Home / Internaţional / Mașina albă, mașină neagră

Mașina albă, mașină neagră

Zoom

Regimul totalitar din Turkmenistan a interzis mașinile negre dintr-un motiv foarte rezonabil: președintelui Gurbangulî Berdimuhamedov îi plac doar mașinile albe. Un efect pozitiv al gusturilor de mafiot constănțean ale onorabilului Berdimuhamedov e faptul că, de la promulgarea legii, mitul ambulanței negre a dispărut aproape în totalitate.

O nouă modă face ravagii printre geniile din Silicon Valley: “apa crudă”, adică apa nefiltrată și netratată de nici un fel, care se vinde la prețuri foarte mari. Cu alte cuvinte, dacă stați într-o zonă neasfaltată unde se fac bălți de fiecare dată cînd plouă, ați putea să adunați apa aia crudă și s-o vindeți pe bani grei unor imbecili care au devenit milionari la 20 de ani, dar cel mai probabil or să moară pînă la 30 de giardia, E. coli și Salmonella.

Săptămîna trecută a fost marcată de un eveniment mai puțin vesel, și anume moartea astronautului american John Young, 87 ani, care a intrat în istorie nu pentru că a fost primul om pe Lună, ci pentru că a fost primul om care a ascuns un sendviș și l-a dus în spațiu. Deși Young n-a fost niciodată foarte cunoscut, nu același lucru se poate spune și despre sendviș, care ani de zile după aceea a ținut conferințe despre experiența lui în spațiu.

Cîțiva neozeelandezi întreprinzători și-au construit o mică insulă artificială pentru a fenta o lege care interzice consumul de alcool în locuri publice. Cu siguranță nu e vorba de o insulă extraordinar de reușită pentru că, dacă ar fi fost, Mazăre ar fi emigrat deja acolo cerînd azil politic.

Philip Morris International a anunțat în noul an că vrea să se lase de fumat, sau măcar s-o lase mai moale cu țigările și să treacă pe țigări electronice și vaporizatoare, care chipurile sînt mult mai sănătoase. Philip Morris e fix prietenul ăla care vrea să trăiască mai sănătos în noul an și vorbește numai despre asta pînă pe 10 ianuarie, cînd își dă seama că s-a și îngrășat și a devenit dependent nu numai de țigări obișnuite, ci și de țigări electronice.

Surse din Coreea de Nord afirmă că armata nord-coreeană a lansat în 2017 o rachetă balistică ce a distrus din greșeală un complex industrial din aceeași țară. Iată ce înseamnă productivitatea muncii. O țară harnică n-are nevoie de ținte capitaliste din exterior, se descurcă și cu propriile ținte.

(473 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Ce transparenta in Coreea de Nord.!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.