Home / Media / Libertatea de expresie la semn și ordin

Libertatea de expresie la semn și ordin

Zoom

În ciuda faptului că media clasică este căinată ca fiind pe cale de dispariție, până acum nimeni n-a găsit, cu adevărat, înlocuitorul total pentru televiziune. În continuare, televiziunea rămâne și va rămâne pentru multă vreme de aici încolo cel mai comod mediu prin care se pot transmite informații. Chiar dacă Internetul are, chiar și în România, o penetrare mare, Internetul în sine nu este decât un mijloc, asemeni undelor radio, fibrei optice, transmisiilor prin satelit. Deschiderea computerului, a telefonului sau a tabletei și conectarea la Internet nu presupun și accesul instantaneu la informație. Pe când deschiderea televizorului conectat la cablu te duce direct în brațele unui producător de conținut, fie că este vorba despre o televiziune de știri, despre un canal de filme sau despre posturile alea care transmit filmări cu șeminee sau acvarii. Culegerea informației pe Internet presupune un minim efort, similar cu acela de căutare a canalului de televiziune dorit, dar similitudinile se opresc aici. În timp ce Internetul te ține în fața ecranului pentru a-ți livra conținutul pe care ți-l poate pune la dispoziție, televizorul e ceva mai generos, lăsându-ți lesa mai lungă și oferindu-ți totul deja mestecat, în așa fel încât să nu te chinui prea mult. Nu înseamnă că televizorul e superior, ci doar că, mult mai comod fiind, va mai lua multă vreme fața altor medii ca principală sursă de informare a publicului larg.

Așa se face că, oricât s-ar chinui

cei care oferă publicului informații prin orice alt mijloc decât televiziunea, ei nu au șanse prea mari să detroneze TV-ul prea curând. Așadar, nu vor putea stabili agenda publică decât cu eforturi fabuloase, care presupun inclusiv plăți consistente făcute către rețelele de socializare. Pentru o astfel de promovare, însă, există bugete doar în campaniile electorale. Atunci, da, sunt bani pentru ca un site destul de mic, pe care-l vizitează 100.000 de oameni într-o zi întreagă, să reușească să-și impună obsesiile în fața unei televiziuni la care se uită 200.000 de oameni în fiecare oră.

Când se termină banii, însă, când dispare interesul campanizării unui subiect, când alianțele conjuncturale se destramă, agenda publică nu mai este impusă online, ci este impusă de către televiziuni. Iar ăsta este un lucru în măsură să-i revolte pe cei care au terminat banii și alianțele și nu-și mai pot impune idiosincraziile drept agendă publică.

Ani de zile,

un nucleu de site-uri și televiziuni strânse în jurul sistemului construit și întărit de Traian Băsescu, dar controlat – începe să se vadă – din biroul prim-adjunctului SRI, a lansat subiecte și teme menite să țină ocupat publicul. Agenda publică conținea un singur subiect mare, cu diverse ramificații. Subiectul respectiv era anticorupția. Despre orice ar fi fost vorba, ani de zile, de fapt, nu s-a vorbit decât despre corupție și despre lupta împotriva acesteia. Se întâmpla ceva în sistemul de sănătate, începeau să se vadă rezultatele subfinanțării? Nici o problemă. De fapt, ni se spunea repede, este vorba despre corupție. Nu din sistem, neapărat. Este vorba despre corupție în general.

La fel, dacă erau semnalate problemele din școli. Nu erau probleme în școli. Problemele reale erau cu cei care împiedicau lupta anticorupție.

Mai bine de un deceniu, anticorupția a fost singurul subiect agreat pe agenda publică. Cel puțin pe acea agendă pe care o stabilea un grup de înțelepți care, în umbra anticorupției, începeau să se creadă din ce în ce mai apropiați de rai. Nu ca vizitatori, ci ca dumnezei.

În mod straniu și inexplicabil

pentru foștii responsabili cu stabilirea agendei publice, lucrurile s-au schimbat încet-încet. Ultima lor zvâcnire, ultimul lor succes s-a petrecut în ianuarie, când au reușit să mobilizeze lumea pentru un lucru ce încă nu se întâmplase. De atunci, însă, influența lor a scăzut dramatic și destul de brusc. Acum au ajuns să se plângă că agenda publică nu e setată corect, că nu discutăm despre ce trebuie, despre ceea ce este cu adevărat important. Că discutăm, ca urmare a unor manevre odioase, despre mizeria din spatele luptei anticorupție din toți acei ani în care lupta anticorupție ne ocupa cu forța agenda.

De ce, urlă revoltații, nu se discută despre situația din spitale?

De ce nu se discută non-stop despre situația din școli?

De ce nu se discută despre epidemia de rujeolă?

De exemplu, foștii puitori de subiecte pe agenda zilei ne și spun că epidemia de rujeolă se datorează lipsei vaccinurilor. De fapt, așa cum se dovedește în fiecare zi, epidemia de rujeolă se datorează campaniei antivaccinare duse de ani de zile de diverși inconștienți. Atunci când, cu mulți ani în urmă, câțiva ziariști au atenționat asupra acestei aberații și asupra consecințelor pe care campania antivaccinări le va avea la nivelul populației, puitorii de subiecte pe agenda publică n-au găsit loc și pentru ăsta. Nu era vorba despre anticorupție, deh…

De altfel,

toate subiectele pe care foștii gardieni ai agendei publice le-ar vrea discutate azi mai mult decât se discută despre corectitudinea alegerilor prezidențiale din 2009 sau despre șantajarea judecătorilor și a procurorilor ori vicierea actului de justiție au fost, mereu, în atenție. Numai că nu au avut puterea de a se transforma singure în subiecte-vedetă. Atunci când se scria și se vorbea despre situația din spitale, luptătorii anticorupție ignorau subiectul. Pentru că idolul lor tăiase fondurile sănătății, micșorase salariile medicilor și, în general, avea altceva de promovat. Discuția despre școli e interesantă doar pe 15 septembrie, fiind un subiect care nu merită tratat la fel de amplu ca anticorupția. Iar exemplele pot continua la infinit.

Suntem, ca public, incapabili

să ne concentrăm prea multă vreme atenția asupra unui singur subiect. Am urmărit anticorupța până la saturație peste un deceniu pentru că, cum-necum, reușiseră să nu mai discute decât despre asta. Dar subiectul a devenit neinteresant în momentul în care a început să se vadă că apostolii anticorupției, în frunte cu președintele Băsescu, nu erau nimic altceva decât niște mari corupți aflați de partea cealaltă a baricadei. Acum a venit rândul fraudelor în lupta anticorupție să ne acapareze atenția. Nu plângând și smiorcăindu-se că, de fapt, despre altceva ar trebui să vorbim vor reuși să ocolească subiectul. Cel mai elegant ar fi să vorbească, să se spovedească și să recunoască. Deși mult mai bine pentru toată lumea ar fi fost dacă vorbeau, recunoșteau și se spovedeau chiar atunci, în loc să ascundă cu bună știință adevărul sau, și mai rău, să încerce să-i îngroape pe cei care, neputând fi constrânși să răspundă la ordine, nu se temeau să deschidă subiecte care pe agenda publică oficială nu-și găseau locul. Pe unul ca Tăpălagă, însă, probabil că cel mai mult îl doare faptul că Traian Băsescu a ajuns să-l numească, în public, “slugoi”. Asta era o chestie care trebuia să rămână între ei…

(939 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.