Home / Freaking news / Parfumul ”Mirel”, by Caco Babanne

Parfumul ”Mirel”, by Caco Babanne

Zoom

Palada are ceva irespirabil – acea formă a nefrecventabilității pe care o resimți fizic. Sunt unii oameni în fața cărora Yves Saint Laurent, Versace sau Paco Rabanne își declară pe loc incompetența. Put într-un fel aparte, un miros pe care li-l percepi cu privirea, cu auzul, cu logica – de la mimica arogant grețoasă până la tonul vocii în care se amestecă savantlâcul cu cocălăreala. Că Palada ar fi prost, citit sau necitit, chiar nu mai contează. Omul are un caracter atât de pregnant încât nu are sens să vorbim despre asta. E ca și cum te-ai duce să adulmeci brioșa care tocmai a ieșit campioană mondială în buda de la Gara de Nord.

Palada îi scrie lui Goțiu. Să facă împreună un congres despre violență. Redăm mai jos selecțiuni din Festivalul de ipocrizie și nesimțire ”Mirel Palada”, prima ediție.

”Încă din seara incidentului cu pricina am început să primesc mesaje din întregul spectru al emoțiilor umane. Multe mesaje. Multe feluri de mesaje. Unele de susținere. Altele de o ticăloșie de neînchipuit (nu vreți să știți; fac și astea parte din viață).” Așadar Mirel Palada, care se încleștase în ciuful lui Goțiu, vânăt la față, a fost cutremurat de josnicia umană. El, care nu și-a cerut scuze până acum pentru evenimente.

”Din fericire, am avut parte și de mesaje raționale, echilibrate, în care eram criticat cu argumente expuse corect.” Sublim, de-a dreptul sublim. Ce mesaj poate fi echilibrat, rațional, ”argumentat” când e vorba de agresarea cuiva? Ce alt mesaj decât: ai făcut o mare prostie, cere-ți scuze și ieși în aia mă-tii din viața publică?

”Iar în ceea ce privește îndemnul la bătaia mai zdravănă, îl repudiez din start fie și pentru simplul fapt (dar nu doar de aceea) că vine din partea unora care vor să lupte prin reprezentant.” Din nou, 10 puncte pentru genialitate merg la domnul Palada. Palada e scârbit de cei care nu au tăria de caracter să-l bată ei pe Goțiu. Palada e ofticat că a provocat bucurie unora care nu au onestitatea de a-l umple ei de sânge pe Goțiu. Superb.

”Voi răspunde prin a vă propune să încercăm să ieșim din acest cerc karmic și să vedem cum putem extrage o picătură de bine dintr-o baltă de rău.” După cum observați, vina este deja împărțită, adevărul e la mijloc, în curul gol, flegmat și batjocorit, până la gât în această baltă a răului. Of, Doamne, iată-l pe Mirel făcând pe salvamarul.

”Vă propun o dezbatere publică privind rolul violenței în viața publică. Violența fizică. Violența verbală. Violența simbolică. Violența de idei. Și unii, și alții.” Ați simțit bine, da. E miros de căcat. Deja, din acest pasaj, te gândești că Palada vrea să facă un congres al violenței nu pentru a găsi acele căi prin care violența să fie dusă în afara societății, ci pentru a vedea dacă nu cumva, cine știe, violența e mai bună. Dacă nu cumva ar fi nevoie de doze mai consistente de violență în societate. Jocul e deschis oricărui rezultat.

Aș mai fi de comentat, însă trebuie să merg urgent să fac un duș.

(1151 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.