Home / Raport despre starea ficţiunii / O zi normală din viața Gabrielei Firea

O zi normală din viața Gabrielei Firea

Zoom

7,20 – Ceasul deșteptător sună timid, dar Gabriela Firea continuă să doarmă. De pe un perete o veghează carpeta cu Răpirea din Serai, cea care a inspirat-o pe doamna primar să facă și prin București benzi speciale pentru cai, astfel încât astfel de gesturi romantice să fie posibile în continuare, în ciuda blocajelor din trafic.

8,05 – Văzând că Firea tot nu a deschis ochii, Florentin Pandele se hotărăște să o trezească cu un gest romantic. Dă pătura la o parte și începe să-i taie unghiile de la picioare.

9,30 – Tocmai a luat micul dejun. Firea iese din casă, urcă pe bicicletă și merge așa până la poartă, acolo unde o așteaptă un SUV cu șofer.

10,45 – Trece pe lângă stația de metrou Ștefan cel Mare. Își dă seama că metroul e cea mai importantă invenție a secolului XXI și că poate n-ar fi o idee rea să se bage metrou și la sate. Și nu doar la sate. Sunt niște stâne prin Bărăgan care ar putea fi legate prin linii subterane de metrou, ca să ajungă ciobanii mai repede cu cașul, ursa și merindele de la o stână la alta.

14,15 – Ședință la Primărie. Propune să se demoleze mai multe clădiri de patrimoniu pentru a se construi în locul lor niște clădiri de patrimoniu nou-nouțe.

15,20 – Vrea să înființeze niște benzi speciale pentru autobuze, orice ar fi autobuzele, aceste vehicule de care doar a auzit, pentru că atunci când merge prin oraș cu mașina nu stă să caște gura pe geam, ci se gândește la problemele comunității.

18,00 – Termină programul de lucru. În doar două ore și jumătate va fi acasă, în Voluntari, pentru că azi se circulă chiar OK în București.

(1429 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.