Home / Actual / Reforma educației începe de jos, de la grădinițe

Reforma educației începe de jos, de la grădinițe

Zoom

Nici nu a fost bine uns ministru al Educației, că Valentin Popa s-a pus pe investiții. Şi pentru că, în ciuda unei nevoi evidente, UE nu ne dă bani pentru programe de alfabetizare a posesorilor de doctorate, a fost nevoit să se aplece asupra unui program pentru care există bani europeni: Proiectul Privind Reforma Educației Timpurii. Adică un proiect prin care putem dota grădinițele şi instituțiile de învățămînt preşcolar pe bani europeni. Ceea ce e chiar bine. În primul rînd pentru că e evident util şi, în al doilea rînd, pentru că astfel de investiții creează multe oportunități de tăiat pamblici, evenimente în care un ministru se poate adresa, pe limba lui, unui auditoriu care nu e în măsură a-i corecta discursul. Că doar, dacă au fost primari ce au tăiat panglici la renovarea unui WC, o astfel de investiție e o adevărată mină de panglici de aur.

Cum însă treaba asta se petrece la noi, întregul proiect, deşi finanțat cu bani europeni, e făcut pe model autohton. Adică ministerul condus de Valentin Popa a organizat un set de şapte licitații, pentru cele şapte loturi în care a fost împărțită achiziția de mobilier. La fiecare dintre cele şapte licitații s-au înscris mai multe firme, însă, pentru a nu complica inutil lucrurile, a fost lăsată să participe una singură: SC Eurodidactica SRL din Otopeni. Care firmă, aşa cum ați ghicit, este una cu o lungă istorie în „cîştigarea“ de contracte cu instituțiile din sistem. Şi, la aşa o experiență, a cîştigat toate cele şapte contracte, în valoare de: 265.000 de lei, 342.000 de lei, 498.000 de lei, 460.000 de lei, 471.000 de lei;, 283.000 de lei şi 418.000 de lei. În total, dacă punem la socoteală şi TVA, ceva mai bine de trei milioane de lei. Ce mai, dacă o ține tot aşa, nu mai e mult pînă să apară şi o listă cu rectori de grădinițe care-l susțin pe Popa ca ministru.

(462 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.