Mihai Radu vs Simona Tache: Despre decizii

Ales bules

E atît de simplu să scapi de o femeie cînd stă pe capul tău! Roag-o să se hotărască – dar nu pe loc, zi-i că are la dispoziție doi ani – ce bluză o să îmbrace la ziua ta de naștere, cînd o să împlinești 40 de ani. Doi ani nu mai auzi de ea, poți să te și recăsătorești, o să înțeleagă, oricum ea are treabă, nu își mai poate ocupa mintea cu altceva.

Cum îi dai unui copil, cînd ieși cu el pe-afară, o foaie și niște creioane ca să deseneze și să nu te bată la cap, tot așa poți să-i dai femeii să aleagă între două lucruri. Sarcina asta, cu alesul de chestii, o termină. Dar dacă greșește? Dacă nu e bine? Dacă o să aleagă și dup-aia o să regrete? De fapt, știe sigur că o să regrete.

N-ați văzut cum se comportă la raftul cu lapte în supermarket? Dar dacă e mai în spate o cutie cu lapte care are un termen de valabilitate mai lung?… O termină chestia asta.

Dar, ca să te distrezi cu ea, dă-i să aleagă între două hîrtii mototolite, să zicem. Va sta cîteva ore ca să ia decizia pe care dintre ele s-o arunce prima la gunoi.

E incapabilă să aleagă și pentru că vede ceva foarte important în orice. Ba își mai dă și maximă importanță, în sensul că alegerea ei, vezi Doamne, va schimba cursul lumii, va salva sau va îngropa pentru totdeauna umanitatea.

Zi-i că are în față zece ani de zile, timp berechet, în care să se hotărască: ducem copilul la înot sau la balet pe apă (v-am zis, puteți să inventați chestii, că e mai distractiv)? Te-ai scos, ai în fața ta vreo cinci ani de zile în care poți să mergi în jurul lumii. De ce doar cinci? Pentru că după cinci ani începe să te sune ca să-ți spună că ea nu se poate hotărî și că se simte și foarte presată de timp, mai sînt doar cinci ani, nu se poate…

Bănuiesc că Dumnezeu ne-a dat două picioare și două mîini doar ca să nu stea femeia să aleagă dintre doi pantofi și două mănuși identice.

Unde-i alegere nu-i tocmeală

Bărbatului nu poți să-i dai să aleagă între o bluză albastră și una verde. Nu cunoaște noțiunea de alegere, plus că el are deja bluză, aia pe care o poartă de când se știe și care e bluza lui preferată. E BLUZA. În ea s-a născut, în ea ar vrea să fie înmormântat.

Lucrurile sunt simple: au puține idei și sunt toate fixe. Vor să trăiască în aceeași bluză, să mănânce același fel de mâncare, să bea aceeași bere, să meargă în vacanță în același loc. La patruzeci de ani de la primul Star Wars, încă se uită, pe repeat, la cum se bat unii cu neoanele și li se pare senzațional.

Cea mai eficientă metodă de a conviețui cu ideile fixe ale unui purtător de cromozom Y e să angajezi din prima doi-trei bodyguarzi, care să stea cu tine-n casă. Când vine momentul pentru primenit, trimiți bodyguarzii să-l bată, să-i ia bluza preferată la spălat și să-l îmbrace cu forța cu altceva. Când mergeți la restaurant, e bine să vină și bodyguarzii, ca să-l scoată afară, pe trotuar, imediat după ce are loc discuția:

– Ce vrei să mănânci?

– Pizza.

– Nu au pizza. Nu vrei o supă-cremă de broccoli?

– Nu.

– Dar ce vrei?

– Pizza.

O să-ți fie puțin milă când ți-l vor aduce înapoi, la masă, cu botul umflat, îl vor trânti pe scaun și vor zbiera amenințător la el: „Zi că ai mânca o supă de broccoli!”. Răspunsul va fi însă tot „Vreau pizza!” și, atunci, vei fi nevoită să le ceri bodyguarzilor să-l țină de ceafă și să ți-l hrănească cu lingurița. Rima a fost involuntară.

Există un singur domeniu în care bărbații sunt flexibili. La întrebarea „Ați doriți la prânz aceeași femeie pe care ați servit-o și ieri?”, vor răspunde mereu: „Vai, dar nu, deja mi s-a acrit de ea, aș dori să încerc ceva nou!”. De-aia e bine să trimiți bodyguarzii cu ei peste tot.