Home / Automobile tîlhăria / Manual de tortură pentru autoturismele BMW

Manual de tortură pentru autoturismele BMW

Zoom

Noul sediu al importatorului Automobile Bavaria aduce cu o şapcă uriaşă de cocalar, de sub care ţîşnesc, în direcţia clientelei, uriaşe şi invizibile coji de seminţe. Mîrlănia nu-i întîmplătoare. Sediul a costat o avere şi a fost ridicat în vremea cînd ţiganii care cumpărau BMW-uri noi îi întrecuseră la număr pe cei care şi le furau direct din Germania. A venit însă criza, iar maşinile scumpe au început să rămînă în vitrină. 

Michael Schmidt, patronul Automobile Bavaria, a indicat noua sursă de venit: service-ul. Chiar dacă BMW face maşini care se strică rar, sasul cu uitătură de băcan ungur a găsit modalitatea prin care ele să se strice des. Pe de o parte, lucrul a fost posibil în mod natural, fiindcă mecanicii de la AB sînt incapabili să repare ceva. Pe de altă parte, sînt în stare să strice ceea ce funcţionează. Cum clientului îi e interzis – în dezacord cu legea europeană – să privească la violul maşinii sale, nimeni nu poate lua apărarea unei suspensii, unei curele de distribuţie sau unui injector în stare perfectă de funcţionare, ajunse la cheremul unui Bulă cu şurubelniţă şi cu emblema alb-albastră pe tricou.

În mod normal, Schmidt n-ar fi trebuit să aibă nevoie de bani. Prieten cu politicieni şi cu şefi ai serviciilor secrete, neam­ţul a ştiut să plaseze avantajos pe lista multor comenzi de stat. Afacerea „Logan-ul de 70.000 de euro“, derulată prin Ager Leasing, are o soră mai bogată: „BMW-ul de 112.000 de euro“. Prin a­ceeaşi firmă, statul a plătit 34 de maşini BMW 330d, al căror preţ de listă era, la vremea aia, în jur de 30.000 de euro, de patru ori mai scump. Exemplele sînt multe. Şirul contractelor neruşinate încheiate de Schmidt cu statul român la adăpostul politicienilor seamănă cu foiletoanele porno cu instalatori germani din anii ’70: e lung şi doar unul dintre parteneri simte plăcere. Prostituţia practicată aici de stat i-a adus lui Michael Schmidt nu doar profituri indecente, ci şi convingerea că şi le poate suplimenta liniştit, abuzînd maşinile nevinovate cînd cu ciocanul şi cheia franceză, cînd, pur şi simplu, cu factura. 

 

 

 

 

 

(5872 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. bemveurile alea de 112ooo de euro, nu erau cuma blindate? Că atunci, parcă, parcă…. Întreb, că nu ştiu.

  2. Eu unul nu am vazut pe sosea conducator de BMW care sa fie normal… Pe toti i-as baga in examinare psihiatrica, cred a optiunea pentru o astfel de masina tine de un anumit profil psihologic/psihiatric…

  3. Aldin@ tu vb de soferii de Audi 😀

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.