Home / Bibliomania / Maimuța lui Huxley și esența postmodernistă

Maimuța lui Huxley și esența postmodernistă

Zoom

Nu e unul dintre marile romane ale lui Aldous Huxley, dar e, nici vorbă, o carte esențializată în care romancierul, poetul, eseistul și scenaristul cu acest nume se pun laolaltă la treabă pentru a scrie o carte despre lumea din anii 2100 și ceva. O lume în care Huxley anticipează extraordinar și o parte dintre fixațiile noastre din secolul 21.

În 1928, cînd a publicat Punct, contrapunct și cînd veselia pacifistă de după primul război mondial ajunsese la apogeu – încă nu începuse marea criză! –, Aldous Huxley scrie în romanul său că urmează să înceapă un nou mare război. N-o zice el direct, ci unul dintre personajele sale. Nouă ani mai tîrziu, Huxley emigrează în Statele Unite.

În 1937, cînd el a părăsit vesela Anglie, puțini credeau că lumea se apropia de uriașa confruntare față de care Marele Război avea să pară un biet preludiu a ceea ce avea să urmeze. E greu de spus dacă atunci Huxley și-a luat preventiv tălpășița sau a plecat pentru a se reinventa ca scriitor și scenarist la Hollywood. Oricum, s-a dus în Statele Unite cu cățel și purcel, poate cu speranța pacifistă că Americii îi ajunsese experiența primului război mondial, dar mai degrabă din convingerea că democrația din State n-avea să deraieze spre nici una dintre dictaturile europene.

În Minunata lume nouă, romanul apărut în 1932, Huxley dă glas temerilor sale că lumea o s-o ia pe calea dictaturii, asta cu 16 ani înainte de apariția romanului lui Orwell, 1984. Iar patru ani mai tîrziu, în Orb prin Gaza, el își trimite protagonistul, care nu-și găsește un rost în Anglia, să ia parte la revoluția din Mexic, luînd-o și în acest caz înaintea altor confrați. Cu marea deosebire că scepticul Huxley nu s-a lăsat păcălit de propaganda Internaționalei Socialiste manevrate de la Moscova. E drept însă că nu-l atrăgea nici capitalismul european, în special cel britanic, despre care avea impresia că nu ducea nicăieri.

Cînd a ajuns în America, lui Huxley nu i s-a părut sub demnitatea lui să scrie scenarii de film. Stăpînea de minune arta dialogului și se pricepea să facă un decupaj cinematografic dintr-o proză, așa că a intrat imediat în priză la Hollywood, în timp ce marii prozatori americani Scott Fitzgerald și Faulkner, ajunși acolo și plătiți cu o groază de bani, nu făceau față cererii studiourilor.

Adaptabilul spirit critic al scriitorului britanic s-a dovedit mai productiv decît descurcărețul spirit creator al romancierilor americani. Mai mult, Huxley s-a prins și că dintr-un scenariu de film se putea scrie un roman, nu doar viceversa. Mai precis, că un roman putea fi scris ca un scenariu de film.

În Maimuță și esență, Huxley te duce din lumea scenariștilor de la Hollywood, din anii ’50, într-un viitor ultraîndepărtat, de după cel de-al treilea război mondial, cel cu adevărat distrugător, care întoarce într-atît omenirea în timp, încît babuinii devin specia dominantă pe Pămînt – o interpretare a viitorului în acest scenariu-roman. O altă interpretare e că europenii pornesc din nou în explorarea Americii, care n-a fost nici ea scutită de efectele războiului nuclear din Europa combinate, se pare, și cu cele ale unui război biologic. Folosind indicațiile de scenariu de film, Huxley își esențializează romanul, trecînd din cîteva cuvinte de la un plan la altul și amestecînd nonșalant momentele narațiunii, încît ai senzația că romancierul însuși a schimbat anii ’50 cu o perioadă care trece cu mult și de secolul nostru și în care recognoscibili nu mai sînt decît clasicii literaturii engleze.

Ciudățenia e că ceea ce în anii ’50 părea o tehnică inovatoare de stăpînire realistă a fantasticului, azi pare un truc postmodernist din categoria celor nu prea îndrăznețe și chiar, de la un punct, sîcîitoare. Încît dacă Huxley nu și-ar și folosit aici și însușirile verificate de romancier modernist, toată această plauzibilă punere în scenă a unei distopii negre, dar cu un final fericit, ca la Hollywood, mi s-ar fi părut opera unuia dintre mulții romancieri postmoderniști cu program teoretic plicticos la vedere, care vor să aibă și succes la public.

 

Aldous Huxley, Maimuță și esență, traducere și note de Ona Frantz, Editura Polirom, 2017.

(1387 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Cartea, ca si „Planeta maimutelor” a lui Pierre Boulle, e o parabola, America cu o minoritate alba, oricum pe cale de disparitie si fara un cataclism atomic. Asta e cheia ce lasa libera puterea de anticipatie, fantezia si inovatia literara.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.