Home / Minireportaj / Prescriptio Moldaviae

Prescriptio Moldaviae

Zoom

În timp ce așteptam la bar, văd o amică, la masă cu un tip. Nu mai vorbisem cu ea din toamna trecută, dar n-am cum să uit vreodată cât de principială fusese. Până la Dumnezeu și-o palmă mai sus. Îmi amintesc cum susținea, la un ceai, că s-a săturat de boșorogii care umblă după fete tinere și că e plin Bucureștiul de moldovence care ies cu bărbați ce le-ar putea fi, lejer, tați.

Tot ea îmi prezentase, într-un doctorat de principialitate, și teza moldovencelor care „strică piața”. Am să v-o explic detaliat la un moment dat.

În fine, revin la oile noastre. De la bar, ne reperăm reciproc. Mă apropii de masa lor, să-i salut. Îl văd, în sfârșit, și pe tip, din față. Când mă uit mai bine, ce să vezi? Un bătrân atât de simplu. Grizonant, cum se poartă – Richard Gheare, senectute. Păi, tata-i june-prim. În plus, ăsta era și genul de tip care părea că se născuse bătrân. Îl știți, nu? Pedanterisme. Sofisticăraie. Le zic bună seara. Moșnegăraia amabil, frumușica stângace, cumva prinsă-n fapt.

Și, totuși, ce-o fi determinat-o pe domnișoară să-și încalce principiile? De unde atâta deschidere pentru geriatrie? Nu zicea ea că…

Aaa, stai, mă, că, la cât de lent se mișca strămoșul, numai genul care să mai și umble după fete sau orice altceva nu părea. Iar tată? Depinde ce pastile îi recomandaseră la “Ana Aslan”. Deci nu, ceva principii tot mai păstrase fata…

(23 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Sportul preferat al romanilor: trasul de concluzii pripite. De ce trebuie sa ne gandim intotdeauna la lucruri dubioase, poate domnul respectiv era tatal, bunicul, unchiul, un profesor sau un coleg de munca.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.