Home / Reportaj / S-au făcut concertele, anul ăsta

S-au făcut concertele, anul ăsta

Zoom

De când a dat ghiocelul, chiar dacă, pe ici, pe colo a mai și nins, în București s-au umplut week-end-urile de concerte în aer liber. Deși am fi nedrepți dacă am uita de concertele din iarnă, din fața Universității, sau de cele din februarie, când orașul sărbătorea, după caz, fie pe Sfântul Valentin, fie Dragobetele. Să fie pentru toată lumea, să se audă muzica, să sfârâie grătarele.

Nici nu mai contează prilejul. Că e sărbătoare tradițională, că e Crăciun sau Paște, că e Ziua Europei sau că s-a mai inventat vreun festival pe care să-l promoveze trustul unde, cândva, a lucrat primărița Capitalei. Important e să se închirieze o scenă din ce în ce mai mare și mai dotată, să se cheme artiști numeroși și să se ardă gazul.

Unele orașe,

ba mai nou chiar și comune, se dezmățuiesc o zi pe an. Altele două sau trei, în funcție de buget. Bucureștiul se dezmățuiește aproape săptămânal. Nu-i nimic rău în asta, căci oamenii sunt avizi după evenimente muzicale. Doar că, uneori, e prea moca și prea mult. De ani buni, zilele orașelor și festivalurile de bere și mici au dus în jos industria muzicală din România. Au fost atât de multe cântări cu intrarea gratuită, amplificate, într-o perioadă, și de concertele din campaniile electorale, încât părea că a plăti bilet pentru a vedea live o trupă e aproape o imbecilitate. Singurii care mai cereau bani pentru concerte erau organizatorii care aduceau artiști străini. Asta când nu venea câte o televiziune sau un primar mai îndrăzneț care băga mocăciune și la Scorpions sau la Bocelli.

Nu suntem o țară

mare și nu suntem, cum nici n-am fost, o țară care să permită propriilor artiști să trăiască din vânzarea muzicii lor. Piratăm încă de pe vremea dacilor, așa că ar fi absurd pentru artist să spere că poate câștiga prea mult din vânzarea către public a cântecelor sale. În plus, asociațiile care gestionează drepturile de autor sunt atât de multe, încât nici difuzarea frenetică pe radio a unor melodii nu-i garantează cine știe ce câștiguri. Așa că spectacolele cu intrare gratuită au devenit, în timp, o soluție pentru multe trupe și mulți cântăreți. Câteva mii de euro de la Fetești, alte câteva mii de la Botoșani, două-trei cântări legate prin Transilvania, tot pe la zilele orașelor/comunelor/satelor și se strâng niște bani cât de cât OK. Ce rost mai are, în cazul ăsta, să încerci concerte pe bani? Sunt șanse mari ca lumea să nici nu vină.

E drept, sunt câteva

nume care mai ciupesc niște bani și din concertele plătite. Dar se chinuie mult. Dincolo de concertele de la Sala Palatului sau de la Polivalentă, unde încap ceva mai mulți oameni, nu prea scoți mare profit din săli de 300-600 de locuri. Pentru că nici prețul biletului nu poate fi prea mare. Deh, oamenii nu au bani, iar când trăiești din salariul minim pe economie te gândești de câteva ori înainte de a te duce la un concert unde trebuie să plătești biletul.

De aia, poate, Primăria Municipiului București

crede că face un act de mecenat organizând concert după concert, festival după festival, grătar după grătar. Și, oricare ar fi problemele Bucureștiului, bani pentru paranghelii se găsesc.

CREART, Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, aflat în subordinea Primăriei, a avut, în 2016, un buget de 37 de milioane de lei pentru astfel de evenimente. La evenimentele și festivalurile făcute prin intermediul CREART putem adăuga alte concerte și evenimente făcute tot de Primărie prin intermediul altor organisme. Alți bani publici, altă distracție moca.

În condițiile astea,

a devenit din ce în ce mai greu pentru organizatori să găsească trupe autohtone. La cam toate evenimentele se înghesuie, în mare, aceleași trupe, cu mici schimbări de la un concert la altul. Când nu poate Inna, vine Delia, când e răcit Chirilă, cântă Carla’s Dreams, și tot așa. Practic, concertele moca din București au început să semene din ce în ce mai mult cu playlist-ul unui radio de pluton. Nimic deosebit, nimic strălucitor. Cinci-şase trupe pe seară, cântând câte 30-40 de minute, în fața unui public în scădere. Căci publicul este, într-adevăr, din ce în ce mai puțin numeros la astfel de concerte moca. În decembrie, când Radio Zu a primit o căruță de bani de la Primărie pentru a întreține atmosfera în Piața Universității, erau concerte unde dacă în fața scenei se strângeau o sută de persoane era sărbătoare.

La avalanșa asta de mocangeli,

e greu de crezut că o trupă ar mai putea strânge destui plătitori de bilete la un concert ca să mai merite efortul. Și, totuși, săptămâna trecută, Carla’s Dream a cântat la Arenele Romane, având cam 3-4.000 de plătitori. Asta, deși cu doar câteva zile înainte cântaseră iar la o paranghelie gratuită, tot în București. Biletele n-au avut prețuri exorbitante, dar încasările s-au ridicat, probabil, la aproximativ 100.000 de euro. Din bilete. Căci, altfel, trupa a mai încasat și din sponsorizări. Sponsorizări deloc discrete. Nu știu cât a plătit Lidl, dar sper să fi fost o sumă mare, altfel momentul ăla în care pe scenă se intona coloana sonoră a unui clip care rula pe ecranul din spatele scenei ar fi doar o prostituție ieftină. Prostituția scumpă, se știe, e mult mai bine privită.

Poate că, până la urmă,

parangheliile care au distrus parțial industria muzicală din România sunt și cele care o vor revitaliza. Sătui de mocangeală, spectatorii vor prefera să vină în număr mai mare la evenimentele alea unde trebuie să plătească. Fie și din frondă față de Firea, de exemplu, și de banii ăia pe care-i cheltuieşte necontrolat pe evenimente fără relevanță.

(865 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.