Home / Reportaj / Natura pe foc automat

Natura pe foc automat

Zoom

Am ajuns prima dată la Vadu acum mai bine de nouă ani. Ne urcaserăm în mașina încărcată cu mai toate cele necesare supraviețuirii, cu gândul să ne oprim în primul loc în care ne va plăcea cu adevărat, fie că acesta ar fi fost în România, în Bulgaria sau în Grecia. De-abia intraserăm în UE la începutul anului și trecerea granițelor țărilor membre doar pe bază de buletin părea să ne înlesnească vacanța. Auziserăm, nu mai țin minte de la cine, despre plaja de la Corbu, dar, spre marele nostru noroc, am ratat-o. Am ajuns, după o oprire, ce a devenit de-atunci un mic ritual, la magazinul-terasă de la ieșirea din satul Vadu, pe plaja realmente pustie și oarecum virgină. Am intrat cu mașina pe urmele lăsate de alte roți printre ierburi și am oprit în buza plajei. Ne-am uitat în stânga, ne-am uitat în dreapta și ne-a plăcut: nimic. Era, cred, o frumoasă zi de luni, iar cel mai apropiat cort se afla la 400 de metri. În stânga, cum te uitai la mare, era o clădire veche, din chirpici, acoperită cu stuf. Și până ajungeai la asta, din locul unde ne puseserăm cortul, mergeai până la plictiseală. Parcă țineam minte locul din primăvara lui 1999, când trecuserăm pe-acolo în încercarea de a ne pregăti Papucii pentru drumul spre Dakar, prin deșert. Mă întrebam dacă or mai fi aceiași pescari care se amuzaseră copios pe seama modului în care Stan reușise, atunci, să-și planteze Dacia pick-up 4×4 în nisip, de-am avut nevoie de vreo două ore ca s-o urnim din loc. Dacă am fi și pus umărul și nu doar ne-am fi distrat, poate am fi reușit să o scoatem în câteva minute…

Dar a rămas mai degrabă o întrebare retorică

timp de câteva zile. Era bine în izolare, ne săpaserăm o groapă în care pungile cu alimente stăteau ferite de soare, puseserăm lichide la răcit pe malul mării pentru a nu le mai găsi, pe unele, niciodată, iar dacă simțeam nevoia unei cafele ne urcam în mașină și ne deplasam până în sat. O zi de plajă în totală liniște, fără picior de om prin preajmă, și uitaserăm complet de Bulgaria sau Grecia. Era nu bine, ci era parte din paradisul în care, oricum, nu vom ajunge vreodată, din motiv că nu ne plac temperaturile medii și nici nu înghițim aerul prea condiționat. Doar Jimmy, un ditamai arătosul de câine, mai apărea pe lângă cort. Nu ca să mănânce, căci părea sătul, ci ca să mai schimbe o vorbă cu noi și să se tolănească pe lângă prosoape, păzind de nimeni bunurile lăsate pe mal atunci când intram în apă.

Deși în mașină găseam aproape orice,

ne-am dat seama că, totuși, ne mai lipsesc unele lucruri. Timid, ne-am deplasat mai întâi spre Năvodari. Era aproape, iar Jimmy nu rămânea prea mult singur de strajă cortului. Apoi, încet-încet, am ajuns până în supermarket-urile din Constanța. Unde am constatat că Nemira tocmai scosese întreaga sagă a lui Ender. Jocul lui Ender îl recitisem recent, înainte să i-l recomand. Cu banii pe care i-am fi dat pe o noapte de cazare într-un hotel mai mult decât decent am cumpărat restul de șapte cărți din saga scrisă de Orson Scott Card. Iar după asta ne-am închis pe plajă o săptămână jumate, bătându-ne ca chiorii pe cărți.

O iubeam, deja,

ca pe mine însumi, ba chiar mai mult de-atât. Ceea ce pentru un egolatru e mare lucru. Dar lupta asta aproape violentă pe cărțile pe care voiam să le citim în ordinea lor firească m-a cucerit definitiv. Poate le spune cineva și lui Beigbeder și lui Chris Simion că dragostea care se înfiripă în jurul intelegenței, nu doar al frumuseții, durează mult mai mult de trei ani. Cine reușea să termine, furând în timpul somnului celuilalt un volum, avea un avantaj de câteva ore până când era la rându-i jefuit. Plaja, umbrarul de la Carrefour (până l-a răpit vântul) și cortul erau sala noastră de lectură. Da, mai mergea o baie, mai smulgeam unul de la altul câte o mângâiere sau câte un sărut, și înapoi la citit. A fost cea mai mișto vacanță la Vadu din câte am avut vreodată. Și cea mai lungă dintr-o bucată. Când am terminat cărțile ne-am dat seama că e cam vânt, am strâns rămășițele cortului, ne-am urcat în mașină și am plecat. Bronzați, veseli, bântuiți de umbra uriașului. N-am avut ce oameni să salutăm la plecare. Jimmy, pe care, de fapt, îl chema Haiduc, urma să facă în ziua aia mai bine de un kilometru până la cel mai apropiat cort.

Dar asta se întâmpla

în urmă cu nouă ani. N-am scris nimic despre plaja de la Vadu, ani de zile. Până când, acum vreo trei ani, am constatat că alții nu-și ținuseră gura la fel de bine. Nu mai era nici o plajă sălbatică, virginitatea îi fusese răpită cu brutalitate de textiliști veniți din întreaga țară să-și petreacă solitudinea în grupuri din ce în ce mai mari, din ce în ce mai înarmate cu boxe, frigidere și generatoare de curent. Dar cea mai deranjantă era cherhanaua Vadu Pescarilor. Lipită ca un parazit flămând în jurul unui vechi adăpost pescăresc, terasa mai întâi timidă s-a întins rapid în câțiva ani, începând să emane un aer toxic asemănător cu cel al construcțiilor care au desfigurat Vama Veche în primul deceniu al acestui secol. Din când în când, în fața terasei apărea câte o scenă de minimum 10/8 metri, cu mii de wați scăpați de sub control noaptea. Urât, aglomerat, murdar, gălăgios. Mașinile și corturile, care împreună alcătuiau bivuacuri de câteva zeci de mii de euro, spuneau clar că nu amatorii de chilipiruri veneau acolo. Terasa plină aproape non-stop în sezon arăta că oamenii nu mâncare ieftină vânează. Ci o iluzie a sălbăticiei din care nu înțelegeau nimic, din moment ce era din ce în ce mai plin Facebook-ul de nemulțumiți care reproșau autorităților că nu toarnă asfalt pe drumuri și nu amplasează toalete mai aproape de 10-15 kilometri de plajă. Plajă care, orice am spune, era și este parte a unei rezervații naturale în care, de fapt, Vadu Pescarilor n-ar fi avut ce căuta.

Anul trecut, la început de septembrie,

un imens incendiu de vegetație a cuprins și terasa aia ce începuse să se răspândească mai rău ca ciuma în Evul Mediu. Dar n-a răpus-o de tot. Înainte de incendiu, întreprinzătorii propreitari, degrabă ignoratori ai necesității unei autorizații de construcție, se extinseseră și peste drum, direct pe plajă. Partea aia n-a ars în 2015. A ars, însă, pe la mijlocul lui iulie 2016.

Și, nu se știe cum,

Vadu începe să semene iar cu ceea ce era acum nouă ani. Brusc, oarecum, aglomerația, chiar și cea de week-end, a cam dispărut. E drept, cele patru-cinci mese ale terasei din sat sunt mai mereu pline și ți-e greu să găsești un moment liniștit în care să-ți bei cafeaua. Dar măcar plaja e goală iar. Au dispărut ăia care parcau pe malul apei, cursele de ATV-uri nu mai par principala preocupare a unor prigonitori de natură. Natură care, în nici un an, nu și-a revendicat cu succes spațiul enorm pe care-l ocupa, până anul trecut, Vadu Pescarilor. Până la urmă, plaja de la Vadu e departe de sediul fizic al ARBDD, oamenii nu pot acoperi nevoia de coerciție pe care o are Delta, așa că le-a fost greu să facă ordine în haosul obraznic al întreprinzătorilor plini de tupeu care, dacă mai erau mult lăsați în pace, transformau locul cu pricina într-o stațiune fără autorizație. Noroc cu natura și focul ei purificator.

Anul ăsta nu cred că mai apucăm, mai ales că s-ar putea să se și strice vremea. Dar o saga interesantă în vreo opt volume pentru anul viitor ne puteți recomanda?

(818 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. n-ai descoperit ebook readerul? Adica “cititorul” cum il alint eu? sa vezi atunci volume nesfarsite pentru o plaja nesfarsita… si nu ocupa loc de fel.

  2. Vezi, nenicā, cā tot vorbim vorbe si ajungem tot la aia cu “înainte era mai bine” ?!

  3. Cā chiar era!

  4. Pe cand un drum asfaltat (sau macar cu ducadam) pana la Omu, ca toti imbecilii cu masini, boxe si gratare sa-si manifeste dragostea fata de natura si salbaticie? Deja pana la Piatra Arsa este infiintata linie de maxi-taxi, asa ca o multime de pitecantropi se pot bucura de “miscare” in aer liber in mijlocul naturii.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.