Home / Raport despre starea ficţiunii / Reacția lui Donald Trump cu privire la presupusa lui relație cu o vedetă porno

Reacția lui Donald Trump cu privire la presupusa lui relație cu o vedetă porno

Zoom

Nu am întreținut relații sexuale intime de reproducere între un bărbat și o femeie cu această femeie Stormy Daniels. Asta nu înseamnă că nu îmi place să fac reproducere sexuală cu femei de genul feminin. Îmi place la nebunie să sexualizez femei într-un mod intim reproductiv, mai ales pentru că sînt foarte bun la asta și foarte multe femei îmi laudă performanțele sexuale, în pat, cu organele genitale. E posibil ca asta să se datoreze faptului că organele mele sînt deosebit de atrăgătoare pentru femei, care le laudă, dar nu și această femeie, Stormy Daniels, care este o actriță ordinară de filme pornografice, care nu știe ce e bun și performant.

Nu m-ar miră ca zvonul presupusei mele relații intime sexuale cu această femeie pornografică, care este totuși destul de atrăgătoare, să fie răspîndite de dușmanii mei politici. Aceiași dușmani care au acuzat amestecul Rusiei în alegerile din Statele Unite ale Americilor, care amestec nu este adevărat, pentru că și alte țări au avut amestec și de ele nu zice nimeni nimic. De ce nu zic nimic? Pentru că mint sau nu știu nimic despre ele.

Este posibil să o fi cunoscut personal pe femeia Stormy Daniels deoarece sînt un om important care cunoaște foarte mulți oameni și apoi îi uită. Așa am cunoscut-o și pe soția mea. Pe soțiile mele. Dar le-am uitat. Nu înțeleg de ce lumea e atît de invidioasă pe oamenii frumoși, modești și cu performanțe intime sexuale de invidiat. Credeți că nu aș putea să inițiez o relație intimă cu această femeie Stormy Daniels? Aș putea, deoarece pot, iar ea are forme feminine trupești acceptabile, pe care nu le-aș putea uita niciodată.

Da, recunosc, am cunoscut-o intim pe femeia numită Stormy Daniels la un turneu de golf. Dar între noi nu s-au desfășurat decît raporturi profesionale, maximum intime și de natură sexuală, nimic deplasat sau de prost gust, deoarece era vorba totuși de un turneu de golf. Pe scurt, ca să rezum întîlnirea dintre noi, pe care nici unul nu o va uita prea curînd: eu m-am dezbrăcat, iar ea m-a bătut cu un ziar la fundul gol, contra cost. Nu văd ce e anormal sau nepatriotic în asta.

(6045 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.