Am văzut, ca tot omul meciul, Paris Saint-Germain – Barcelona, 4-0, la o cîrciumă din centru plină de ultrași „catalani“, genul care se jură că țin cu Barcelona de cînd erau mici, de cînd au început să folosească stilul ăla spectaculos de joc, „zig zaga zugalaga“. A fost trist să-i văd cum mor puțin pe interior de fiecare dată cînd PSG dădea gol, dar în același timp era și-o lecție de viață, că așa pățești cînd nu-ți ajung dezamăgirile echipelor din România și vrei să iei parte și la dezamăgirile echipelor din alte țări. La finalul meciului, nimeni nu mai vorbea. Pînă și patronul barului era destul de morcovit: în loc să bea mai mult de supărare, oamenii s-au săturat, se pare, cu propriile lacrimi. Așa că s-a plecat acasă în liniște, mai ceva ca după un număr de stand-up ținut de Tăriceanu. Am luat-o și eu spre casă. Pe zidul de vizavi de bar, suporterii Barcelonei tocmai scrijeliseră cea mai cruntă insultă care le venise în minte: „PSG, ciuma roșie“.
PSG și FCB, aceeași mizerie
Zoom PSG și FCB, aceeași mizerie