Home / Raport despre starea ficţiunii / O zi banală din viața lui Varujan Vosganian

O zi banală din viața lui Varujan Vosganian

Zoom

7,40 – Varujan Vosganian se trezește dintr-un coșmar. Se făcea că un criminal periculos îl aștepta noaptea într-un gang ca să-i dea în cap cu o bâtă de baseball și, lucru cu adevărat groaznic, era vorba de o bâtă făcută acasă, chiar de atacator, nu cumpărată de la magazin, cu chitanță și bon fiscal.

8,00 – Ia niște ouă din frigider și face repede o omletă. Pentru că erau ouă de la țară, nefiscalizate, trage jaluzelele, stinge lumina și mănâncă speriat într-un colț, încercând să nu facă zgomot. Când aude pași pe casa scării, i se taie respirația. Ar putea fi un flagrant al Poliției.

8,30 – Chiar e Poliția la ușă. Din fericire, nu-l bănuiește nimeni că mănâncă ouă de țară. E vorba de un banal caz de corupție și abuz în servicu. Vosganian trece de polițiști fluierând, după ce le explică amuzat că la vremea aia era ministru și că avea imunitate.

14,30 – A mâncat la prânz o friptură și i-a mai rămas niște carne între dinți. Nu știe dacă să se scobească singur sau să plătească un ospătar. Oare îl va ierta istoria dacă își bagă unghia lungă de la degetul mic între canin și premolar, ca să scoată bucata de carne?

16,15 – Pentru că multă lume crede că a spus o prostie când a vorbit de ouăle nefiscalizate, Vosganian mai încearcă să explice o dată: ”Gândiți-vă unde-ar fi ajuns economia Japoniei dacă țăranii japonezi foloseau  doar laptop-uri și televizoare făcute acasă, nu luate din comerț…”

19,15 – E vremea să meargă acasă. O plimbare scurtă, de la Parlament până la apartamentul lui, e tot ce-i trebuie, dar își dă seama că-i mai responsabil din partea lui să ia un taxi.

19,20 – E prea aproape și nimeni nu-l duce. Vosganian e disperat. Are impresia că o să rămână acolo, în stradă, pe vecie. Se așază cu fundul pe trotuar și începe să plângă cu sughițuri. Abia după ce-și trage mucii de câteva ori îi vine ideea salvatoare: o să plătească un cetățean să-l care în cârcă.

20,30 – Pentru că-i mare și omul care-l ducea în spate s-a dezechilibrat de mai multe ori, Vosganian ajunge acasă plin de julituri. Nu-l deranjează prea tare. Măcar e-n patul lui. Adoarme devreme, mulțumit că acum are o rană și la tâmplă și că o să poată da vina pe ea pentru declarația tâmpită despre ouăle de găină.

 

(1430 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.