Home / Raport despre starea ficţiunii / Ponta, bucuros că poate să mănânce floricelele pe care le pregătise pentru alegerile din 2014

Ponta, bucuros că poate să mănânce floricelele pe care le pregătise pentru alegerile din 2014

Zoom

Dezmăț culinar acasă la Victor Ponta, care nu-și mai încape în piele de bucurie, dar și din cauza floricelelor pe care le-a înfulecat în ultima săptămână, cât a urmărit protestele. Poziția lui Liviu Dragnea în partid e tot mai șubredă, însă nici fostul premier nu se simte foarte bine. Asta pentru că Ponta a consumat, cât a urmărit escaladarea protestelor, chiar floricelele pe care și le pregătise pentru alegerile din 2014.

”Sunt cam expirate și mi-a apărut de la ele o iritație pe piele, dar nu mai contează. Important e că strada contestă acum, în mod violent și hazliu, alt lider al partidului. E o delectare. Unele insulte chiar se potrivesc. Îl știu bine pe Liviu și chiar așa e. Doamne, ce intuiție au oamenii din piață! Mai aveau puțin și ghiceau și numele hamsterului”, ne-a spus Victor Ponta, adăugând că pe simpaticul rozător cenușiu de sub nasul lui Dragnea îl cheamă Relu.

Ponta a pregătit el însuși câteva scandări împotriva fostului său colaborator: ”Liviu, nu uita, va veni și vremea ta!”, ”Nu pleca acasă, morții nu te lasă!”, ”Drag ne-a fost de Ponta, nu de tine!”, ”Liviu, nici nu știi cât de ras începi să fii!” și ”Mai bine o zi doctor decât o viață inginer!”.

(1336 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.