măcar zece. Mai puneai atletismul, înotul, judo, scrima, cîteva surprize și ne ieșea de un bilanț mai mult decît decent, că nu degeaba, înainte de Rio, eram pe locul 15 în lumea mapamondului de pe glob, cu 301 medalii. Ei bine, ceva s-a pierdut. Și nu ne referim aici la gloriosul bilanț de la Los Angeles ’84, cînd eram singurii estici la curtea regilor yankei. Nu vorbim nici de Iosif Sîrbu la tir sau Nicolae Linca la box, la Helsinki și Melbourne, eroici de aur, pe la jumătatea secolului trecut. Nu, nene, rămînem în mileniul actual. La Rio nu vom fi cum eram la Sydney, Atena sau Beijing. Aici, ca explicații, tare curioși am fi ce zic oamenii de la COSR & MTS. Măcar să nu dea vina unii pe alții sperăm, Doamne-ajută! Dumnezeu e cel mai bun manager al sportului românesc, pe El ne bazăm.

Ne vor întrece la medalii, pe turnantă, etiopienii, kenyenii și jamaicanii. Fond, semifond, probele de sprint. Oricît de exotici ni se par, ăștia măcar au un proiect de țară olimpică. N-am văzut etiopieni sau kenyeni la haltere ori jamaicani la lupte libere. Noi, în schimb, prea le vrem pe toate.

Și să nu v-auzim cumva, dragi copii, că sîntem niște naționaliști depășiți. Da’ americanii ăia, recordmani detașați, de ce plîng atunci cînd plîng și se înalță drapelul și se cîntă imnul?

Forfaitul olimpic al Simonei Halep, pe pretext de virus Zika, ni s-a părut o metaforă. C-așa-i românu’ sportiv din ziua de azi – prin el însuși, pe cont propriu, ajuns la performanță pe banii părinților, nu ai patriei-mamă și ai unui sistem (cel puțin) nepăsător. E cam nașpa cu concluzia la care ajung niște campioni: dacă România mi-a oferit prea puțin, stimați telespectatori, atunci nu-i datorez nici eu mai nimic României.

(296 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. „Nu te întreba ce a fācut tara pentru tine, ci ce ai fācut tu pentru tarā” asa zicea JFK. Americanii au priceput ideea si se vede.

  2. Pai sa stii ca nu datoreaza nimic Romaniei, a luat o decizie in interesul ei si bine a facut. De patrioti de 2 lei care vorbesc de pe canapea si le stiu pe toate e plin.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.