Home / Scriitori / O hotărîre mai lungă decît vaca

O hotărîre mai lungă decît vaca

Zoom

Înveșmîntat într-un halat grena și pufos, maestrul își privește ceasul rotund cu lănțug. E ultima lui dambla, fronda supremă, ultima redută împotriva depersonalizării artei. Simte că va livra o șmotruială strașnică. Junele adjunct întîrzie. Mai sînt numai cinci secunde, iar Bucureștiul e o aglomerație dementă. Dar ce să vezi? Exact cînd amîndouă limbile țintesc ora douăsprezece, sună soneria de la intrare. Firavul năduf se transformă instantaneu într-un zîmbet satisfăcut și șăgalnic. Da, ăsta știe ce e respectul. Iar junele intră în casă, ștergîndu-și galoșii. „Maestre, am onoarea să vă salut. Sper că n-am întîrziat!”

De unde să știe bătrînul vulpoi că vicepreședintele sosise cu un sfert de oră mai devreme, apoi se învîrtise în cercuri? Nu știe. Apoi, junele nu e decît cu vreo cincisprezece ani mai mic decît venerabilul, are vreo șaizeci de anișori. Dar așa e maestrul. De la înălțimea-i urieșească, toți cei din jur par niște pitici, niște mucoși. Poate că are dreptate. Poate sînt niște mucoși. Își drege vocea și își toarnă o vodcuță în pahar, apoi își cinstește oaspetele și deschide, așa cum îi e obiceiul, discuția:
– Găbiță dragă, știi la ce m-am gîndit?

Vicepreședintele cască ochii și pielea i se întinde pînă la urechi.

– Vă ascult, maestre.

– Dragă, eu cred că ești nu numai un tip de încredere, dar și o mare valoare. Neluată în seamă, încă.

Oaspetele dă să protesteze, dar gazda i-o taie scurt, din poignet.

– Te rog să nu mă plictisești cu fleacuri: premii județene, reviste de rahat. Drăguță, ți-o spun de pe acum: m-am hotărît să te fac mare.

Tînărul bătrîn belește ochii pe dinăuntru, neștiind dacă e de bine sau de rău.

– De azi înainte, vei fi cel mai mare poet și scriitor (da, scriitor, știi, poeții sînt niște terchea-berchea, niște muște la arat). Vei primi – așa am decis eu – ce-i mai bun. Pot asta, știu asta, iar tu meriți. Ești cel mai credincios ăă… – maestrul cade pe gînduri: să-i spună subaltern, să-i spună vicepreședinte, să-i dea nas? – nu, cel mai valoros amic.

Celălalt simte cum îl lovește o pendulă în moalele capului. Ah, știa el, știa el că e cel mai bun, dar bestiile alea invidioase… în sfîrșit, divinul critic a spus asta cu gura lui – gîndul îi alunecă spre telefon, ah, de ce nu a înregistrat această declarație istorică? – oare ar putea să-l roage să repeteze ce zisă adineauri? – nu, crede că nu.

– Drăguță, de azi înainte vei lua cele mai tari premii din România, adică toate premiile, iar criticii vor scrie despre tine ca despre un zeu. Zeul literelor naționale, pricepi? Să ciocnim pentru asta! Ah, dar nu mai e vodcă. Ia fugi tu la colț și mai ia o sticloanță.

Tînărul bătrîn sare ca un arc și dispare. În urma lui, marele maestru se studiază, satisfăcut, în oglindă. Ăsta e pariul lui: să facă din căcat bici. O să plesnească, își spune și surîde cu gura pînă la urechi. Să vedem, cine va spune nu?

(352 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.