* Există șanse mari să fi aflat că săptămâna trecută, timp de mai multe zile, niște români au fost la Viena. Exact, e vorba despre delegația României la Eurovision, proaspăt intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai longeviv concurs muzical din lume. Îi și stă bine acolo, alături de moșii și cârnații lui Oprescu.
Dar să revenim la românii care au făcut deplasarea la Viena, spre disperarea celorlalți români implicați în promovarea concursului, care s-au agitat sâmbătă seară în Berăria H din București. Ei bine, chiar dacă locul ocupat, la final, de piesa românească nu e unul care să bucure pe nimeni, putem spune că, măcar de data asta, România a avut o strategie. Da, da, pare de necrezut, dar concursul ăsta nu e despre muzică, sau nu mai e, de multă vreme. Este despre strategii, prieteșuguri, alianțe și simpatii/antipatii. Ori ai o melodie beton, ori îi pui fustă unui bărbos, ori aduci niște monștri, ori, de cele mai multe ori, speri să conteze relațiile politce mai calde pe care le ai, în perioada finalei, cu o țară sau alta. Numai Germania să nu fii zilele astea, că toți datornicii Europei te vor taxa pentru că îi chinui pe băieții ăia ospitalieri din Grecia, unde visează să-și facă vacanța toți sărăntocii aspiranți la titlul de „clasă de mijloc”, de la Atlantic până la terenurile petrolifere din Kazahstan.
Ce ziceam? Aa, da: România a avut, de data asta, o strategie. A trimis în finală o melodie cu mesaj, despre copiii celor care au plecat să muncească în străinătate. Mai mult, melodia a fost păstrată în limba română, în speranța că va smulge lacrimi și-i va determina să pună mâna pe telefon și să voteze taman pe românii din diaspora. Numai că ceva n-a funcționat. Ori mesajul nu era, de fapt, atât de puternic precum sperau strategii TVR, ori linia melodică nu amintea de manelele lăsate în casetofonul de-acasă. Desigur, românii plecați la muncă în străinătate nu ascultă manele, da’ nici pe contratenorul ăla rafinat de Oatu nu s-au prea înghesuit să-l voteze anul trecut. În fine, păcat, pentru că ar fi putut ieși frumos. Vă dați seama că, dacă am fi câștigat noi concursul, cu aportul nemijlocit al diasporei, n-avea încotro Oprescu și făcea, până la urmă, sala aia de sport suspendată pe care ne-o tot promite de atâția ani.
* Evenimentul zilei a lansat un zvon interesant: cică PSD s-ar pregăti ca în locul lui Stelian Tănase să-l ungă PDG al TVR pe Remus Borza, omul care a repus pe picioare Hidroelectrica. Cică dacă a băgat și scos din insolvență ditamai firma, ar putea face același lucru și cu televiziunea publică, mai plină de datorii decât clasa politică de dosare penale. Numai că, dacă lucrurile stau așa, există un mare inconvenient: Remus Borza a fost condamnat penal (cu suspendare, e drept) pentru conflict de interese. Ar fi o premieră ca un condamnat să conducă o televiziune publică europeană, deși n-ar fi de mirare pentru o țară care, vreme îndelungată, a fost reprezentată la nivel internațional de o echipă națională de fotbal condusă tot de un penal cu acte-n regulă.
Contrar opiniei plebei stricate la cap, care asculta Conectar, Alex Velea si alti tigani, mie nu mi se pare ca Romania a fost pradata la vreun Eurovision. De fiecare data, dar DE FIECARE DATA, a castigat o melodie decenta. Ca a fost femeia cu barba, ca au fost orcii, ca a fost fetita din The Ring – who gives a shit? Melodia a fost acceptabila, pe langa un intreg ocean de infectii facute pe veceu de un producator de mana a doua. Nu cred ca Romania e victima unei conspiratii, pentru ca am vazut cum tarile au sarit cu voturi pentru Romania cand a scos ceva decent, la fel cum au sarit cu voturi pentru alte tari total non-related cand ei au scos ceva decent.
De unde atata parere despre artistii nostri ca ar fi niste mari muzicieni, niste voci extraordinare, niste somitati muzicale? Partial, din cauza efectului „Marele tenor – marele tenor”. Ca sa pot sa-l explic, trebuie sa spun o poveste. Lumea nu se prea duce la teatru, la opera, opereta, ceaiuri dansante si alte arderi in cur culte. Se strange la un Voltaj, la un Fly Project, la o banalitate de slagar de la noi din lagar. Astfel, auzi cum cantaretii de „underground cult”, invitati pe la vreun radio obscur (ca doar n-o sa apara la Radio ZU, Radio 21, Kiss FM, Pro FM – ha ha, aia sunt prea preocupati sa-l mai dea pe Alex Velea a n-a oara), vorbesc de alti cantareti obscuri de parca ar fi ultima lacrima a ingerilor inainte de prabusirea lumii in profan – adica, isi dau limbi reciproc, isi fac un fel de reclama ciclica. Si astfel ajungem sa nu stim cine e un muzician underground bun si cine nu. Asa ajungem ca Cezar Ouatu, un oligofren notoriu cu o melodie de cacatul cacatului, sa ne reprezinte. Asa ajungem ca Paula Seling, care n-a mai scos o melodie buna din 1980 toamna (si atunci una singura, Ploaie in luna lui Marte, cu versuri furate), sa behaie groaznic pe scena internationala.
Apoi, alte motive:
– Avem un public care nu ar putea sa deosebeasca o melodie decenta de sunetul de pleoscait cand un cacat se scufunda in apa de la toaleta. Nu inteleg cum altfel ar fi putut sa se duca Zaleilalei everyday everybody sa ne reprezinte international – eu n-as fi lasat Mandinga (minus singura persoana care avea tangenta cu muzica, dar schimbata cu o zdreanta penala demna de rubrica meteo din Libertatea) sa ma reprezinte in spatele curtii, daraminte sa treaca granita neimpuscati.
– Avem un juriu corupt, care are treaba mai mult cu Mafia decat cu muzica. Mafia muzicala. O caracatita morbida, unde toate lipitorile veninoase sunt mangaiate pe cap si lasate sa suga de la vena pana devin lipitori-dinozauri. Ca Horia Brenciu.
– Pe cei ce conduc initiativa Eurovision la noi in tara, nu-i intereseaza in mod special ca noi sa castigam. Daca ii interesa, puneau macar lipitorile cu succes sa scoata ceva. De fiecare data se mai scoate cate un cantaret prafuit pe podium. E marketing, publicitate, refresh la cantaretul in sine.