Home / Interviu / Octavian Segărceanu SEGA: “După ce te dai cu placa tectonică, puține lucruri ți se mai par extreme”

Octavian Segărceanu SEGA: “După ce te dai cu placa tectonică, puține lucruri ți se mai par extreme”

Zoom

Cine se-ncumetă? Te rupi două săptămâni și mergi cu SEGA în Nepal (http://aventuri-in-nepal.com) pe urmele cărții sale. Scopul: ajutor dat nepalezilor grav afectați de cutremur.

Reporter: Nepalul tău. Fă-mi un tablou de locuri și stări extreme.

SEGA: După ce te dai cu placa tectonică așa cum m-am dat eu în Nepal pe 25 aprilie anul curent, puține lucruri ți se mai par extreme. Doar cînd trăiești pe pielea ta un cutremur de nota 7,8 pe scara Richter ajungi să pricepi ce voia să zică profa de geografie cînd vorbea despre încrețirea scoarței terestre. Dacă Ron Fricke s-ar hotărî, în sfîrșit, să se apuce de Baraka 2, probabil că ar lua GoPro-ul ăla pe care l-a montat la marginea Asiei acum 50 de milioane de ani, ar comprima toată filmarea în numai cîteva secunde și ne-ar arăta și nouă cum se desfășoară cel mai spectaculos accident geologic din toate timpurile, care încă e departe de a se fi încheiat. Să vezi cum se face armonică subcontinentul indian cînd ia Asia din plin, cam cum ia un Merțan cu două sute la oră zidurile la testele NCAP, ar fi o chestie extrem de extremă. Dar Ron Fricke e un tip migălos, cum îl știm, și sigur o să mai lase camera aia să filmeze vreo 10 milioane de ani ca să-i iasă bine cadrul. Nu sînt mulți care aleg să trăiască mai extrem decît o fac nepalezii. Dintr-o pornire pe care nu reușesc să mi-o explic pe de-a-ntregul, oamenii ăștia s-au așezat fix la marginea plăcii, chiar acolo unde s-a încruntat pămîntul sub formă de Himalaya și Everest. Acolo unde fiecare generație are parte de un mare earthcube, cum îi zice Lama, frățiorul și ghidul meu nepalez în ființa căruia sălășluiesc și Zorba, și Buddha. Și, ca de fiecare dată după ce marele earthcube ăsta face prăpăd, nepalezii strîng din dinți și încep să-și refacă viețile și casele așa cum au făcut-o și bunicii și străbunicii lor, căci noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm de-acasă… Și precum s-au ciocnit pămînturile, așa s-au ciocnit și oamenii prin locurile alea, rezultînd niște frumuseți neasemuite, amestec de Tibet cu ochii migdalați și de India cu pielea de ciocolată, care îți cresc brusc tensiunea cînd le vezi. Sau îți opresc pulsul. După caz.

Rep.: Lumea vorbește de Nepal tot timpul, cum de sărăcia acolo rămîne mare?

SEGA: Iată că am ajuns și noi, românii, să fim preocupați de sărăcia altora. Sărăcie în raport cu care bogăție? Eu zic că nepalezii se descurcă binișor pentru un popor care a trăit într-o țară cu granițele închise pînă acum vreo 60 de ani. În numai două sau trei generații, oamenii de la poalele Himalayei au trecut de la Evul Mediu la mașini străine, calculatoare și telefoane inteligente, avioane, ținute corporatiste, tunsori ca în benzile desenate manga și afaceri turistice în plin avînt. Să ne gîndim că pe la începutul anilor ’70, cînd nepalezii invitau experți europeni să le explice și lor ce e turismul, la Kathmandu existau abia cîteva sute de locuri de cazare amărîte, paradis ieftin pentru hippioții atrași de Shangri-La, de hinduism, de Buddha și de Ganja, care nu descoperiseră încă Vama Veche. Să ne mai gîndim și la faptul că, pînă la deschiderea granițelor și chiar binișor după aceea, Nepalul nu a știut ce e o șosea și la ce ar folosi ea. Ca să ajungă la capitală, ultimul model de Mercedes Benz făcut cadou în 1939 de Adolf Hitler regelui Tribhuvan a fost cărat zile întregi pe umerii cărăușilor, ca un palanchin. Ei bine, șoselele împînzesc astăzi Nepalul și antropologul vestic, nemulțumit de faptul că nepalezii de la țară trag ca muștele la oraș, ca peste tot în lumea asta, mai poate fi încîntat să descopere vestigii ale unor triburi arhaice izolate doar prin munți, la mare altitudine.

Rep.: Care au fost fricile și singurătățile tale-n Nepal?

SEGA: De singurătatea dureroasă, pe care o poți trăi în marile orașe civilizate ale lumii, nu prea ai parte în Nepal. Iar frica e răspunsul mereu pripit în fața necunoscutului. O să mă întîlnesc oare cu Yeti? Da’ Everestul e chiar așa mare cum zice lumea? Nepalezii sînt oameni sau căpcăuni? Am trăit frici și singurătăți mult mai mari în apartamentul meu din București, cu cîțiva ani în urmă, cînd întregul meu univers interior s-a prăbușit ca o casă cu bulină. Ceea ce mi s-a părut la un moment dat un capăt de drum s-a dovedit a fi, într-adevăr, sfîrșitul unuia, dar și începutul altuia.

(142 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. E mare lucru ca pe pamantul asta mic mai exista locuri in care gasesti oameni simpli, inocenti si unde banul nu e rege.

  2. Ne lasati odata cu Nepalul asta? Ne-ati dipserat cu nepalezii, cu donatiile si cu tot circul asta ieftin!!! Pentru cele 3 milioane de sirieni care traiesc in tabere improvizate si nu au nici apa de baut, cati euro donati? Cate campanii ati facut? Si inca multe alte exemple ar mai fi…

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.