Home / Reportaj / Portul liber care revine la viață

Portul liber care revine la viață

Zoom

Sulina a fost port liber (porto franco), formal, între 1870 și 1931. 61 de ani. Dar nu doar asta a dat farmecul celui mai estic oraș al României. Ci și faptul că aici își avea sediul Comisia Dunării, cosmopolita societate a Sulinei, pe care azi o întâlnești în cimitirul internațional de la marginea orașului, și “nu-știu-ce”-ul oricărei localități care se împarte între un fluviu și o mare.

Paul iubește Sulina

poate mai mult decât iubește Delta. Deși melodia lui, a lui Georg și a lui Colea care îmi place mie cel mai mult nu la Sulina e scrisă, ci la Sfântu Gheorghe. Melodia aia este răzbunarea artistică, transformarea într-una dintre cele mai tari piese de rock alternativ românesc a frustrării unor oameni care, nopți la rând, n-au fost lăsați să doarmă de urletele unui câine enot.

Dar să revenim la Paul Prisada și la Sulina. Din dragostea față de acest colț de Românie s-au născut niște rădăcini emoționale care, oricât de mult ar fi umblat Paul prin lume și prin țară, îl trag înapoi spre străzile drepte și ordonate ale orașului. Poate de aia primul loc în care Paul și-a lansat discul a fost Sulina. Poate de aia și poate pentru că discul se cheamă Porto Franco. Greu de spus.

Paul Prisada a fost,

de la început, figura centrală a trupei Accent, trupă pe care un prieten, azi ajuns înalt funcționar al statului, o numea cea mai bună trupă de rock progresiv din România. Dar pentru că Accent nu era deloc maleabilă, lor nu le-au prea apărut discuri. Până în 1989 au apărut pe discuri comune sau în compilații. Ba versurile poeților români pe care le aleseseră pentru muzica lor păreau subversive, ba nu voiau să se tundă, ba una, ba alta. În general, răspunsul responsabililor de la Electrecord ajungea să fie, până la urmă, “ba”. Paul, Colea, Ghiță, Marian n-au reușit, până în 1989, să ajungă la notorietatea la care-i îndreptățea muzica lor. Bună. Sigur, îi știu toți iubitorii de rock adevărat sau de folk ce au azi ceva mai mult de 35-40 de ani. Dar nu-i prea auzi pe radio, cum nu-i auzeai nici înainte de 1989. Nici nu mai cântă împreună decât rar și greu. Anii și-au pus amprenta asupra trupei. Chiar dacă au rămas prieteni, faptul că nu sunt genul de trupă care poate trăi din festivaluri ale micilor și berilor i-a făcut să-și aleagă fiecare câte un alt job, care să-i hrănească. Pe ei și familiile lor, desigur.

De aia, după mulți ani de gestație,

ceea ce ar fi putut fi un nou disc Accent a devenit discul solo al lui Paul Prisada. Un disc amplu, care conține atât compozițiile lui cele mai bune din perioada Accent, cât și compoziții nou-nouțe. Sau, dacă nu nou-nouțe, măcar neascultate de marele public până acum.

Porto Franco este ultimul port liber al muzicii bune tulcene, în care Paul și-a strâns comorile și de unde a început să le distribuie fără să ceară taxe.

L-a lansat la Sulina, prima dată, așa cum spuneam, pe 31 octombrie. Pe 3 noiembrie a fost lansarea de suflet, pe scena Teatrului „Jean Bart” din Tulcea. Pe scenă, Paul, două chitare, un microfon. În sală, 170-200 de oameni. Printre care și două fete, de șapte și nouă ani, care, fermecate de voce, de muzică, de versuri, își întrebau bunica: “Dar tu de unde știi cum se continuă cântecul ăsta?”. Știa, desigur, pentru că a crescut în același timp cu muzica asta. Și pentru că e o bunică tânără și-și amintește versurile și ritmurile.

Îmi este mereu greu

să descriu trăirile pe care le poate provoca muzica. Mai ales pentru că e irelevant, pentru că trăirile unuia nu sunt similare cu ale nici unui altuia. De aia nici nu încerc. Dar pot să povestesc dacă văd lacrimi în unii ochi copleșiți de amintiri, zâmbete pe unele buze care ar săruta și azi la fel de înfiorate ca-n adolescența în care purtătorii și purtătoarele lor se lăsau înduioșate de povestea cuțitarului Rică.

Așa că n-am să povestesc ce am trăit eu la cele două lansări de până acum ale albumului Porto Franco. Nici ce-a simțit Paul, chiar dacă aș putea să obțin o mărturie de la el. Dar aș vrea să văd pe fețele bucureștenilor, pe 16 noiembrie, sau ale sibienilor, pe 21 noiembrie, ce simt atunci când ascultă o parte din muzica de pe disc. Pentru că, da, pe 16 noiembrie Porto Franco se lansează la București, la Clubul Țăranului, iar pe 21, la Sibiu. Ne vedem, da?

(955 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.