Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Referendum politic, pierdut întrebare. O declar nulă

Zoom Referendum politic, pierdut întrebare. O declar nulă

Referendumul pe care l-a anunțat președintele Iohannis avea, pînă nu demult, aerul unei securi politice, gata să reteze capul, brațele, picioarele și viitorul politic al PSD. Referendumul a fost aclamat de suporterii dreptei așa cum aclamau cetățenii ruși în Piața Roșie primele ogive nucleare produse de industria și spionajul sovietic. Numai că, odată ce a trecut fierbințeala Ordonanței 13 și odată ce discuția despre referendum a ajuns la faza tehnică, cea a formulării unei întrebări, entuziasmul s-a răcit. După întrebarea: „Care întrebare?” a venit răspunsul: „Altă întrebare”.

Ceea ce părea simplu e, de fapt, complicat. Ba chiar periculos. Iohannis și consultanții lui au început să înțeleagă că planul inițial, acela de a formula o întrebare generală legată de corupție, de penali, de interzicerea accesului la putere al celor cu probleme în Justiție nu prea ține. Asta pentru că întrebările cu un grad mare de generalitate au răspunsul evident. Toată lumea vrea ca lupta anticorupție să continue, de exemplu. Nu e nevoie să dai 50 de milioane de euro (două spitale) ca să validezi un lucru evident, pe care îl poți măsura în două zile cu un sondaj telefonic de 1.000 de euro. Apoi, toate întrebările legate de corupție se pot descompune în factori primi, adică în întrebări al căror răspuns e deja în Codul Penal.

Și atunci, la ce bun referendumul? – se poate întreba populația, simțind că e manipulată către proiectul personal al președintelui Iohannis. De ce să se risipească atîta bănet? De ce să răspundem la o întrebare al cărei răspuns îl știm cu toții? De ce, dacă tot facem referendum, să nu răspundem la altă întrebare?

Așa stînd lucrurile, monopolul întrebării de la referendum s-a abolit. Sfătuitorii președintelui au transmis problema către liderii PNL, care, la rîndul lor, au dat-o mai departe la partid. Ce întrebare punem? – aceasta-i întrebarea zilei, iar în jurul ei forfotește întreaga dreaptă.

PSD are pregătite, la șold, alte două întrebări pe care e gata să le scoată și să tragă cu ele în momentul în care Iohannis vine cu o întrebare vulnerabilă. Vorbim despre întrebarea cu căsătoria dintre bărbat și femeie și întrebarea cu eliminarea imunității politice de orice fel. Ambele la același nivel de ambiție și kitsch ca anticorupția, dar reale.

Mai mult, pentru cîștigarea unui referendum sînt necesare două condiții: prezență și număr de voturi favorabile. Echipa de entuziaști din jurul președintelui Thor pare să-și fi amintit asta abia acum.

De aceea, din camera hărților și strategiilor de la Cotroceni (unde se caută întrebarea) răzbate o atmosferă de jale. Și, din cînd în cînd, o voce cunoscută și tărăgănată, cu accentul pus greșit: „Nu, nu e bună. Altă întrebare”.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Poate un corupt (sau un grup de corupti) sa conduca lupta impotriva coruptiei ?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint