Home / Ghidul călătoriilor de iarnă / New Zealand, my precious: țara unde ajungi greu, dar de unde pleci și mai greu

New Zealand, my precious: țara unde ajungi greu, dar de unde pleci și mai greu

Zoom

Ziua unu. Ne cazăm în Christchurch. Orășelul, cel mai mare din Insula de Sud, are un centru cochet, clădiri vechi îngrijite, parcuri mari, biserici frumoase cu turle ascuțite și un tramvai pitoresc. Într-o piațetă, un domn tocmai strînge niște piese imense de șah într-un cufăr mare de tablă. Pare un orășel de turtă dulce.

Ziua doi. O luăm pe West Coast Road. Pe cîmpiile verzi apar tot mai multe oi, care ne behăie tare și stupid, la unison, cînd oprim mașina să facem poze. Ce aveți, fetelor, de gura nu vă tace? Iarba nu vă place? Multe terenuri sînt împrejmuite de garduri ca de tuia, compacte, înalte de trei metri și tăiate paralelipipedic, cu gaura în dreptul porții. Relieful se încrețește tot mai mult, munții se apropie amenințători.

Arthur’s Pass. Șoseaua continuă pe un pod uriaș, care șerpuiește pe lîngă muntele învăluit în ceață. Proporțiile colosale ale peisajului, desprinse din Stăpînul Inelelor, ne strivesc ca pe niște hobbiți.

Drumul continuă printr-o pădure compactă. În Noua Zeelandă, din cauza frecvenței ploilor, pădurea este foarte deasă. Atît de deasă, încît nu e bine să bei multă apă: dacă te trece vreo urgență și oprești mașina lîngă lizieră, nu ai cum să intri. Nu există nici cărări, nici drumuri forestiere. Va trebui să te descurci la margine. Oricum, stai liniștit, pădurea o fi deasă, dar traficul e rar, ai timp și de problema cealaltă.

Șoselele sînt înguste în Insula de Sud – cîte o bandă pe sens. Podurile sînt, însă, și mai înguste. O bandă la amîndouă sensurile. Ce sens are să faci două benzi pentru cîte o mașină pe oră? Ni s-a întîmplat să mergem și trei ore fără să întîlnim pe nimeni. Țara asta e destinația ideală: imaginați-vă Valea Prahovei pustie, fără case și trafic, în plin week-end.

Ajungem seara la Franz Josef. Găsim cheia cu numele nostru la recepție, într-un cui. Foarte mare încredere prin părțile astea. Camera e drăguță, decorată cu poze vechi și bocanci de munte din perioada interbelică. Afară plouă cu găleata.

Ziua trei. Lăsăm cheia și banii în plic la recepție. Nu mai plouă cu găleata. Plouă mărunt. Citim în ghid că pe coasta de vest cam 200 de zile pe an sînt cu precipitații. Asta e, nu avem timp să așteptăm cele 165 de zile cu soare: parcăm mașina și o luăm la pas pe cărarea din pădure. Ghețarul Franz Josef ni se arată în toată splendoarea lui, undeva în fundul văii. Trecem pe lîngă indicatoarele cu „No tresspassing, except with a guide“ și mergem mai departe pe valea largă. De o parte și de alta a văii, stîncile sînt lustruite de ghețarul care se întindea odată pînă aici. Desconsiderăm încă o barieră de indicatoare amenințătoare și ajungem fix în fața lui. De sub muntele de gheață, înalt de cîteva sute de metri, țîșnește cu putere apă. Undeva, nu știm cît de departe, vedem niște puncte negre pe blocul de gheață. Nu sînt puncte, sînt oameni. Avem aceeași senzație de furnică insignifiantă. O bucată de mărimea unei mașini se desprinde din perete și cade la cîțiva metri de mine, chiar în locul unde voiam să mă pozez. Brusc, îmi aduc aminte că mai aveam niște treabă, așa că ne întoarcem.

Continuăm pe șoseaua de pe malul oceanului. Munte în stînga, ocean în dreapta, stînci ascuțite care ies pe alocuri din valuri. Oprim să facem poze și uităm portiera deschisă, ocazie cu care ne amintim de musculițele pe care nu trebuie să le lași în mașină. Prea tîrziu. Un pescăruș nu mai vrea să plece de pe capotă. Probabil, sînt musculițele lui.

Drumul continuă printr-un peisaj incredibil. Crestele par genul celor pictate perfect pe etichetele de bere, apa din lacuri e de un albastru exagerat, tot decorul pare îmbunătățit pe computer. Nu fac poze, fac direct wallpaper-uri. Ne cazăm la Wanaka.

    

Ziua patru. O zbughim devreme din hotel și continuăm drumul spre sud. Ne oprim la PuzzleWorld, muzeul iluziilor optice, unde ochii încep să se certe cu creierul. Ieșim cu o ușoară durere de cap, dar cu gura pînă la urechi.

Oprim puțin în fermecătorul Arrowtown, apoi ne cazăm în Queenstown, aflat fix pe paralela 45 sud. E ajunul Crăciunului, iar hotelașul e aproape gol. Telecabină, vîrf. Nu vă zic nimic nou: peisajul e din nou copleșitor. Ne înfigem în fotoliile de lîngă geam și comand o vodcă simplă, fără suc de roșii, ocazie cu care barmanul se convinge că sînt rus. Dacă aveți ocazia să ajungeți acolo, nu pierdeți nici peisajul de noapte, nici pe cel de zi. Și, la cît de tare bate vîntul afară, veți comanda și voi tot vodcă fără suc de roșii. Na zdravie!

Ziua cinci. În Queenstown poți să faci rafting, bungee, să te dai cu jet-boat, elicopter, avion, vaporaș și, în general, cu orice mijloc de transport îți trece prin cap. Sedentarismul ar trebui să fie ilegal în capitala sporturilor extreme, locul unde a fost prima dată lansat comercial bungee-jumping-ul. Alegem jet-boat și elicopter cu aterizare pe Munții Remarcabili.

Ziua șase. Plecăm devreme. Trebuie să conduc trei sute de kilometri, ultimii două sute cincizeci fără nici o benzinărie prin preajmă. Cartea îmi spune să fiu atent la drum, nu la peisaj. Se dovedește mai greu decît am crezut. Prindem la milimetru vaporașul de 9,30, pentru momentul de top al aventurii noastre. Imaginează-ți că ești la nivelul mării, în mijlocul unui fiord străjuit de munți atît de înalți, încît vîrfurile sînt acoperite de zăpadă în mijlocul verii. Pe lîngă pereții de stîncă brăzdați de cascade, vasele de croazieră par niște bărcuțe gonflabile. Focile dorm la soare pe malurile pietroase și delfinii se hîrjonesc pe lîngă tine. Și te întrebi dacă n-ai ajuns cumva la capătul Pămîntului, unde se termină toate și nu mai începe nimic, pentru că nimic altceva nu poate fi mai frumos. Toate acestea se numesc Milford Sound.

Un papagal Kea ne așteaptă lîngă mașină și îl convingem cu greu că trebuie să plecăm. Ne întoarcem în Queenstown și ne prăbușim între așternuturi.

Ziua șapte. O luăm spre nord și ne cazăm în Twizel.

Ziua opt. Ajungem în Mount Cook National Park. Admirăm cei 3.754 m ai spectaculosului Mount Cook și decidem să luăm din nou elicopterul. Survolăm valea prin care ghețarul Tasman alimentează apa turcoaz a lacului Pukaki și aterizăm pe vîrful unui munte. Tot traseul e absolut ireal. În zilele următoare ne întoarcem la Christchurch, de unde vom zbura către Auckland. Urmează o săptămînă în Insula de Nord. Dar, de­spre asta, poate altă dată.

Nu vă trebuie viză turistică pentru Noua Zeelandă. Vă trebuie minimum 1.500 de euro pentru un bilet (atenție, dacă avionul face escală în Sydney, aveți nevoie de viză de Australia, care nu e ușor de obținut). Doar zborul durează 27 de ore, la care se adaugă escalele: puteți face aproape două zile pe drum, deci un week-end prelungit s-ar putea să iasă din discuție…

              

Nici una dintre cazările kiwiote, hotel, căsuță, apartament sau B&B, nu a costat mai mult de 50-60 de euro pe noapte, iar condițiile au fost excelente. Recomandările lui Cristi, prietenul din copilărie stabilit în Noua Zeelandă, au fost foarte bune. Mașina, o Mazda 3 Familia, a costat echivalentul a 25 euro/zi. Se mai pot închiria rulote, dar costă pe zi cît cazarea la hotel și nu poți campa decît în parcuri speciale. Atenție, se conduce pe partea cealaltă, ca la englezi.

Zborul cu elicopterul e între 100 și 500 de euro de persoană (bineînțeles, echivalentul în dolari NZ), în funcție de durata zborului. Toate distracțiile se găsesc pe net și pot fi rezervate, iar la fața locului există zeci de broșuri informative. Neapărat să rezervați croaziera de la Milford Sound: nu vreți să conduceți 300 km ca să descoperiți că nu mai sînt locuri. La ghețari încercați să luați un traseu cu ghid care urcă pe ghețar; e foarte spectaculos, dar nu se organizează cînd e vremea foarte rea.

Recomand minimum 10-15 zile în Insula de Sud. Aveți ce face: înot cu delfinii, whale watching, trekking pe cele mai spectaculoase trasee montane din lume. Cînd e vară la noi poți schia acolo, anotimpurile sînt invers. Există și un tur de cîteva zile care urmărește locațiile de filmare din Lord of the Rings. O să înțelegeți, în sfîrșit, ce înseamnă „My precious!“.

 

(5739 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.