Home / Film / Moarte de plictiseală la Veneția

Moarte de plictiseală la Veneția

Zoom

Filmul de față părea cinstit de la bun început: Bruce Willis este un detectiv particular care trebuie să-și recupereze cîinele de poșetă, prins în ghearele unor traficanți de droguri. Deci urmează să fie tîmpițel, absurd, ridicol și, dacă toate ingredientele astea sînt amestecate cu șarm și gust, un film relaxant și al naibii de entertaining.

Primele douăzeci de minute nu dezamăgesc, ba chiar ridică ștacheta destul de sus, asta dacă o asemenea expresie poate fi folosită și pentru low-brow humor. Pe scurt: Bruce Willis este un detectiv particular care tocmai s-a implicat profund în acțiunea de recuperare a nimfomanei Nola. Da, citiți cît de porcos puteți fraza de mai sus, așa e corect.

Deci e normal să apară în cadru cei doi frați nervoși ai Nolei, să rupă un perete cu detectivul porno, acesta să sară eroic pe geam direct în piscină – și să-și recupereze pistolul de pe fundul piscinei –, iar secvența să degenereze într-un normal și logic “doi malaci crescuți pe gantere și steroizi fugăresc un tătăiță care e în curul gol pe un skateboard”. Prin tot cartierul. Pînă cînd vine Poliția și Bruce Jr. se ascunde după un semn de “Private property” în timp ce Bruce Sr. ridică mîinile la vedere și ține pistolul încleștat… undeva. Hai să zicem că secvența asta e mai eroică decît aia din Die Hard, cu pistolul lipit de spate.

Pînă aici ai spune că nu se poate mai bine: acțiunea – acțiune, umorul de un bun gust mitocănesc, gagica mișto, deci se poate și fără strîmbe mediocre. Ce ar putea merge prost?

În principiu, totul.

Trecut de acest punct, filmul pare un polițist american gras care a fugărit un stand static de gogoși și acum gîfîie extenuat. Intriga nici n-a apucat bine să-și înfigă ghearele în destinul eroului și deja sclipirea artistului pare să se fi stins, înlocuind cheful de viață cu rutina unui contabil.

Da, javra i-a fost furată. Da, traseul recuperării deraiază într-o spirală a ridicolului, un soi de tornadă de apartament în care zboară amestecați latinos traficanți de droguri, negri interlopi, cămătari belaruși, John Goodman care ar vrea să amintească de The Big Lebowski jucînd un surfer prăjit, nimfomana de mai devreme și mulți, mulți alții.

Filmul are momentele lui, dar puține, irosite între gaguri și răsturnări de situație telefonate de pe vremea dial-up-ului. Deși are în prim-plan cel puțin doi greuceni capabili să zbare artistic prin lumea filmului, scenariul se mișcă bătrînicios, ca un moș căruia doi golani i-au furat cîrjele ca să-i rupă protezele de șold. Regia, în schimb, compensează previzibilitatea cu un ritm complet inadecvat, incapabilă să speculeze momentele tensionate și, obsedată de faptul că povestea e furtuna din paharul cu apă, nu are curajul să supraliciteze. Probabil că a auzit regizorul pe undeva că exagerarea merge prost cînd mizezi pe faptele ridicole a doi sexagenari.

Ajuns la finalul fericit – joacă Bruce Willis, nu există alt tip de final –, filmul își găsește matca în mintea privitorului și se declară mulțumit să fie privit ca “dezamăgitor, dar merge dacă e sîmbătă dimineață și n-aveți altceva de văzut. Iar dacă sînteți mahmur în pat și telecomanda e prea departe, e un film genial”.

Once upon a time in Venice. R.: Mark Cullen. Cu: Bruce Willis, John Goodman.

(921 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. S-avem pardon, exista cel putin un film cu Bruce Willis care nu are happy end: Army of 12 monkeys. 😉

  2. Ii zice Twelve Monkeys, dar da… ala e unu din filmele bune cu Bruce.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.