Home / Bătăi în dialog / Mihai Radu vs Simona Tache: Despre pisicuța dumneaei

Mihai Radu vs Simona Tache: Despre pisicuța dumneaei

Zoom

Luare și dare de mâță

2Femeile își iau pisicuțe pentru că sunt drăguțe.

– Aaa, dar uită-te la pisicuța asta ce drăguță eeeee!

– Sunt drăguțe de când lumea, ce te-a apucat acum?

– Știu, dar uită-te la pisicuța asta asta ce drăguță eeeee!

– Da, mă, toate sunt drăguțe, ăsta nu e un criteriu ca să băgăm un animal în casă.

– Știu, știu, ai dreptate, dar uită-te la pisicuța asta ce drăguță eeeee!

Te uiți și tu la pisica aia “ce drăguță eeeee” și, într-adevăr, e drăguță. Dar care nu sunt? Adică, dacă-ți place una, îți cam plac toate.

În afară de pisicile cu botul turtit și alea epilate, cam toate pisicile sunt la fel. Mai ales când sunt mici. Dar e ca și cum ai zice văzând un chinez: Aaa, ce drăguț eeeee! Cum îți dai seama, că toți sunt la fel?

Încerci s-o contrezi cu o glumă:

– Auzi, dacă ar fi pe principiul ăsta – “ce drăguță eeeee!” –, până acum veneam în fiecare seară acasă cu o blondă, aveam o cameră plină cu gagici, făceam un adăpost cu ele.

– Știu, știu, dar uită-te la pisicuța asta ce drăguță eeeee!

Chiar nu înțelegi ce i-a cășunat pe pisica aia. E o pisică vărgată, ca toate celelalte milioane de pisici vărgate din țara asta.

Te mai uiți o dată la pisică: un pui amărât, cu fața aia naivă, ochii umezi și parcă-i tremură continuu cracii… Te uiți și la tipa de lângă tine: nu prea mai e pui și nu îi tremură cracii.

Evident, iei mâța acasă. Și mâța mănâncă, se cacă, lasă păr, se cațără pe perdea, se tăvălește prin sertare ca Mihaela Rădulescu prin făină…

Și-atunci auzi tot felul de observații din gura femeii, dar care, cumva, te vizează și pe tine:

– Aici nu facem prin casă! – și se uită spre tine.

– Frate, nu te mai uita spre mine, că eu nu fac prin casă!

Ea continuă să se adreseze, chipurile, pisicii.

– Și nici nu regurgităm prin casă!

Nu zici nimic, te faci că ai altă treabă.

Țac, pac, nu mai face pe capac!

Da, suntem niște ființe slabe. Luăm acasă creaturi cu ochii umezi, care ni se par drăguțe, ca să ne trezim după aia, la scurtă vreme, că fac pipi pe capacul de la WC, lasă în urmă o dâră inexplicabilă de scame, își lasă șosetele aiurea, mănâncă și nu-și adună firimiturile și câte și mai câte…

Mai întotdeauna suntem avertizate:

– Vezi, ai grijă, că acuma e exemplar, ca să te convingă să-l iei, dar o să ajungi în scurtă vreme să strângi după el și o să dureze toată viața!

– Îl dresez.

– Nu pot fi dresați.

– Îl pun să-și adune singur șosetele și îl scot să facă în fața blocului, dimineața și seara.

– Nu ține. Le place să facă numai în casă.

– Atunci îl învăț la litieră.

– Le place să facă numai pe capac.

– E, lasă, poate totuși am noroc de un exemplar mai special.

Țeapă. Nimeni nu are noroc de un exemplar mai special. Și atunci vine și ziua în care decizi că e musai să îți iei și ceva drăguț, care poate fi dresat. De exemplu, o pisică, pe care-o înveți apoi absolut tot ce vrei tu. Marele ei avantaj e că nu tre’ să te rogi de ea să meargă la spălat. Atâta se spală toată ziua încât, o dată pe lună, ajunge să vomite, sub formă de ghemotoc, tot părul pe care și l-a înghițit. Un savant al viitorului o să realizeze, prin mutații genetice, bărbatul care face la litieră și își înghite conștiincios toate scamele care-i cad din fund.

(86 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Supertare articol, problema e mi-ati placut la fel de mult, para, parca insa as inclina spre Mihai, insa si Simona e tare..ce sa zic..haios de tot. Si da, aveti dreptate . Spun asta in cunostinta de cauza – am un sot si 7 ( sapte) pisici :), care, fara exceptie, fac la litiera. Pisicile.

  2. Voi doi o sa sfirsiti intr o zi sa va ba bateti.anyway! Unu e automat pisico fob!eu ador pisicile!serios, simona! Dar mai ales cele cu doua picioare!salutari!alex de la constanta ! De la omv de pe terasa! Multumesc!rid la voi in hohote!big fan !thanks!alex cta!mai puneti dume !

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.