Mo Yan, Sorgul roşu, Ed. Humanitas Fiction, 2008. Singurul roman tradus la noi dintre multele scrise de chinezul care a cîştigat premiul Nobel săptămîna trecută. O cronică de familie întinsă pe trei generaţii: începe în timpul invaziei japoneze şi ajunge pînă în anii ’80. Plină de orori, tamponate liric. Război, ocupaţia japoneză, crime, amor, comunism chinezesc. Cînd a apărut mi-a plăcut fără obiecţii, dar nu m-a dat pe spate. Mi se pare cam mult să-l compari pe Mo Yan cu Márquez şi cu Faulkner. Nu joacă în aceeaşi ligă cu ei. M-am uitat din nou prin carte, după anunţul cu Nobelul. Nu m-a dat pe spate nici acum.
Daniela Zeca, Omar cel orb, Ed. Polirom, 2012. Viaţa şi întîmplările unui iranian de altă religie decît majoritatea, în zilele noastre. Omar e un înţelept zoroastrian care cunoaşte exilul şi persecuţiile religioase în Iranul condus cu mînă de fier de urmaşii ayatollah-ului, în acest roman excelent scris şi bine condus, în care se împletesc exotismul şi romantismul, rafinamentul şi cruzimea execuţiilor ritualice.
O explicatie plauzibila este ca in Romania cartea a fost tradusa mai prost decat in tarile care `si-au dat cu parerea` comparandu-l cu Faulkner; si nu din chineza, ci din engleza.
De-asta, daca n-am citit varianta originala (slabe sperante…) sau macar varianta engleza la o editura occidentala decenta, N-AR trebui sa comentam.
`Daca ar trebui sa aleg un scriitor care merita Nobelul, acela ar fi Mo Yan.` (Kenzaburo Oe, Premiul Nobel pentru literatura, 1994)