Home / Reportaj / Reabilitare din culpă

Reabilitare din culpă

Zoom

“Îl știi pe Arne? Tipul ăla cu părul alb… E foarte tare. A fost guvernator la Bastøy. Ai văzut filmul despre Bastøy?” Sunt bombardat cu această serie de întrebări la care răspunsul meu e același: “Nu”. Tocmai ne-am urcat pe un vaporaș care trebuie să ne ducă spre Chilia – de fapt, spre grindul Tătaru – și încep să aflu într-un curs intensiv despre ce e vorba. Îmi vine să mă întreb, sorbind din cafeaua pe care mi-am îndesat-o în rucsac, pe lângă diversele device-uri și carnețele/agende, ce Dumnezeu caut eu pe vaporașul ăla. Că e joi și n-am treabă ar fi un răspuns superficial. Că sunt jurnalist și asta e treaba mea ar fi, poate, un răspuns mai adecvat, dacă n-ar exista atâția comentatori în mediul online care să cadă de acord că nu prea mai există jurnaliști, de vreme ce presa a murit. Până la urmă, s-o lăsăm așa: e joi dimineață, eu sunt pe vaporaș, pe lângă mulți alți oameni, și ne vom suporta unii pe alții timp de aproape patru ore, până când ajungem la grindul Tătaru. Patru ore numai bune pentru a afla cine e Arne.

În felul lui, deși nu e o vedetă

pe care lumea s-o recunoască pe stradă, Arne Kvernvik Nilsen e celebru. Pentru o mână de oameni, dar o mână de oameni care încearcă să schimbe lucrurile. Ăștia sunt, de obicei, oamenii care contează, indiferent de domeniul în care activează. Arne e celebru printre cei care se ocupă de deținuți. Printre cei pe care-i interesează prezentul și viitorul sistemului penitenciar și care vor să se rupă de ceea ce înseamnă trecutul întunecat al domeniului. Arne Kvernvik Nilsen a fost guvernatorul închisorii-insulă Bastøy, din Norvegia. Faptul că deținuții care au fost eliberați din închisoarea de la Bastøy de când Arne i-a schimbat fața au recidivat doar în proporție de 16% ar fi suficient pentru a-l face celebru printre cei care conduc penitenciare în toată Europa sau SUA. Căci rata de recidivă la nivel european sau la cel nord-american este de 70%. E, pe undeva, un loc comun, dar închisoarea este, pentru mulți dintre cei condamnați, doar o etapă de studiu amănunțit al unor noi căi de a o lua pe lângă lege. Și de a fi prinși, desigur.

Povestea reabilitării deținuților

rămâne, pentru multe dintre sistemele judiciare, doar un vis extrem de îndepărtat. Procesele pe care diverse state europene le au la CEDO, procese pierdute pe linie, sunt dovada că ceva nu merge deloc bine prin pușcăriile Europei. Poate nu peste tot se aplică metode crunte de pedepsire a infractorilor, poate nu peste tot aceștia sunt tratați inuman. Dar se întâmplă și, în general, societatea nu vede nimic rău în asta. În România, de exemplu, una dintre temele recurente de campanie publică este cheltuiala pe care noi, oamenii liberi și cinstiți, trebuie să o suportăm pentru întreținerea deținuților. Se spune mereu că sunt prea mulți bani, peste 2.000 de lei lunar pe cap de deținut. O sumă prea mare pentru suboamenii ăștia, în raport cu banii pe care-i câștigă oameni realmente utili societății. Și dă-i și urăște, înjură, strânge pumnul a revoltă.

Corect sau nu,

punctul de vedere al celor indignați de sumele mari cheltuite cu presupusa reeducare sau reabilitare a deținuților ar putea avea o ancoră în realitate. Din moment ce rata de recidivă e atât de mare, înseamnă că banii ăia sunt cheltuiți de pomană și că… De fapt, cum ar putea banii ăia să fie cheltuiți mai cu folos e întrebarea. Căci de cheltuit n-avem cum să nu-i cheltuim.

De aia și suntem, de fapt, pe vaporaș și mergem spre grindul Tătaru. Acolo, în izolarea Deltei, în apropierea penitenciarului Chilia, a fost reprodus în mic experimentul lui Arne de pe insula-închisoare Bastøy. Cu un grant de la Guvernul norvegian, Administrația Națională a Penitenciarelor, Kriminalomsorgen Region Sør, Penitenciarul Tulcea, Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 și Asociația Romano ButiQ, s-a pus pe picioare un program menit să demonstreze că și deținuții români pot fi tratați omenește și că, la o adică, pot fi și reintegrați, nu doar pedepsiți. Pedeapsa, spun susținătorii ideii de reformă a sistemului penitenciar, este privarea de libertate, imposibilitatea de a fi alături de familie, pentru o perioadă, și multe alte lucruri care vin la pachet cu izolarea de societate. Pedeapsa nu ar trebui să meargă mai departe, iar cei condamnați pentru diverse infracțiuni ar trebui să învețe, de fapt, ceea ce au ratat în anii anteriori întemnițării.

Cam așa cum au învățat deținuții

de la Chilia: o meserie. Sau mai multe. Unii dintre ei nu știau să facă nimic. Iar prin acest proiect au învățat, nu ușor, să construiască locuințe tradiționale specifice zonei Deltei Dunării. Au învățat dulgherie, au învățat să facă ei înșiși cărămizi de chirpici, au învățat să bată stuful pentru acoperișuri… Într-o zonă cu turism în dezvoltare și din care au dispărut aproape complet meseriașii care știau să facă toate astea, cele învățate de deținuți chiar le-ar putea da o șansă după eliberare. Dar asta depinde de ei, mai mult decât de oricine altcineva. Grantul norvegian s-a terminat, în urma proiectului au rămas câteva imobile care arată bine și câțiva deținuți care au învățat ceva util. Alții vor învăța tâmplărie sau vor învăța să împletească stuf în atelierele înființate în construcțiile ridicate în cadrul proiectului. Vor învăța, vor munci, își vor scurta, în felul ăsta, pedeapsa, fără a scrie lucrări științifice, ci făcând ceva care chiar le-ar putea folosi.

Programul e de-abia la început, chiar dacă s-a bifat încheierea etapei finanțate de norvegieni. Mișto ar fi ca lucrurile să nu se oprească aici, să nu fie doar o acțiune la finalul căreia a fost chemată presa, au venit oficialități, s-au făcut poze și s-a instalat o placă de lemn care va aminti urmașilor de eforturile generației actuale bla-bla-bla.

Acum știu cine-i Arne, știu ce a făcut în Norvegia, la Bastøy, și mi-e clar că ce s-a întâmplat până acum la Chilia, pe grindul Tătaru, e doar o picătură în ditamai Dunărea pe care deținuții o traversează cu bacul ca să muncească. Dar mai știu și drumul spre vaporașul care, din când în când, mă poate duce spre Chilia. Uneori și oamenii liberi trebuie supravegheați, doar așa, ca să vezi dacă duc la bun sfârșit ideile bune.

(879 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Clanul Becali, de exemplu, ar fi putut sa învete sā împleteascā stuf, cā nu stiu sā aibā vreo meserie la bazā.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.