Home / Interviu / SIMONA SORA: „Sigur există catacombe în jurul Curţii Domneşti și cotloane de scăpare”

SIMONA SORA: „Sigur există catacombe în jurul Curţii Domneşti și cotloane de scăpare”

Zoom

A scris cronică literară și eseuri în reviste de cultură, în special în Dilema (veche). A publicat traduceri, cărți de eseuri și romanul Hotel Universal. De cînd nu mai scrie cronici de carte, Simona Sora editează cărțile altora la Editura Institutului Cultural Român.

Cristian Teodorescu: Cine e şi ce face azi Simona Sora?

Simona Sora: Sînt neschimbată, aş zice, deşi mi-a fost mai greu în ultimii ani să rămîn aşa, chiar mai greu ca înainte de 1989. Rămînînd tot eu însămi, fac ce am făcut întotdeauna: citesc, scriu, traduc, redactez (cărţi ale unor traducători care nu cunosc limba română, dar traduc în ea, smintind cititorii). Mai nou, coordonez o mică editură, cea a Institutului Cultural Român, unde încerc să aplic toate preceptele pe care le-am predicat pe vremea cînd eram la Dilema şi cînd îmi era (relativ) uşor să o fac.

C.T.: Nu ţi-a părut rău că, după zece ani de cronici literare în Dilema, înainte şi după ce a devenit Dilema veche, te-ai despărţit de această îndeletnicire?

S.S.: Ar trebui să-ţi amintesc un moment pe care sigur l-ai uitat: noi doi ne-am cunoscut în redacţia României literare prin ’92-’93. Tu erai redactor, eu tocmai începusem să scriu cronici literare şi mă luam foarte în serios. Şi mi-ai zis, la prima sau a doua cronică, aşa: Băi, fată, tu n-ai obiectul muncii. Nu poţi să faci critică pentru că meseria de critic n-are feminin în româneşte: critica e obiectul, nu subiectul. Te-am contrazis (eram cu Andreea Deciu, la biroul ei, iar tu la biroul tău, din colţ), dar ai rîs mult şi bine, probabil pentru că ştiai că ai dreptate. Eu am aflat-o mai tîrziu, dar critică fac şi acu’, doar că nu mă mai încrîncenez. Am încredere în opiniile mele, ştiu că le-aş putea susţine pînă la „liniile morţii“, vorba lui Bodiu. Cînd vreau să scriu despre o carte pot s-o fac oriunde, în orice revistă culturală, însă de cele mai multe ori mă mulţumesc să folosesc telefonul (cu fir şi fără), eventual să dau ceea ce altădată mi se reproşa că evit: verdictul. Tocmai citesc, de pildă, o carte hiperlăudată de unii, dar care mie mi se pare o varză călită de un Coruţ mai spălat. Fluent scrisă, e drept, interesantă pe alocuri (ca informaţie), nu e totuşi altceva decît un text de blog nervos, pe care l-ai putea citi în vreun almanah, dacă ar mai exista „almanahe“. Nu văd de ce i-aş dedica mai mult decît rîndurile de mai sus.

C.T.: Cum de ai devenit romancieră? Aşa ţi-a venit sau ai făcut-o cu program de critic literar care vrea să demonstreze că e în stare şi de asta?

S.S.: Nu ştiu dacă am devenit romancieră. Mi s-a reproşat odată că am scris că nu poţi să fii critic literar fără să scrii o carte de critică bună. Cred asta şi acum. Ca să fii romancier trebuie să scrii măcar trei romane (de preferinţă, bune) ale timpului tău. Romanul are mult de-a face cu timpul, iar aerul timpului e greu de (de)scris în timp ce-l şi respiri. Am publicat un roman care trebuia scris exact aşa cum l-am scris. Asta pot spune despre Hotel Universal. Dacă mai scriu cel puţin două romane, o să fiu de acord că pot fi romancieră. Una care nu vrea să demonstreze nimic altceva decît că e.

C.T.: De ce te-ai băgat ca romancieră în misterele istorice ale Bucureştiului?

S.S.: Pentru că asta era materia acelui roman. Istoria Hotelului Universal (din strada Gabroveni nr. 12) m-a dus acolo, nu m-am dus eu de bunăvoie şi nu mi s-a părut simplu deloc, dimpotrivă. Nu sînt fascinată de trecut, nu gust (necondiţionat) romanele patinate. Cred că, în privinţa cărţii ăsteia, n-am avut încotro. Povestea din Hotel Universal în primii ani după 1990, cînd locuiam şi eu acolo, nu putea face abstracţie de faptul că „urma realităţii este cel mai bun combustibil al fanteziei“, cum spunea Ion Vianu. Tu, în 1988, nu te-ai dus cu Tainele inimei înspre epoca lui Kogălniceanu – eu mărturisesc că, la vremea aceea, n-aş fi rezistat să n-o fac, dar nu din paseism, ci din textualism :))

C.T.: Crezi în subterane bucureştene care n-au fost încă descoperite?

S.S.: Nu cred, ştiu sigur. Unele dintre ele s-au descoperit cînd s-a reasfaltat Centrul vechi, cînd s-au tras conducte şi s-a refăcut sistemul de canalizare. Numai că s-au şi acoperit repede, dăunau afacerilor. Pe strada Stavropoleos au fost atunci multe surprize, îmi amintesc că obştea de la Mănăstirea Stavropoleos a protestat coborînd într-una dintre gropile larg deschise. Sigur există catacombe în jurul Curţii Domneşti şi cotloane de scăpare pentru toţi hoţii şi hoţomanii vremurilor trecute şi prezente care au găsit în partea asta de oraş un loc bun de negoţ şi furtişag.

C.T.: A ce-ţi miroase lumea din cafenelele şi restaurantele din insula Bucureştiului vechi, adusă la zi?

S.S.: A butaforie făcută pentru uz turistic. Nu zic că era mai bine în mizeria nespoită din anii ’90, dar dacă stai cîteva minute pe stradelele astea vezi urmaşii şobolanilor de atunci strecurîndu-se mai cu fereală, tăind-o pe Zarafi sau pe Băcani cînd se lasă seara. Înăuntru miroase tot ca atunci, a pivniţă şi igrasie, cînd nu miroase a plastic şi odorizant de cameră. E un loc unde nu calc în prezent decît obligată, şi m-am trezit rugînd-o şi pe fiică-mea (care are o pasiune pentru Centrul vechi, mă întreb de ce) să-l evite.

C.T.: Ai idee unde sînt, dacă mai sînt, urmaşii vechilor familii de negustori şi de boieri care au ridicat imobilele din Centrul vechi al Capitalei?

S.S.: Cei mai mulţi sînt cu siguranţă plecaţi de mult din România. M-a interesat istoricul Casei Capşa şi aşa am aflat că ultimul Vasile Capşa mai trăia prin 2012, cînd am publicat Hotel Universal, undeva prin Amzei. Urmaşii lor mai tineri sînt în Franţa sau în America de Sud. Negustorii umblă mult, ar fi fost contra firii să rămînă într-o ţară închisă, în care unicul comerţ veritabil se mai făcea doar la Gospodăria de Partid.

C.T.: Ce părere ai despre neo-boierimea autohtonă care îşi face un titlu de nobleţe din casele pe care şi le construieşte?

S.S.: Trebuie să-ţi spun că am intrat în case cu adevărat ieşite din comun doar în afara României: în Spania, în Franţa sau în Mexic, de pildă. Sînt, aşadar, în afara circuitului neo-boierimii autohtone, nu le cunosc casele. Am însă impresia că aceia care-şi construiesc mari case în zone privilegiate sînt cam tot ăia care au dat lovitura în anii ’90, mai ales cu afaceri dubioase, monopolizări de resurse, afaceri cu statul. Excepţiile sînt excepţii.

C.T.: Cîte Bucureştiuri există, azi, sub acelaşi nume?

S.S.: Avem destule, cum ştii. Bucureştii noi au parcă mai multe mahalale decît cei vechi, iar între aceste mahalale ruptura e la fel de mare ca întotdeauna. Ce au Cotrocenii sau Dorobanţii cu Ferentarii? După ce am citit Soldaţii. Poveste din Ferentari de Adrian Schiop mi-am tot propus să ajung acolo o dată, cu maşina, să fiu sigură că mă şi întorc. Dar n-am ajuns (deşi am ajuns, de pildă, în favelele braziliene sau în cartiere de periferie, precum Barranca del Muerto, din Mexico DF), o să mă mulţumesc cu filmul…

C.T.: Dacă n-ai fi Simona Sora, cea de azi, cum te-ai vedea în vechiul Bucureşti, cu ceea ce ştii să faci?

S.S.: Cred că m-aş descurca – dacă nu cu meseria de doftoroaie, cu aceea de ghicitoare, în orice caz. Aşadar, cînd n-aş aplica pomezi sau aş lăsa sînge în scop terapeutic, aş ghici în tarot, în cafea, în cărţi deschise şi închise, în bobi şi tije de coada-şoricelului, în carapace de broască ţestoasă, în zborul păsărilor şi în nori, dar mai ales în căutăturile – deschise, piezişe, ferite, încurcate – ale oamenilor. Aş supravieţui… însă, drept să-ţi spun, nu prea mi-ar plăcea să trăiesc în trecut. Ştiu că povestea se tot repetă, dar s-o mai repete şi alţii, că eu am cam obosit.

C.T.: Romancier sau romancieră?!

S.S.: Nici unul, nici alta; şi unul, şi alta. De fapt, romancieră, pentru că meseria asta are feminin în limba română.

(1306 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Etichete: