Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mîndro-pride și patriotismul în supradoză

Zoom Mîndro-pride și patriotismul în supradoză

Două ziceri glumețe au țîșnit în media post-alegeri. Cea dintîi: cică Ponta a prezis adevărul, i-a unit pe români… dar împotriva lui. Cea de-a doua răsucea un alt slogan pontist: am devenit mîndri că sîntem români… după ce l-am ales pe Iohannis.

Pe parcursul campaniei, am mai întîlnit evocată mîndria în rîndul susținătorilor declarați ai lui Iohannis. Mîndru/mîndră/proud… erau formulări pe care unii tineri iohanniști le postau în mod reflex, fără vreo referire ironică la “mîndria” adversarului, atunci cînd aplaudau vreo ispravă a propriei tabere. Nu e greu să identificăm aici o derivare pe pămînt românesc a acelui sentiment colectiv de Pride care îi animă și îi coagulează pe cei slab reprezentați – la origini în SUA, mai nou, pe tot globul. În anii ‘60 a fost acel Black Pride printre discipolii lui Martin Luther King jr. (i s-a opus un discutabil White Pride pe filon nazist); mai nou există Gay Pride, Greek Pride și – se putea altfel? – La Fierté d’être français! În cele mai multe cazuri, mîndro-pride-ul acesta multiplu declinabil se traduce în atitudini, afișări publice, poziții polemice, mai mult sau mai puțin revendicative. Se poate spune că e un curent al globalizării, notînd totuși că se opune oarecum acesteia: te declari proud tocmai pentru a-ți marca alteritatea și a te desprinde din marea pastă uniformizantă cultural a globalismului. Așa că – da. Atunci cînd un tînăr cosmopolit care postează virale pentru Iohannis se declară proud că face parte dintr-un curent politic anume, sună firesc, sună “de acolo”, chiar dacă pastișează involuntar retorica adversarilor. Pentru că e vorba de un trend nou la noi, de o vibrație juvenilă, MTV-istă, resimțită natural de publicul branșat la Occident.

Dar mîndria de a fi român a PSD-iștilor? Intelighenții care s-au grăbit să o critice pentru inconsistență au dreptate în felul lor, numai că mîndro-pride-ul ăsta de import (cum ziceam mai sus) e prin definiție ceva superficial și emfatic, asemeni unei parade a diversității. S-a spus că nu poți fi mîndru de un dat nativ, dobîndit genetic, pentru care tu, personal, nu ai merite. În stil clasic, așa e, dar postmodernitatea ne-a dat liber la această formă plăpîndă, de tip fast-food, a patriotismului. Un psiholog britanic, Michael Billig, a teoretizat-o sub numele de Banal Nationalism, iar antropologul român Bogdan Iancu o denunță pentru caracterul încropit și falacios pe care îl capătă în marketingul românesc; de la noua fandoseală a iilor la strădaniile de marketing online ale brand-ului ROM Tricolor etc. Astfel, avem Mîndra Chic (noua modă a iilor-tricouri), așa cum avem McMititei și Dero-ediție limitată în ambalaj cu motive populare. Da, sînt rombulețele acelea stilizate, vizibile pe afișajul lui Ponta, moștenitoare ale rombulețelor “etno” care, de mai mulți ani, decorează sticla de Coca-Cola din promoția de Paști.

Strategii lui Ponta au plecat de la o premisă valabilă. Ce au greșit a fost (probabil) dozajul.

România înregistrează, de aproximativ cincisprezece ani, o reacție (re)localistă și reactivă (la adresa globalismului) din ce în ce mai viguroasă. Preajma anului 2000 este momentul în care marketerii companiilor alimentare locale (atingînd, ca producție și putere de desfacere, nivelul național) conștientizează avantajul competitiv pe care îl pot avea în fața brand-urilor din Occident: savoarea locală, gustul remanent cu care produsele și sortimentele lor sînt prezente în conștiința publicului consumator, nostalgia unui terroir neaoș, “ca la noi”. Este momentul lansării primelor brand-uri naționale cu tușă locală, care fac apel la “tradiții”. De la Bunica, Ca la Țară, Cum poftește Boierul… – spun noile etichete, înlocuindu-le treptat pe cele nouăzeciste, înecate de englezisme și sclipici alogen. Atașamentul consumatorilor față de produsele artizanale, cu care s-au obișnuit în timp și pe care le apreciază (și) sub aspectul comuniunii cu „obîrșia“, a constituit un punct de plecare în elaborarea multora dintre noile constructe retoric-imagologice ale industriei de larg consum. De la o vreme, multinaționale precum Danone, Coca-Cola sau McDonald’s au început să acorde și ele atenție gustului local. Este o abordare centralistă, de sus în jos, care se adecvează logicii raionale a repartiției de la centru. Oarecum similar acestui “patriotism sintetic”, implementat de expați, este și modelul mîndriei PSD-iste, impuse pe linie de partid, prin directivă, către organizațiile din țară. Numai că acest mod de a pune problema (“sîntem mîndri, că așa se cere”) aduce a directivă PCR. Cei care au zis că lansarea lui Ponta pe stadion seamănă – vai – cu manifestările ceaușiste au avut partea lor de dreptate. Cei prea tineri pentru a le fi apucat au văzut fotografiile și filmările de arhivă. Au văzut stilul nord-coreean – încă actual și azi – și au dat, în mod mai mult sau mai puțin ghidonat, verdictul: comunism! Nu, nu e comunismul acela de pe eșichierele standard, cu stînga și dreapta (acolo unde PSD s-ar situa mai degrabă mai spre un centru blairist). E vorba de național-comunismul lui Ceaușescu, cel pe care anii ‘90 au încercat să-l exorcizeze. (Puștii care strigă în stradă “Jos Ponta comunistul!” nu pe doctrine de partid s-au uitat, ci pe glume photoshopate cu Ponta în chip de pionier dîndu-i raportul lui nea Nicu. Fake, dar credibil, în timp ce tînărul premier nu s-a prea învrednicit să scape, la nivelul percepției publice, de fasonul vechilor cadre.)

Reacția localistă din 2000, după un deceniu de tabu “anticomunist” impus cvasi-oficial, pornește de la un patriotism local, decelat de jos în sus, și are probabil nevoie de timp ca să se coaguleze la nivelul întregii națiuni. Ce ne spun cercetările calitative este că Ardealul se înfățișează mentalului colectiv ca un fel de Arcadie a românismului, cu natură (încă) nealterată și oameni (încă) nepervertiți, care țin încă rînduiala străveche. “No binie, no așe, no hai”… și iată cum ciobanul Ghiță de la TV a adunat “milionie de preteni în tătă țara”. Iar din Jina lui Ghiță la Sibiul lui Klaus… vom face saltul în “Jurnalul” următor.

1 comentariu

  1. #1

    Perfecta sinteza!!! De-abia astept continuarea…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint