Păcat că Sorin Preda nu e și nu va mai fi de față să confirme spusele mele. Nu, marea nu era agitată. Avea să fie, o săptămînă mai tîrziu, la Izmir, însă asta e altă poveste. Dar, datorită lui Sorin, cel care trecuse atunci (era în toamna lui 1994) printr-o criză mistică și privea lucrurile lumești de la joasă înălțime, aceste trei cuvinte vor rămîne agățate de memoria supraviețuitorilor români ai primului eveniment mediatico-poetic și internațional al scriitorilor din jurul mărilor Neagră, Egee și Mediterană. Hai să nu mai punem la socoteală suedezii, norvegienii, elvețienii și toate națiile euro- și para-europene care participau (cum v-am spus mai sus, în 1994) la o croazieră de lux în cinstea celor 350 de scriitori înfrățiți cu poezia și alcoolul. Pachebotul l-am descris, în nenumărate rînduri. Aventurile bahice – așijderea. Tripourile improvizate – nici nu le mai pun la socoteală. Asta pentru că Laurențiu Ulici ne rădea sistematic la poker. Mesele de ping-pong? Fleacuri. Piscinele, discotecile și sălile de cinema unde se clădea, pup cu pup, frăția între popoarele plutitoare? Ei, aș.
Noi, poeții români care ne-ncurcaserăm cu poetele lumii, pe rînd, statornic, dar exuberant, expresiv, dar pitoresc, aveam o problemă mare. Și grea. Și născătoare de pariuri. Nu dinspre partea administrativă (adică: s-or fi prins chelnerii că noi bem pe sub masă?), nici sentimentală (Cum faci, măi, de le agăți pe toate? Dă și mie!). Nu. Asupra noastră plutea un nor metafizic. Greu și neîndurător. La oră fixă, Octavian Paler se retrăgea în cabină și scria. Ce scria? Mister. Dintr-a doua zi, misterul a fost rezolvat: un jurnal de călătorie pe mare. Care urma, eram convinși, să se transforme în carte, în bestseller. Bun, jurnal, jurnal. Dar despre ce? Ei, aici e aici. Noi, băieți zburdalnici, departe de casă ca Ulise (se știe că pasiunea lui Paler erau Elada veche și înțelepciunea citatelor), aveam o problemă. Oare, printre rînduri, urma să apărem și noi, cu nevrednicele și concupiscentele noastre aventuri lumești? E drept, Octavian Paler avea să smulgă răcnete de admirație și ropote de aplauze vrednicei delegații românești, alergînd un tur de pistă pe un stadion antic. Dar, repet, asta e o altă poveste.
La ordinea zilei, delegația noastră, compusă cam din 30 de bărbați ne…sătui și 30 de fete îngăduitoare, avea o problemă. Cum începea, oare, jurnalul de bord al magistrului? Care era fraza de început? Cum avea el să deschidă, dacă nu deschisese deja opul opulent la primblării pe Mediterana? S-au iscat pariuri. S-au organizat concursuri. A fost și un premiu, neacordat, pentru spionaj. Știam, iar asta ne făcea nervoși. Ce scrie Paler în jurnal? Ce scrie Procopius, ferit de ochii colectivului? Într-a patra zi, Sorin Preda a venit, și-a atins mustața cu degetele și a zis cele trei cuvinte: „Marea era agitată”. Brusc, ne-am liniștit. Era atît de simplu! Asta era. Altminteri nu avea cum să fie! Și nici nu am mai discutat vreodată.
Ei bine, cînd a apărut Aventuri solitare, trebuie să mărturisesc că marea nu era agitată, dar viețile noastre începeau să fie.
O, Tempora, o Mores!