Home / Români, treceţi furtul! / Născuți poeți, decedați economiști de geniu

Născuți poeți, decedați economiști de geniu

Zoom

Vasile Alecsandri suferea de exaltarea ingenuă a pașoptiștilor descoperitori și creatori de limbă, simțire și cultură românească. Orice, aproape orice infantilism le părea acestor bravi oameni atins de pana geniului. Aveau o fervoare creativă care-i făcea să creadă că absolut orice e posibil. Inclusiv ca poporul român să fie cel mai binecuvântat popor de pe Pământ.

Fără un astfel de entuziasm, care azi ne-ar putea amuza, le-ar fi fost greu să răzbată în acel secol XIX românesc, atât de înapoiat față de Vestul european pe care apucaseră să-l cunoască. Fără să creadă în destinul aproape mesianic al conaționalilor lor, n-ar fi îndrăznit să se înhame la jugul civilizării moldovenilor, muntenilor, ardelenilor.

De aceea,

putem să-l iertăm pe Vasile Alecsandri pentru acel “Românul e născut poet”. A scris-o plin de intenții bune, plin de dragoste față de poporul ăsta. Nu s-a gândit că, după mai bine de un secol și jumătate, această propoziție a lui va fi folosită drept scuză pentru lipsa noastră de dorință de a face cu adevărat ceva.

Era nevoie de puțină concentrare ca să ridicăm vreun pod, să facem vreo autostradă? Băi, ne leși? Noi suntem poeți, nu drumari!

Ar fi fost cazul să ne apucăm să ne reparăm casele, după vreo inundație? Cine, mă? Noi, poeții? Hai sictir! Să vină pompierii, jandarmii, militarii!

Aștepta cineva de la noi logică, rigoare? Ne scuzați, dar cine e naivul care are astfel de așteptări exagerate de la poeți ca noi?

Nemții sunt niște roboți tâmpiți, francezii niște aroganți, spaniolii și italienii niște frecangii care au noroc mare cu vremea aia de pe la ei, elvețienii sunt niște încuiați întorși ca ceasurile mecanice, englezii habar n-au să gătească, grecii sunt niște hoți, turcii sunt hoți, polonezii sunt bețivi, bulgarii au ceafa lată, moldovenii sunt curvi, rușii sunt bețivi și răi, cehii sunt insipizi, ungurii sunt sinucigași, slovacii sunt niște cehi și mai insipizi, sârbii sunt ai dracului, macedonenii sunt ciobani, albanezii sunt săraci, slovenii sunt vai de mama lor, bosniacii sunt negri, muntenegrenii sunt contrabandiști, letonii, lituanienii și estonienii sunt ca și inexistenți, norvegienii sunt niște încuiați, suedezii sunt impotenți, finlandezii sunt insignifianți, islandezii sunt pescari, ucrainenii sunt ruși, olandezii sunt drogați, belgienii sunt proști, portughezii se dau cu prea mult gel pe păr.

Doar noi, în toată Europa asta,

doar noi suntem născuți poeți. Ia de-aici, Europo! Ia un pix și o foaie și scrie poezia pe care ți-o dictează Poetul, Românul. Ar scrie-o singur, dacă ar mai avea habar cum se face asta, că n-a luat bacalaureatul, a picat tocmai la limba română…

Da’ nu mai faci treabă,

astăzi, cu poezia. “Asta-i vrăjeală! Alecsandri acela al tău nu prea știa mardeală”, cum poetic și adevărat se exprimă formația vocal-instrumentală Fără Zahăr. Desigur, nu la mardeală ne pricepem noi, românii, că n-am mai bătut pe nimeni de la Gala Bute (cu executare, săru’ mâna, doamnă Elena!). Dar, totuși, ne-am găsit un nou domeniu favorit, unde excelăm: economia. Așadar, ca să nu existe dubii, să nu ne auzim vorbe: românul secolului al XIX-lea era născut poet, românul secolului XXI e născut economist. Dacă tot n-a luat bacalaureatul…

Știți nume de economiști celebri?

Merge și Isărescu, in extemis, dar nume de titani ai economiei, de părinți ai gândirii economice știți? Laureați ai premiului Nobel pentru economie, de exemplu? Foarte bine, foarte bine. Nu e nevoie să le rostiți cu voce tare. Gândiți-vă la ei și fiți siguri că toți ăștia, luați la grămadă, puși la un loc, sunt inferiori românului economist. Da’ net inferiori rău de tot. Românul, născut economist fiind, știe cel mai bine ce și cum e cu economia mondială, cu aia națioanlă și, pe alocuri, s-ar pricepe și la economia lui personală, dacă ar mai avea timp. Dar n-are, pentru că îl preocupă economia țării, bugetul, PIB-ul. Și, mai ales, îl preocupă soarta companiilor care nu sunt ale lui.

Românul născut economist

este din cale-afară de altruist. Românul născut economist nu vrea neapărat ca el să trăiască mai bine. Nu, asta e ceva meschin. Românul născut economist vrea binele investitorului, care, se știe, este într-o luptă pe viață și pe moarte cu statul, cu bugetarii și asistații social.

Românul născut economist nu are date, nu stăpânește informațiile, folosește cifre culese de pe Internet și statistici trunchiate, prezentate de către diverse părți în funcție de interesul fiecăreia. Și, cu toate acestea, pentru că e dibaci și priceput nativ, românul născut economist știe. Știe că, dacă se măresc salariile, investitorul suferă și pleacă. Știe că, dacă nu faci concesii fiscale firmelor, dar faci deduceri fiscale celor care cheltuiesc pentru creșterea copiilor, investitorul suferă și pleacă. Dacă nu forțezi oamenii să muncească până la epuizare pe bani cât mai puțini, investitorul suferă și pleacă. Dacă nu faci autostrăzi, multe autostrăzi, spre oriunde și spre nicăieri, investitorul suferă și pleacă. Dacă vrei să impozitezi investitorul, el suferă și pleacă. Românul născut economist poate părea dur, dar este drept. El vrea salarii mici, profituri mari, dar nedeclarate și neimpozitate, vrea dispariția ajutoarelor sociale, vrea ca oamenii (ăia care nu-s născuți economiști, ca el) să muncească 25 de ore pe zi, opt zile pe săptămână. Pentru că altfel nu ne putem dezvolta, e clar.

Culmea e că

românul născut poet putea ajunge, prin jocul crud al destinului, inginer, strungar, electrician, electronist, muncitor… Putea ajunge orice, practic, păstrându-și fire aia de poet cam boem și puturos. Dar românul născut economist este, neapărat, fie fotograf, fie pictor, muzician sau poet cu patalama.

Nu știu de ce, dar parcă mi-e dor de românul născut poet. Nu le avea el mereu cu rima, metrica și prozodia, era cam lasă-mă să te las, dar, spre deosebire de românul născut economist, era măcar uman.

(905 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Pentru el istoria romanilor este un mare mister.Asa l-a invatat toasu Ceausescu si tatucu Iliescu.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.