Home / Scriitori / Mașinile de scris de la ajutoare

Mașinile de scris de la ajutoare

Zoom

În 1990 au venit la Uniunea Scriitorilor cîteva zeci de mașini de scris, donații din partea scriitorilor din străinătate. Cele mai multe erau trimise de confrații noștri din Germania Federală și din Franța. Erau de nu mai știu cîte mărci și aveau frumusețea caldă a obiectelor folosite cu grijă.

Nu mai țin minte cui i-a venit ideea să mă pună pe mine să le împart. Parcă le văd, așezate una peste alta într-un morman impresionant: negre, cenușii, verzui, cu taste rotunde sau pătrățoase. Unele erau mari, mașini de birou, impunătoare și grele. Cele portabile semănau cu niște jucării, în comparație cu surorile lor mai mari, pentru care îți trebuia cel puțin o masă cu picioare zdravene ca să reziste sub greutatea lor. După ce am dat cu ochii de ele, am anunțat în revistele de cultură că amatorii de mașini de scris puteau veni la sediul Uniunii să-și aleagă. Primul venit, primul servit.

În ultimii ani de ceaușism nu se mai găseau mașini de scris la magazin. Cei care aveau trebuia să se ducă în fiecare an la Miliție să le declare și să dea pe o hîrtie probe de literă, după un anumit model, care trebuia copiat întocmai. Cum nu voiam să devin paznicul acelor mașini, am anunțat și orele între care doritorii puteau veni să le ia. Îmi imaginam că în cîteva zile aveam să scap de ele. N-a fost chiar așa.

În general, pe atunci scriitorul român scria de mînă. Optzeciștii își compuneau poeziile și proza direct la mașină, dar și printre ei erau destui care preferau stiloul sau pixul. În primele luni după revoluție veneau scriitorii la Uniune să afle ce se mai întîmpla sau mai ales să ceară împrumuturi. Așa că pe cei pe care-i întîlneam pe culoare îi întrebam dacă nu vor o mașină de scris. Suspicioșii mă întrebau cît costă. „Nimic.” Îi duceam în încăperea lui Ali Baba. Își alegeau cîte o mașină și îmi dădeau în schimb o hîrtie autografă din care rezulta că scriitorul cutare primise în ziua cutare o mașină de scris gratis din partea Uniunii Scriitorilor, ca ajutor din străinătate.

Cei care se mai pricepeau la mașini de scris îmi scoteau ochii că astea n-aveau litere românești, adică „ă” și „ț” și „î” și „â” , ca să nu mai vorbim de „ș”. „Păi, te duci la vreun atelier să-i pună ce ai nevoie!” „Și de ce n-ați făcut voi asta?” Eu tocmai fusesem primit în Uniune și făceam treaba asta pe timpul meu. Pînă la urmă, confrații luau mașinile, unii întrebîndu-mă dacă nu știam vreun atelier unde să se ducă. Aflasem adresele a două astfel de ateliere.

La cîteva luni după ce am terminat cu împărțirea mașinilor de scris, cîțiva editori mi-au scos ochii că  primeau dactilograme cu litere nemțești sau franțuzești care țineau aproximativ locul î-urilor, ă-urilor, șurilor autohtone, de înnebuneau schimbîndu-le cu mîna pe fiecare în parte. Editurile nou apărute însă publicau și cărți într-o grafie stranie, semn că autorii își foloseau mașinile de scris fără să le fi schimbat literele.

(5872 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.