Home / Jurnal apropologic / Meserii moarte, ținute-n geam pentru pensie

Meserii moarte, ținute-n geam pentru pensie

Zoom

Trăim vremuri în care oricine are o părere, despre absolut orice subiect, și-o poate exprima liber și are și unde să o publice. Nu e nici rău, nu e nici bine. Pur și simplu e. Probleme pot apărea atunci când părerea se referă la lucruri care ar trebui cât de cât documentate, atunci când e vorba despre informație pe care, în general, opinarzii de ocazie nu se chinuie să o culeagă sau să o verifice. Atunci, însă, când părerea se referă la acte artistice, singurii care pot protesta sunt practicanții unor meserii ce devin, pe zi ce trece, din ce în ce mai inutile. “Cine e ăsta, băi, care își dă cu părerea despre un spectacol de teatru / un film / un concert? Ce calificare are el? Este cumva un critic autorizat? Despre lucrurile astea ar trebui să vorbească/scrie doar specialiștii!”, se aude, din când în când, câte un cor realmente antic. Blog-urile și Facebook-ul au schimbat extrem de rapid lumea criticilor “autorizați”. Iar asta este, totuși, foarte bine. Pentru că orice act artistic se adresează, în primul rând, publicului larg, nu unei caste de gomoși care, ca să-și justifice existența, au ajuns să creeze, în timp, un limbaj ermetic pe care, uneori, nici măcar ei nu-l mai stăpânesc în întregime.

Criticii literari, de exemplu,

sunt acele ființe care țin morțiș să ne explice ce a vrut să spună autorul. Nu contează cu adevărat ce spune autorul, ci ceea ce crede criticul că vrea să spună autorul. Criticii literari nu trebuie confundați cu cei care, onest, semnalează apariția unei cărți și o recomandă celor care sunt în căutare de noutăți literare. Nu, criticul literar face mult mai mult de atât. El ia opera scriitorului, o disecă, o pune în borcănașe și cutiuțe pe care lipește etichete. Trebuie neapărat să găsească un curent, un stil, o categorie în care să încadreze totul. Altfel nu se simte (el, criticul) împlinit. În funcție de vârsta criticului literar, se folosesc neapărat cuvinte pe care le înțeleg ceilalți critici. Totul trebuie să fie complicat, alambicat, în stilul clasic al scărpinatului urechii stângi cu mâna dreaptă. Altfel, probabil, nu se simte erudiția criticului, iar acesta riscă să fie luat peste picior de către confrați.

De câțiva ani, criticii literari din România au devenit atât de importanți, încât au confiscat și încearcă să se mențină artificial la putere în Uniunea Scriitorilor. Oarecum pe principiul că scriitorii sunt prea neserioși ca să se ocupe singuri de uniunea lor, așa că mai bine se ocupă criticii…

Criticii de teatru și criticii de film

sunt, în zilele noastre, la fel de actuali precum Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă, al lui Grigore Ureche. Totuși, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie “I.L. Caragiale” din București există secțiuni în care studenții se școlesc pentru a deveni critici. Presa, în general, nu mai are pagini sau emisiuni de specialitate. Revistele de teatru sau de film, dacă mai există, se distribuie, probabil, în cercuri extrem de restrânse și se răsfoiesc în cadrul unor ritualuri inițiatice, la lumina torțelor, în fum de plante exotice. Și, totuși, se face facultate pentru a scrie niște lucruri care nu interesează pe nimeni. IMDB-ul a dat o grea lovitură aerelor rarefiate pe care le respiră cronicarii specializați de film. Democrația a învins competența, poate, dar astea sunt vremurile pe care le trăim. Consumatorul de cinema își alege astăzi filmul pe care-l va urmări în funcție de rating-ul de pe IMDB, nu după recomandarea scremută a vreunui specialist. Criticii de teatru își mai găsesc utilitatea doar în cadrul unor festivaluri de profil. Iar acolo critica lor este, oricum, prea puțin relevantă cu adevărat. O cronică de spectacol a ajuns să depindă de mood-ul autorului. Dacă a dormit bine în camera plătită de organizatori, dacă a mâncat bine la masa moca, dacă a băut, dacă programul de plimbare a fost OK, atunci, probabil, și cronica va fi laudativă. Dacă nu, dacă l-a sâcâit vreun țânțar sau camera în care a dormit se afla deasupra unui salon de nunți…

Criticii de film se simt cu adevărat împliniți doar în timpul Oscarurilor, al Cannes-ului și, mai nou, al TIFF-ului. În definitiv, de ce ar trebui să existe niște oameni care să le spună celorlalți ce, dacă și cum să le placă la un film sau la o piesă? Suntem noi, nespecialiștii, atât de cretini încât să avem nevoie de explicarea a ceea ce vedem? Dacă da, atunci mai bine să nu fim lăsați deloc să urmărim teatru sau film.

Ooo, dar să nu-i nedreptățim

pe criticii muzicali. Cu siguranță, avem nevoie de niște cunoscători care să ne spună cum trebuie să ne simțim în timpul unui concert. Venind din negurile istoriei, de pe vrema când oameni culți scriau despre muzica la fel de cultă pentru niște alți oameni cu pretenții de culțenie, criticii muzicali s-au perpetuat până în zilele noastre, ajungând să scrie astăzi despre mesajele profunde pe care le transmit digei renumiți atunci când alătură un tupț unui bumpț. Și, totuși, criticii muzicali ai zilelor noastre trișează. În cronicile lor nu ne spun și cu ce substanțe merge un anume gen de muzică. Poate de asta nu sunt toți capabili să le împărtășească pe deplin experiențele înălțătoare.

Criticii de artă

vă spun ceva? Ar trebui, dacă vă plac artele plastice. Un critic de artă, de exemplu, este acela care găsește justificare scobitorii cu măslină din Piața Palatului. Sau poate da un sens unei pânze goale pe care autorul, în semn de frondă, s-a semnat. Un critic de artă scrie cu dicționarul de neologisme în mână, astfel încât cititorul să aibă nevoie de Google Translate pentru a înțelege măcar puțin. Oricum, e imposibil să-ți placă un tablou, o sculptură sau o instalație pur și simplu. Trebuie să apreciezi arta cu metodă, după regulile stricte ale criticului de artă.

Într-o epocă a democratizării

informației și opiniei, criticii de orice fel sunt niște dinozauri care încă nu s-au prins că i-a lovit glaciațiunea. Ei insistă să-și fâțâie prețiozitatea emițând nu informații, ci păreri ce au acel aer de prospețime al alamei oxidate. Cumva, mai mult ca niciodată, criticii sunt, astăzi, întreținuții artiștilor. Datorită lor mai primesc, din când în când, câte o invitație la un eveniment, datorită lor mai prind o măslină, o atenție, un pahar cu apă. Nu e nimic grav, în definitiv oamenii nu fac nimic rău. Dacă opiniile lor ar mai fi contat, ar fi fost capabili, la o adică, să distrugă vieți, la nervi. Așa, mai provoacă din când în când lacrimile câte unui artist mai sensibil. Dar nu pentru multă vreme, căci azi aproape oricine se poate prinde destul de repede care-i impactul real al unui critic. Nici măcar nu e nevoie să cumperi un tiraj întreg ca să ascunzi o cronică nefavorabilă. Autorii au reușit să se ascundă singuri, prin irelevanță în formă continuată.

(963 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Ati uitat de criticii de modă! 🙂

  2. „Că n-avem critici pe lumea asta e normal, nici nu există meseria de critic, pentru că dacă are atîta spontaneitate încît să poată să pună ordine în senzațiile sonore face el însuți muzică Că dumneata cu un spirit de detașare totală și cunoaștere perfectă a materiei, te îndepărtezi și îmi spui ăla nu e bun și ăsta e bun. Vai de mine…! Vai de mine!“- Sergiu Celibidache 1995

  3. Sergiu Celibidache: „Ce am apreciat întotdeuna, la noi există o legătură directă cu muzica, care nu este de natură rațională, mai degrabă de natură instinctivă și o lipsă cronică de școală. Mai avem o mulțime de muzicologi în țară; nimeni nu știe cum se formează un muzicolog, din cauză că însuși principiul de a forma un muzicolog nu există. Nu există o știință care să se poată numi muzicologie, după cum nu există o știință rațională care să poată să definească ce este muzica. Deci toate încercările astea de a vrînd din punct de vedere intelectual să captezi fenomenul muzică sînt niște încercări de începători, de copii care vor să transporte lacul cu coaja de nucă.”

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.