Home / Scriitori / O debutare furtunoasă

O debutare furtunoasă

Zoom

Sfîrșitul anilor ’70 a găsit generația ’80 cu toate volumele gata, de parcă erau banduliere doldora de gloanțe metaforice. Nu era membru al Cenaclului de Luni să nu aibă în manuscris bastonul de general. Și premiul de debut, firește. Primul a ieșit în lume Traian T. Coșovei, cu Ninsoarea electrică, urmată de 1, 2, 3 sau. L-a urmat Cărtărescu, cu Faruri, vitrine, fotografii. Veneau din urmă Matei Vișniec, Mariana Marin, Magdalena Ghica (Magda Cârneci), Ion Stratan, Călin Vlasie, Alexandru Mușina, Romulus Bucur, Bogdan Ghiu și subsemnatul. Noi eram nițeluș întîrziați, ei, premianți. Ne ofticam, ce-i drept, dar cu zîmbetul pe buze. Paradoxal, în lumea aia literară, succesul unui congener nu introducea nimănui unghia-n gîți. Grele zile, grele ceasuri, băutură să fie!

În ceea ce mă privește, făceam naveta București-Galați într-o veselie tristă. Predasem un manuscris la primul concurs. Nimic. La fel și la al doilea, al treilea, al enșpelea. Nimic. Eram cătrănit rău, simțeam cum trece viața pe lîngă mine. În sfîrșit, la începutul lui 1981, am prins un loc la Editura Albatros, patronată de Mircea Sântimbreanu. De ce s-o fi uitat uriașul creț la un aschilambric ca mine nu știu. Am, însă, toate motivele să-i rămîn recunoscător și să mă împăunez că „mă mirosise”. Discutasem îndelung cu redactorul de carte, Gabriela Negreanu, mă rușinase corectura, că, deh, scăpasem un „pe nisip” de toată frumusețea, dar, per total, viața mea luase, peste noapte, o cu totul altă, dar frumoasă turnură. Tot atunci s-a încheiat și contractul meu cu statul, eram liber să fug din Galați spre un strașnic șomaj în Bucureștiul iubit.

Mă întîlneam cu prietenii la crîșmă și, din vorbă-n vorbă, aduceam în discuție și cartea care urma să vie. „Cînd apare?”, întreba Coșovei. „Într-o săptămînă!”, răspundeam, pătruns de importanța momentului. „Să bem!” Săptămîna trecea, iar eu nici șpaltul nu-l aveam. Că nu-i hîrtie, că e tipografia ocupată, că n-au intrat zilele-n sac. „Unde te grăbești, tinere? Arghezi a debutat la 47 de ani!” E drept, dar nici prin cap nu-mi trecea că mai am de așteptat douăzeci de ani!

Peste o săptămînă, ne-ntîlneam din nou la crîșmă – și iată că se vestea toamna. Cărtărescu, și el, pe sub mustață: „Cînd apare?”. „De data asta, într-o săptămînă! Promit!” „Să bem!” – zicea Mircea. „Să bem!”, toastam și eu. Săptămîna aceea a trecut, dar cartea n-a apărut.

Cătrănit, îngîndurat și cu sufletul greu ca plumbul, m-am tîrît, în noiembrie, către crîșmă. „Cînd apare?”, au zis amîndoi, într-un glas. Am tăcut. Iar Traian, cuprins de milă, m-a luat pe după umăr și m-a-ntrebat: „Mă, Florine, tu ești sigur c-ai scris o carte?”. I-am privit cu acea disperare pe care numai geniul pustiu o poate arunca lumii crude și neîndurătoare.

Doamna Miți a apărut cu o sticloanță și m-a mîngîiat pe cap. „Ia lăsați băiatu-n pace!” Iar eu, băiatul, mangafaua, cel de pe urmă din cei de pe urmă poeți, am oftat adînc.

(355 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.