Home / Scriitori / Nașul generației ’80

Nașul generației ’80

Zoom

Generația mea a tras din greu pentru glorie. Dacă era vorba să lovească la țurloaie, trompetele partidului nu stăteau mult pe gînduri. Eugen Barbu ne culegea cu penseta și ne expunea apoi ridicolului public, în revista Săptămîna. Degeaba ne împăunam cu numărul imens de critici distructive, urmarea era interdicția de publicare. Șaizeci de mii de oameni citeau Săptămîna și credeau toate epitetele cu care oracolul de la Breaza ne copleșea. Dușmani, nebuni, scatofagi, ridicoli. Asta e poezie? Nu e. Sigur, gloria cerea sacrificii, dar lipsa numelui tipărit pe o carte era sacrificiul suprem. În fond, Barbu se războia cu Manolescu. Îl voia ras de pe fața pămîntului (o legendă spune că și l-ar fi dorit angajat la revistă, să-i dea ordine.

Dar pînă să ajungem la o asemenea faimă, trecuserăm prin furcile caudine ale consacrării. Și iată cum. În 1979, pe cînd eram un profesoraș la Galați, mă cheamă directorul, cu o față oficială: “Florinele, ești chemat la Colocviul național de poezie de la Iași. Eu n-am prea vrut să te las, da’ mi-au zis de la Inspectorat că e onoarea județului în joc. Ce scrii?”. “Poezii.” “Aha. Frumos.”

Mi-am făcut bagajele și am aterizat la Iași, în mijlocul generației ’80, de la Traian T. Coșovei, Magdalena Ghica, Alexandru Mușina și Mariana Codruț pînă la Emil Hurezeanu și Ion Mureșan. Ce-i drept, fuseserăm invitați pe post de chibiți. Noi nu vorbeam în public. N-aveam cărți, n-aveam cuvînt. Dar aveau să grăiască monștrii sacri ai poeziei și ai criticii, aveau să-și țină discursurile meșteșugit critice la adresa regimului. Noi ascultam și surîdeam sardonic pe dinăuntru. Era o atmosferă încordată: PCR era dușmanul, iar tartorul, cel al cărui nume nu-l rosteam niciodată cu voce tare și în public. Și atunci Laurențiu Ulici a urcat la tribună, și-a desfășurat hîrtiile, apoi le-a-mpăturit și a zis, cu vocea lui peltică: “Aveam un discurs de douăzeci de minute despre starea poeziei. Ca să vă dovedesc că poezia n-a murit, îi invit aici, în locul meu, pe cei mai tineri poeți. Domnilor…” Ăsta a fost începutul celebrității, iar seara, Ulici era strigat cu venerație împleticită, pe holurile hotelului: “Nașule!”. Seara a fost o petrecere de pomină. Gata. Existam!

 

(345 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.