Home / Binele înfrînge / Să fie școală!

Să fie școală!

Zoom

Klaus Iohannis a deschis anul școlar la Liceul ”Gh. Șincai”. Incredibil cu câtă ură îi privea pe profesorii din jurul său! Lăsați, domnule președinte, că o să se dea legea aia că și președinții de stat pot să facă meditații…

Mircea Băsescu a fost eliberat. Era mândru că a slăbit. Eh, lasă, Mircea, că acuma începi iar cumetriile cu interlopi, să vezi ce te umfli.

La rectificarea bugetară de la Primăria Capitalei, Gabriela Firea i-a mai băgat 4,5 milioane de lei în buzunar Patriarhului Daniel pentru Catedrala Mântuirii. Cred că i-a și zis: Poftim, părinte, de la mine și de la Pandele, că știm cât de scumpă e mâna de lucru la acoperișuri.

Știre peste tot: ”Gabriela Firea dorește să acorde companiilor nou înființate din cadrul Primăriei contracte fără licitație”. Hei, despre asta era vorba când s-au făcut companiile și de aceea era scandaloasă înființarea lor. Să strigi acum e ca și cum la anul l-ai acuza pe Daniel că folosește Catedrala Mântuirii pentru slujbe religioase.

Carburanții s-au scumpit într-o săptămână cu 20 de bani. De ce credeți? Pentru că s-a anunțat creșterea de accize. Asta e ca și cum pensionarii s-ar trezi într-o dimineață cu niște bani la ușă doar pentru că Olguța a anunțat că la un moment dat le va mări pensiile.

Traian Băsescu cere românilor să boicoteze benzinăriile MOL pentru că acolo se vând hărți ale Ținutului Secuiesc. Vă dați seama ce tip complicat de caisată sau vișinată sau țuică a căutat Băsescu într-o noapte într-o benzinărie MOL dacă a dat peste hărți cu Ținutul Secuiesc?

(1136 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Sā vedeti ce o sā ne mai mântuim, când o sā-l invite Daniel pe Bāsescu la catedralā sā tinā un discurs motivational.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.