Home / Raport despre starea ficţiunii / S-a deschis prima pîrtie de schi plată din România

S-a deschis prima pîrtie de schi plată din România

Zoom

Iubitorii de schi din România au de ce să se bucure. În week-end-ul acesta s-a deschis în Poiana Brașov cea mai modernă pîrtie din țară: pîrtia perfect plată Sulinar, prima pîrtie de acest gen din țară și ultima din Europa.

“Am visat mulți ani să avem o pîrtie plată în România și iată că, în sfîrșit, visul ni s-a împlinit”, spune Marcu Săvescu, vizionarul din spatele noii pîrtii. “Una din cele mai mari probleme pe care o au schiorii în România e faptul că pîrtiile sînt construite prost. Dacă vă uitați cu atenție, toate, dar absolut toate pîrtiile sînt construite la vale. Cel mai probabil, asta se datorează faptului că au fost construite în comunism, cînd oamenii nu puneau mare preț pe calitate. E foarte greu să te dai cu schiurile la vale. Riști să aluneci, să prinzi viteză și, Doamne ferește, chiar să cazi. De asemenea, pe pîrtiile de la noi vezi mereu oameni care se dau cu punga sau cu săniuța. Dacă faci o pîrtie plată ai scăpat de toate problemele astea. Nu numai că nu mai există nici un risc să te accidentezi, dar cu siguranță vei avea toată pîrtia doar pentru tine.”

În valoare totală de 10 milioane de euro, bani din fonduri europene, noua pîrtie Sulinar a fost construită pe locul vechii pîrtii Sulinar, prin nivelarea a 280.000 de metri cubi de pămînt pentru a oferi un traseu perfect plat, ideal pentru cei care iubesc schiul, dar urăsc planurile înclinate.

 

(483 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Etichete: ,