Home / Raport despre starea ficţiunii / Nuntă stricată de Kövesi, care s-a opus eliberării porumbeilor

Nuntă stricată de Kövesi, care s-a opus eliberării porumbeilor

Zoom

Lacrimi și durere la nunta unor tineri din Focșani, după ce Laura Codruța Kövesi a oprit brutal ceremonia în momentul în care urmau să fie eliberați porumbeii. Șefa DNA a spus că porumbeii trebuie să rămână la locul lor, în cuști, pentru că nu degeaba au ajuns acolo. Eliberarea lor ne-ar întoarce înapoi cu cincisprezece ani, când regimul Năstase controla sistemul de justiție și putea interveni pentru blocarea unor dosare. ”Vrem să fie iar ca atunci? Nu cred. Gândiți-vă bine, dragi nuntași! De ce să lăsăm în libertate niște porumbei care au dovedit deja că n-au nici un respect pentru bunul public? S-au găinățat o dată pe statui și o vor face din nou.”

Kövesi a alertat și instituțiile de la Bruxelles, comisarului pentru Justiție nevenindu-i să creadă ce erau gata să facă familiile Drăgănescu și Costache, alături de nașii Irina și Matei Popovici, în fața unei cochete biserici de cartier de la marginea Focșaniului.

Monica Macovei a luat cuvântul în Parlamentul European și a spus că gestul tinerilor vrânceni constituie un precedent periculos. ”E, în primul rând, o sfidare la adresa celor care au prins porumbeii și i-au închis în cuști. Ar însemna să ne batem joc de munca lor. De-aia e România unde e. Pentru că nu există respect pentru muncă. Am văzut pe pielea mea ce înseamnă să bagi la pușcărie pe cineva pentru furt pentru ca, după șapte ani, un director de penitenciar să-l pună în libertate sub pretextul jalnic că și-a executat pedeapsa în întregime. Vă rog să mă scutiți. Mi se face scârbă.”

(1361 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. In chestiunea cu justitia toata lumea are dreptate. Exista oare vreo definitie clara a justitiei? In principiu, e aplicarea legii urmand niste proceduri. Scopul, infaptuirea justitiei, este strans legat de respectarea procedurilor.
    La noi e o lege tampita care spune ca procurorul este magistrat. El apara interesul public prin normele de drept pozitive. Dar el, in activitatea pe care o are, trebuie sa prezinte si dovezi in favoarea inculpatului, daca ele exista.
    Prezumtia de nevinovatie se bazeaza pe faptul ca eu ca procuror sunt convins ca x este vinovat din moment ce-l trimit in judecata. Nu pot altfel, cum sa-l acuz cand eu il cred nevinovat. Judecatorul este cel care hotaraste daca este vinovat.
    Prin urmare, ar trebui sa vedem altfel lucrurile cu procurorii. Ei fac un bine, ne reprezinta pe toti, dar nu ei hotarasc, sunt subiectivi. Acum, daca un procuror nu respecta procedurile, iar prib nerespectarea lor, se condamna un nevinovat, toti suntem lezati, chiar daca este vorba de vecinu care are mai multe capre. Inseamna ca avem condamnari deoarece exista puterea de a o face, si nicidecum justitie.
    Daca exista abuzuri, nu e vinovat portocala sau tandala. Omu asa e, nu poate rezista mult timp fara. Sistemul judiciar e defect, normele obscute si ambigue.
    Sa ne fereasca Dumnezeu de justitii sociale, ale multimii, de oameni suparati pe vecini, de saraci suparati pe bogati, de tineri frumosi si liberi suarati pe batrani urati si incarcerati de psd samd. Spiritul civic este periculos cand are tinte sociale si pe reprezentantii lor. Sunt corupti pentru ca vor sa fure, vor sa fure pentru ca nu vor sa munceasca, sa traiasca cei puternici tineri si dornici de munca. Eu daca-s tanar ce-mi pasa de batran, daca am ca manca e pentru ca merit.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.