„Hotel Universal” există. Dar dincolo de toate, nu putea fi decît imaginația cîștigătoare în cartea aceasta despre viața de student de cămin.
Reporter: Ce mentalități au plecat și care au rămas în Hotel Universal?
Simona Sora: Le știi la fel de bine ca mine: mentalitatea de gașcă închisă, elitistă, căreia îi plătești vamă și la intrare și la ieșire, machismul ridicol care în privat devine cățeleală, nepotismul cu varianta lui filială, meteahna bîrfei și a execuției în lipsă, impostura, minciuna groasă, ingratitudinea, lipsa de onoare. Astea au plecat, încă dinainte de 1989, din Hotel Universal și s-au răspîndit în întreaga lume românească, inclusiv în spațiul cultural. De rămas, au rămas tinerețile și majoritatea iluziilor noastre.
Rep.: Hotelul tău. Fă-mi o trecere în revistă a istoriei literaturii și a instituțiilor în care se spun poveștile.
S.S.: Păi, singura instituție în care se spun poveștile e dirijabilul ăla ai cărui poli sînt cititorul și scriitorul, un zeppelin umplut nu cu aer cald, ci cu povești și poeme. E o bobină în care există un cîmp de forțe, niște meridiane ce leagă anumiți cititori de anumiți scriitori. Asta depinde uneori de forme, adică de limbaj și intențiile lui (care trebuie înțelese, altfel tot inventezi apa caldă), dar cel mai adesea ține de omenesc, de omenescul cel mai profund, sau cel mai epidermic, cum ne place. Cred că fiecare scriitor veritabil și fiecare cititor autentic au propria istorie a literaturii, care se tot face și reface pe măsură ce înțelegi cum stă treaba. Istoria poeziei începe pentru unii cu Coșbuc și se termină cu Păunescu, pentru alții începe cu Plotin și se termină cu Roberto Bolaño. Și în zona asta, ca în altele, important e să-ți cauți zeppelinul, să nu te lași dus de drone editoriale, planoare de grup și baloane colorate.
Rep.: De ce ne întoarcem la a povesti, vindecă povestea? Astăzi, pe cine și ce anume?
S.S.: Eu am studii medicale, așa încît pot atesta, cu oarecare îndreptățire: poveștile vindecă. Te vindecă și pe tine, scriitor, care altfel rămîi cu haosul și cu oroarea în gît, dar mai ales pe tine, cititor, care vezi uneori (atunci cînd informul vieții e bine structurat) frumusețea desfășurîndu-se.
