Home / Film / Marea evadare din Franța

Marea evadare din Franța

Zoom

Deja Dunkirk a fost pupat pe toate părțile, iar Christopher Nolan a făcut sifilis anal de la cîte limbi de critici i s-au perindat laudativ prin partea întunecată. Dacă ar fi să luăm fiecare epitet și exclamație puerilă în serios, atunci filmul e bun, foarte bun, deci trebuie neapărat să-l vezi. Hai să fim serioși, e departe de-a fi așa. Privit sincer și folosind nuanța, e un film mediu spre bun, nu unul mediocru. Dar cam atît.

Sigur, sub imperiul primei impresii, privitorul e infinit mai dispus să abuzeze de atribute pozitive. În definitiv, așa e și gîndit filmul: să dea la temelia impresiei, să stoarcă orice milimetru de IMAX, să triumfe asupra simțurilor. Dar trece o zi, trec două și impresia se destramă. Iluzia se stinge. Trucul se răsuflă. Gîndirea logică își reintră în drepturi și întrebările nu doar că rămîn fără răspuns, dar răspunsul e neplăcut.

Da, narațiunea minimalistă, zgîrcită în cuvinte și darnică în cadre și coloană sonoră, funcționează frumos, iar tabloul – evident impresionist – atrage, fascinează, convinge. Pare un film făcut pentru realitatea virtuală, unde nu contează povestea, personajele, în general cam nimic narativ, ci primează exclusiv experiența. Da, experiența e interesantă. Trei fire narative, prezentate alambicat și nonlinear, unul despre soldatul necunoscut și toate încercările lui de-a o șterge cît mai rapid de pe plajă, altul despre civilul plecat cu barca proprie să aducă soldați acasă și al treilea despre niște lupte aeriene generice. Degeaba jonglează Hans Zimmer cu muzica, degeaba zburdă camera ca un miel provenit din mamă oaie și tată Pegas: dacă nu este o miză, atunci nu-i pasă nimănui. Asta e prima mare problemă a filmului. Mizează enorm pe anonimitatea personajelor și cîștigă la impresie, dar pierde la substanță. Da, te simți transpus în mijlocul evenimentelor, dar ți se cam rupe în paișpe, pentru că tot privitor rămîi. Firul epic al plajei se învîrte în jurul unui englez disperat s-o șteargă, dar după două încercări ratate, deja vezi personajul ca pe subiectul unui scheci absurd și aștepți următorul deznodămînt intermediar așa cum așteptai pe vremuri finalul unei scene Monty Python. Nu „Sper că va scăpa“, ci „Hai să vedem dacă merge crăcănat de la cum i-o trage soarta“. A urcat pe navă? E dat jos. A urcat pe altă navă? Se scufundă. A urcat pe a treia? Se găurește. Am apreciat pe-aici singura scenă memorabilă a filmului, clădită în jurul ideii că „supraviețuirea nu e morală“, dar restul pute a repetitivitate.

Și n-am terminat. Nolan se agită, adună, construiește, dar rezultatele smulg înfrîngerea din colții victoriei. Punctele nu prea culminează. Promit explozie, dar termină în pîrț. Evacuarea a 300.000 de oameni presupune o avalanșă de forțe, un tablou imens, un efort gigantic, așa, cam cum vedeți în Lord of the Rings. Scenariul nu se mai satură să plimbe cifrele prin gura actorilor, dar, cînd trebuie să fie zbrobitor și impresionant, e meschin și dezamăgitor. În Evacuarea după Nolan, Dunkirk se rezumă la 30 de bărci, trei avioane și 300 de proști care stau încolonați pe-o plajă.

A treia problemă e SIDA tuturor filmelor serioase de război: propaganda. Sloganele patriotarde scrise pentru americani. Segmentul desfășurat pe mare are cele mai idioate replici și Mark Rylance are ocazia să le mestece pe toate. E hazliu să ți-l imaginezi cu basc, cum spune transfigurat: „Tovarășu’ prim, ne vom da silința să depășim planul la porumb!“.

Și unde replicile nu erau îndeajuns de tîmpite, Nolan vine să pluseze cu patriotardism din ăla lacrimogen, bun pentru imbecilul feroce. Avem trei aviatori, da? Rămîne unul. Rămîne fără combustibil. Atunci ce face: 1) amerizează în apa plină de nave, sigur va fi salvat; 2) aterizează pe plaja plină de evacuați, sigur va fi salvat sau 3) planează lin, în ciuda legilor naturale, pînă seara tîrziu, cînd aterizează la dracu’ cu cărți și așteaptă demn să fie făcut prizonier de nemți. Probabil că nemții care l-au prins l-au întrebat direct: „Băi, sigur nu te cheamă Svejk?“.

În final, Dunkirk rămîne, am zis, un film mediu spre bun. Din păcate, drumul spre bun e blocat de cadavrele ocaziilor ratate și al potențialului risipit prostește de un regizor care a filmat niște copaci în mod artistic, dar a ratat să prindă în cadru pădurea.

Dunkirk. R.: Christopher Nolan.

(935 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Daca nu il vezi la IMAX nu prea face 2 bani.

  2. Lol, stefi, inseamna ca nici nu merita piratat…

  3. Eeeheee… Dacă îl făcea maestru’ Sergiu, ce epopee mai ieşea. Şi cu Semaca …

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.