Home / Media / România liberă, sau cum să te sinucizi cu șișu-n dușman

România liberă, sau cum să te sinucizi cu șișu-n dușman

Zoom

România liberă a fost, după 1990, asemeni partidelor istorice, cu a căror soartă se și confundă în mare parte.

România liberă a apărut pe 15 mai 1877, la doar cinci zile de la declararea independenței României și, spun unii, a fost multă vreme un ziar decent, orice o fi însemnat asta în ziaristica destul de sinuoasă și lipsită de scrupule a României din toate timpurile.

Comuniștii au confiscat România liberă nu atunci când au ajuns la putere, ci cu ani înainte, când manifestele lor circulau, uneori, sub acest titlu. Dar, din 1946 și până în 1989, România liberă a fost un colos al presei comuniste românești, pusă total în slujba partidului și a preaiubitului conducător. Nu era ziarul oficial al partidului, așa cum era Scînteia, și avea o redacție mai puțin îndoctrinată, care a dat și ceva disidenți urmăriți de Securitate.

În 1989, România liberă a devenit un ziar nou, păstrându-și în același timp brand-ul, infrastructura și abonații, așa cum Adevărul a păstrat aceleași lucruri de la Scînteia. Fără a fi ziarul oficial al PNȚ-CD sau PNL, cum nici Adevărul nu era ziarul oficial al PSD, România liberă a fost, ani de zile, cea mai zgomotoasă voce a Opoziției românești.

Până în 1996, ziarul a mers, a fost chiar un business foarte reușit, vândut cu succes unor nemți care, ulterior, l-au dat pe mâna unui afacerist român aflat în căutare de spate mediatic. Ca multe alte publicații cotidiene, România liberă n-a știut când să se adapteze la vremuri și, de la tirajele fabuloase pe care le avea în anii ’90, a ajuns să mintă constant și urât BRAT-ul, asumându-și mai multe exemplare vândute decât, la un moment dat, toate cotidienele oneste la un loc.

România liberă a suferit de bolile de care a suferit și mai suferă încă toată presa românească tipărită pe hârtie. Dar poate că România liberă este cea care a suferit cel mai mult, în ultimul deceniu și mai bine, de aroganța instituției media care nu trebuia să țină cont de nimic, pentru că nu trebuia, cu adevărat, să fie profitabilă. Ani de zile, în timp ce redactorii urlau de sub rotative la penalii și corupții care fac și dreg în România, salariile le veneau nu din vânzări sau din încasările din publicitate, ci din devalizarea unei companii de asigurări de către patronul corupt și ulterior penal.

După ce garda veche a Rl s-a retras, cu buzunarele nu chiar goale în urma vânzării ziarului către nemți, mastodontul a încăput pe mâna unora care s-au autoproclamat luptători împotriva corupției. Că a fost ideea lor sau a angajatorilor lor, e greu de spus și nu vom ști adevărul decât atunci când se vor desecretiza dosarele acoperiților din presă. Cert este că, pe măsură ce tirajul scădea, creștea suprafața alocată editorialelor redactorului-șef, un om despre care aflăm, săptămânile astea, că, în timp ce dădea cu penalii de toți pereții, apărea și în discuțiile unor șmecheri locali drept transportator de sacoșe cu bani între corupți. Dar patronul a intrat el însuși în mecanismul sistemului pe care-l slujise credincios, încă de pe vremea în care plecase la post în Germania, pentru a înmulți banii Securității. Iar ziarul n-a știut cum s-o cotească. Până la urmă, fiul, la fel de măcinat de Justiție ca și acum răposatul tată, a luat frâiele și a angajat mercenari declarați. Dar n-a mers nici așa. Nici Orcanii, Boții și alte ființe similare nu au satisfăcut nici financiar și nici în materie de luptă dreaptă cu prigonitorii patronului. Greu.

Mercenarii au fost lăsați la rândul lor în stradă, unde s-au apucat să lupte pentru apărarea Justiției. Ziarul continuă, cumva, să existe. Nici pe vremea în care se lăuda că mai tipărește 40.000 de exemplare nu-l prea vedeai la chioșcuri, exemplarele fiind mutate de sub rotativă într-o sală alăturată, pe banii asiguraților de la Astra. Azi, însă, România liberă pe print este o apariție atât de rară la chioșcuri, încât merită să-ți faci selfie-uri cu ea.

Dar există și o veste bună: s-a reactivat Petre Mihai Băcanu. Nu oficial, nu cu vreo funcție, nu se știe cum. Dar la final de ianuarie, pe site-ul României libere a apărut un text semnat de fostul director al Rl, un text în care Dan Grigore Adamescu, de la a cărui moarte se împlinea un an, era zugrăvit în culorile în care zugrăvești marii filantropi și oameni de cultură. Mai ales dacă, la un moment dat, ți-au umplut și ție buzunarele.

Apariția episodică a domnului Băcanu nu spune nimic despre viitorul României libere. Probabil peste încă un an, cel mult, vom citi un editorial al aceluiași în care va deplânge moartea ziarului. Dar e un gest frumos, un gest curajos ceea ce a făcut el la un an de la dispariția lui Dan Adamescu. Nu putem decât să sperăm că va fi luat drept exemplu de cei care, lunile acestea, vor deplânge în particular un an de la dispariția din funcție a lui Florian Coldea. Luați-vă inima în dinți și scrieți și voi o odă, așa cum a făcut domnul Băcanu. În definitiv, domnul Coldea a controlat mai multe ziare și televiziuni decât domnul Adamescu, așa că ar merita un panegiric de la foștii angajați.

(994 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.