Home / Raport despre starea ficţiunii / Momente importante ale anului 2016

Momente importante ale anului 2016

Zoom

19 februarie – Moare scriitorul italian Umberto Eco. El a fost nu doar romancier, ci și un important gânditor, fiind autorul dictonului ”Numele trandafirului, pe toate gardurile”.

17 martie – Intră în vigoare legea antifumat. Adoptată cu cele mai bune intenții, această măsură duce la proliferarea unui viciu extrem de nociv: inițierea unor discuții interminabile despre cât de corectă e legea antifumat.

22 aprilie – România e exclusă de la Eurovision, după ce TVR nu a reușit să-și achite datoriile restante din 2007. Se pare că puteam totuși să trimitem un concurent în competiția de la Stockholm, doar că organizatorii i-ar fi tăiat un deget și l-ar fi amenințat că-l dau la lei chiar înainte să cânte în semifinală.

6 mai – Laburistul Sadiq Khan devine primul primar musulman al Londrei. Khan a ajuns primar după ce Dragnea l-a propus pentru această funcție, într-un moment în care era foarte ofticat că nu poate el însuși să fie primarul Londrei, așa cum ar fi meritat, după scorul pe care l-a obținut PSD în Teleorman.

12 mai – E activat scutul antirachetă de la Deveselu. Caracalul devine orașul românesc cel mai bine protejat de găinațul de porumbei.

5 iunie – Au loc alegerile locale din România. Gabriela Firea e votată primar al Capitalei. Prima ei măsură e să ridice, în Piața Universității, un monument al pescarului chinez, în semn de omagiu pentru bibeloul pe care-l are în sufragerie.

5 august – Încep Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Sportivii ruși întâmpină niște probleme la intrarea în țară, după ce vameșii le confiscă toate drogurile din sânge.

8 noiembrie – Candidatul republican Donald Trump e votat președinte al Statelor Unite. Victoria neașteptată a acestui candidat cu meșă oranj e văzută ca o revoluție portocalie a americanilor.

(1336 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.