Home / Raport despre starea ficţiunii / Marțea neagră se repetă: Liviu Pop și Călin Popescu Tăriceanu vor să legalizeze greșeli curente de limba română

Marțea neagră se repetă: Liviu Pop și Călin Popescu Tăriceanu vor să legalizeze greșeli curente de limba română

Zoom

Noaptea, ca analfabeții! Mai mulți parlamentari PNL și ALDE au stabilit să treacă rapid prin Parlament o lege prin care mai multe greșeli curente de limba română devin acceptabile. Dacă inițiativa lui Călin Popescu Tăriceanu are succes, oricine va putea vorbi cu ”care” sau cu ”decât” fără să pățească nimic, inclusiv la conducerea unor instituții-cheie din statul român.

”Nu e mare lucru, noi doar transpunem în lege o recomandare a Comisiei de la Veneția”, a explicat cu dezinvoltură un parlamentar PSD. ”Era nevoie de această măsură, pentru că se făceau multe abuzuri până acum. Colegi de-ai noștri erau hăituiți de presă pentru dezacorduri banale sau pentru că foloseau locație cu sensul pe care-l are în engleză. Nu mi se pare normal. Parlamentarii și miniștrii nu trebuie sancționați decât pentru greșelile gramaticale grave, ca de exemplu atunci când fură mai mult de 200.000 de euro. Sub suma asta, ai voie să vorbești cum vrei tu.”

Liviu Pop, celălalt susținător al legii, spune că gramatica e doar o formă fără fond și că degeaba avem reguli gramaticale dacă n-avem un sistem de învățământ în care să fie predate. ”Important e să ne-nțelegem”, a completat Pop.”Eu, dacă uit un cuvânt, iau o foaie de hârtie și desenez. Nu-i nici o rușine să desenezi dacă nu știi cum se zice la ceva în limba română. Nu toți suntem genii.”

 

(1443 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Domnule, ești anormal de bun! Așa te-ai născut, ori bei niște chestii care ne-ar putea ajuta măcar să te pricepem, dacă nu chiar să comentăm? „Degeaba avem reguli gramaticale dacă n-avem un sistem de învățământ în care să fie predate” vine chiar la fix, de ziua internațională a educației.

  2. Doamne cat de serios este acest individ in poza, si cum tine mainile impreunate, pe bune, zici ca nu face altceva decat sa se gandeasca continuu la tara si popor, cand de fapt si el si toti din jurul lui nu sunt altceva decat niste oportunisti manati numai si numai de interese si instincte meschine, pusi pe capatuiala fara limita si manevre oculte toate doar in interesul lor personal si al gastii!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.