Home / Media / Propaganda scuză mijloacele

Propaganda scuză mijloacele

Zoom

Din 2012, cam de când a ajuns Ponta premier, România nu mai doarme. Și așa era ocupată noaptea să se uite la seriale, să se gândească la datorii și, pe alocuri, să sporească natalitatea în degringoladă, dar după ce președintele de pe-atunci al țării a publicat în prestigioase reviste științifice dovezile plagiatului premierului de pe-atunci, România s-a pus cu burta pe carte.

România post-dottore este o Românie studioasă, dornică de cunoaștere, educată. Cam așa cum și-o dorește actualul președinte. România asta are un mare hobby: vânează plagiate. Dacă vânătoarea de capre era vânătoarea foametei în munții Carpați pe vremea lui Labiș, vânătoarea de plagiate și de plagiatori i-a luat locul. Ai sau n-ai treabă cu lumea academică, dator ești, ca cetățean român, fie să descoperi un plagiat într-o teză de doctorat, fie să ai o părere fermă despre plagiate.

Plagiatul lui Ponta a fost lămurit. Comisii, comitete și comiții s-au pronunțat, s-au contrazis, a fost schimbată legea, dar verdictul final a fost necruțător: Ponta și-a plagiat teza de doctorat. Ca el mai sunt grămezi de doctori, mai ales cei făcuți la grămadă în perioada în care doctoratul aducea unui bugetar sporuri consistente la salariu. Națiunea e mulțumită. Plagiatorului i-a fost retras titlul de doctor în drept și pe mulți alții îi așteaptă aceeași soartă. Liniștiți după ce au jefuit o țară și au pus-o pe butuci, că oricum nu avea autostrăzi spre Vest pe care să circule, politicienii care dormeau neîntorși, fără să se teamă de mâna lungă a legii, au ajuns acum să-și sperie amantele și, mai rar, soțiile cu somnul lor agitat și cu sudorile reci care-i năpădesc atunci când se gândesc la doctoratele plagiate.

Într-un fel, am învins. Impostorii academici sunt nefericiți, îngrijorați, iar cearcănele li se întind vertiginos spre tălpi. Ca popor născut poet, ar trebui să fim în culmea fericirii. Măcar furtul intelectual nu mai este tolerat în patria noastră, unde sunt multe păduri din care se face hârtie, pe care hârtie se vor așterne, de azi înainte, doar creații intelectuale originale.

Dar – căci există și aici, ca-n orice poveste, un “dar” – nu chiar toate plagiatele sunt la fel de odioase. Există plagiate și plagiate. În cazul unora e suficientă o frază copiată fără citarea sursei pentru a-l pune pe infam la zid și a-l executa sumar. Există, însă, și plagiate mai cu moț, unde se găsesc circumstanțe atenuante, unde furtul intelectual nu e furt, mai ales dacă e comis de persoane de bună credință, care aduc mari servicii țării.

Avem la îndemâna recentă exemplul tezei de doctorat a doamnei Laura Codruța Kövesi, care a împărțit societatea intelectualilor vânători de plagiate în două. O tabără susține, publicând fragmente comparative, că teza de doctorat a șefei DNA este un plagiat. Cealaltă tabără susține, aducând argumente sofisticate, că nici nu se pune problema unui plagiat. La mijloc, între aceste tabere, se află comisiile autorizate să dea un răspuns ferm. O primă comisie, în urmă cu patru ani, a decis că doctoratul doamnei Kövesi nu e plagiat. E vorba despre aceeași comisie care a decis că nici doctoratul lui Ponta nu e plagiat. Așa că e nevoie de noi comisii, aceea fiind cam compromisă, ca să folosim un eufemism. O nouă comisie, fără putere de decizie, însă, a decretat că cele mai multe rânduri bănuite de plagiat nu sunt, de fapt, copiate din alte lucrări. Ar exista, totuși, aproximativ 500 de rânduri în lucrarea de doctorat a doamnei Kövesi care sunt oarecum plagiate. Cam 15 pagini, în mare.

Iar aici taberele se radicalizează. “Ha, te-am prins, vrăjitoareo! Ai copiat. Nu contează că 500 de rânduri sau 40.000. Copiatul e copiat!” “Ce, mă, ăsta e plagiat? 500 de rânduri? Păi, dacă stăm să puricăm acum la virgulă orice, toți suntem plagiatori. Toate cuvintele pe care le folosim în scris, fără a cita sursa, apar în dicționare. Asta ne face plagiatori, ai?” Trebuie să remarcăm, totuși, inventivitatea apărătorilor doamnei procuror. Cantitatea de marfă copiată e atât de mică, pentru ei, încât nici nu ar trebui luată în considerare. Mai mult, nici măcar nu se știe dacă LCK a copiat de la cineva sau cele 500 de rânduri au fost copiate ulterior de la LCK și apar ca atare pe net. Toleranța zero în fața corupției, intransigența academică ce nu acceptă nici măcar un titlu ciordit pălește brusc. E o cauză nobilă la mijloc, e viitorul țării în joc, fără decorata cu “Steaua Polară” nu mai avem nici o șansă. Nu, nu închidem ochii, ci doar explicăm neexplicabilul.

Brusc, armate de cavaleri fără teamă și fără prihană acceptă că mantiile lor imaculate au și unele pete. Dar sunt făcute în bătălia cu oamenii răi, nu se pun. Intransigenții de mai ieri, scrupuloșii virgulelor, comparatorii spațiilor goale copiate de diverși impostori în lucrările lor, dau acum un pas înapoi. Olecuță de plagiat e acceptabil. Nu se poate să fii original 100%. 95% e un procent bun. Țara geme sub jugul corupților, e amenințată de invazia rusească, iar nouă ne arde de lucrări de doctorat plagiate? Ei, și ce dacă Jeanne d’Arc nu e virgină în întregime? E cea mai apropiată chestie de un himen intact pe care o are țara…

Ăsta e mesajul trist pe care ni-l transmit luptătorii strânși sub flamura adevărului absolut, convertiți subit la arta străveche a compromisului. “Doar cei care nu au nici o pată să arunce primii cu piatra!”, urlă acum, în cor, nepătații de mai an. Băi, băieți, de acord. Da’ nu vreți, mai întâi, să vă dați la o parte din jurul mormanului de bolovani? Sau trebuie să vină lumea cu pietre de acasă?

(797 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.